Un cercetător a avut curiozitatea să afle ce se întâmplă cu trupul omului imediat după moarte. A făcut acest experiment pe un eşantion reprezentativ, cântărind corpul persoanei, supuse studiului, cu câteva minute înainte de moarte şi repetând operaţia cu puţine minute după ce decesul a intervenit. Constatarea a fost că indiferent de vârstă, statut profesional, religie, masă ponderală, în fiecare din cazurile examinate exista un minus de 21 de grame, fără nici o abatere de la această cifră. Concluzia experimentului a fost că acel 21 de grame reprezintă sufletul unui om. Doctrina ortodoxă susţine potrivit lui Richard Wurmbrand în “If Prison Walls could talk”, că sufletul celui decedat rămâne timp de 40 de zile în preajma celor dragi, după care se retrage spre o anumită destinaţie. Această doctrină este susţinută de perioada cu acelaşi număr de zile petrecută de Cristos pe pământ între înviere şi înălţare.
Dacă fiecare om are un suflet de 21 de grame şi e ştiut faptul că după moarte are o destinaţie spre care se îndreaptă, atunci de ce-l încărcăm cu poveri inutile? Imaginaţi-vă că în spinarea unei furnici am aşeza un munte de pietroaie, ce credeţi că s-ar întâmpla? Ar fi strivită, înainte ca măcar să facă un pas. Aţi putea spune dar e absurd ce am afirmat şi lipsit de orice logică, însă la fel de fără sens e şi agoniseala noastră întru cele pământeşti.
Scormonim prin cărţi în dorinţa de a aduna o groază de hârtii care să ateste priceperea noastră. Le aşezăm frumos, pe unele în ramă şi suntem gata oricând să spunem oricui întrega “panoplie” de evenimente ce se leagă de acea bucată de hârtie. Apoi căutăm să vânăm succesul. E-o vânătoare fără perioade de prohibiţie, fără limite de decenţă sau de toleranţă. Ne mai rămâne doar un lucru de-mplinit, şi-acela e căutarea fericirii. Dar în final oricât de sus am reuşit s-ajungem sau oricât de “supraponderal” ar fi contul nostru bancar, din calculele noastre am omis că suntem doar 21 de grame în care avuţia agonisită n-are loc. Dar dacă avuţia, faima, reputaţia nu ajută la nimic, cum putem influenţa ca destinaţia sufletului nostru să fie una bună?
Unii s-ar putea gândi să folosească şpaga, alţii ar putea încerca să facă uz de tehnica blamării altora, pentru a-şi explica nevinovăţia, alţii ar încerca să fugă de responsabilităţi. Oricare ar fi tactica imaginată, încercările de “intimidarea” sunt de prisos. Un preot evreu, spunea: “la mormânt religiozitatea se opreşte, de acolo continuă credinţa.” Singurul lucru care garantează o destinaţie fericită pentru sufletul călător este ca acel 21 de grame să conţină 100% harul divin oferit în Cristos.
Dar, unde să-l mai punem pe Cristos, când în noi nu mai are loc!
articol de Iulia Tuns, studenta in anul I
Un comentariu:
m-a impresionat articolul tau, nu am auzit de acest studiu pana acum... si intradevar suntem doar ca un abur care acum apare si apoi nu mai e ... fiecare secunda din existenta noastra efemera e foarte importanta, dar cel mai important e cu ce ne incarcam acele 21 de grame de esenta a vietii noastre pe acest paman... si atunci de ce sa ne irosim si putinul notru in lucruri fara nici un pic de valoare eterna ... de ce sa nu ne daruim si dece sa nu lasam totul ce nu ne e de folos pentru a castiga cel mai pretios lucru - Vesnicia alaturi de El-
Jim Eliot zicea ca "nu este nebun cel care da ce nu poate pastra ca s acastige ce nu poate sa pierda!"
Trimiteți un comentariu