miercuri, 4 iunie 2008

Scrisori catre anul III

S.M.S.

Când scriu aceste rânduri mă gândesc că a mai trecut un an din viaţa mea, din viaţa noastră. Ne-am obişnuit să ne plângem în fiecare zi, că timpul trece prea repede. Şi cred că este adevărat. Trece mult prea repede.
Îmi este greu să mă despart de voi pentru că îmi sunteţi dragi toţi, măi frumoşilor! Cu siguranţă şcoala va fi mai pustie fără voi. Trăiesc doar cu regretul că puteam să facem mai multe împreună şi nu am făcut. Puteam să slujim, să râdem, să ne rugăm mai mult. Mult mai mult! Totul s-a scurs aşa rapid. Iarăşi luni, marţi, miercuri, joi, vineri, sâmbătă, duminică. Şi uite aşa aţi terminat Colegiul. Ştiu că nu vă vine să credeţi dar este adevărat. Timpul este cel mai dur profesor. Vreau să vă spun şi să vă doresc să trăiţi altfel decât cei din jurul vostru. Pentru că oamenii sunt din ce în ce mai reci, mai egoişti, mai răi, mai indiferenţi. Toţi iau cu ei nepăsarea, egoismul, tristeţea, gelozia, neiubirea. Fiecare stă ascuns în cochilia lui, cu visuri mărunte şi nemulţumiri zilnice. Voi fiţi diferiţi! Îndrăzniţi să visaţi departe, iubiţi mult, nu uitaţi că dragostea acoperă totul. Dragostea are nevoie de cuvinte frumoase, are nevoie să surprindă. Dragostea stă în fapte, în a vă lăsa pe voi să daţi cu bucurie celorlalţi. Fiţi mulţumiţi cu ceea ce aveţi. Priviţi spre oameni şi veţi vedea necazuri mai mari ca ale voastre. Să nu vă fie frică de greşeală şi să nu-i judecaţi pe cei ce greşesc. Nu uitaţi că şi Columb a descoperit America din greşeală.
Trăiţi fericiţi, şi nu uitaţi că fericirea are de-a face cu Dumnezeu care ne priveşte, ne păzeşte şi stă la capătul de linie al vieţii noastre. Cu siguranţă sunteţi curioşi ce înseamnă SMS. De la ce vine? M-am gândit doar la trei lucruri. SLUJIŢI, faceţi MISIUNE, şi SALVAŢI vieţi. Priviţi spre cer şi veţi vedea că dincolo de nori, de ceaţă, de stele e ceva ce aţi visat şi mult mai mult!
Cu dragoste, Răzvan Petrică.

O nouă pagină a vieţii

Bucuria cu tristeţea se învăluie în inimile celor ce absolvesc acum la CBEE. O nouă etapă tocmai s-a încheiat pentru secţia Teologie Educaţie Creştină. Dumnezeu a întors deja pagina din cartea vieţii fiecărui proaspăt absolvent, urmând să scrie capitolele în împlinirea planului cu vieţile lor.
Multe din ceea ce urmează să se întâmple cu ei nu se ştie încă, dar un lucru e cert că voia lui Dumnezu în vieţile lor, la fel ca şi până acuma, se va împlini în măsura deschiderii lor faţă de aceasta. În toţi aceşti ani petrecuţi în şcoală, Isus a făcut din ei, oameni ce pot schimba lumea. Noi credem în ei şi de aceea am hotărât să ne alăturăm şi noi, „bobocii”, ca unii care dorim să aducem schimbarea în lumea din jurul nostru. Ne bucurăm că Dumnezeu ne-a găsit şi ne-a chemat la consacrare pentru lucrarea Sa în aceste zile de compromis. Chemarea Lui a fost mai puternică decât chemarea lumii şi s-a meritat să fie ascultată, deoarece destinul pe care ea îl implică are de-a face cu valorile eterne pentru care orice jertfă este justificată. Înţelegerea unui astfel de lucru de o aşa mare importanţă, ne-a determinat să ne împlinim chemarea pe care am primit-o în termenii seriozităţii şi tinderii spre excelenţă.
Lucrarea împreună cu Dumnezeu nu ne face mai superiori decât alţii, ci ne duce cu gândul la smerenia de care trebuie să dăm dovadă, la fel cum a făcut Cel ce ne este astăzi pildă.
Credincioşia, dragostea şi grija cu care ne-a tratat Dumnezeu ne oferă energia necesară pentru merge înainte indiferent ce viaţa ne oferă, fie bun, fie rău. Dumnezeu este cu noi, deci cine poate fi împotriva noastră? Dacă vom arăta credincioşie, dragoste faţă de Domnul şi grijă faţă de cei pierduţi, vom dovedi că timpul petrecut în acest Colegiu nu a fost zadarnic.
Florin Tira

Chemare la misiune

Aş dori să vă împărtăşesc o parte din experienţa unei colege care va gradua anul acesta.
Chemarea lui Dumnezeu a auzit-o în viaţa ei pe când planurile de viitor erau deja făcute şi într-o oarecare măsură materializate. Se afla în Spania cînd Dumnezeu a început să lucreze în viaţa ei printr-o sete spirituală de a-L căuta mai mult pe Dumnezeu şi voia Lui. Scriptura afirmă că planurile lui Dumnezeu nu sunt de multe ori şi planurile noastre. Cînd Domnul cheamă o persoană aceasta se manifestă prin cercetări ale inimii şi diverse călăuziri prin care El vrea să-şi arate planul. La fel s-a întîmplat şi în viaţa ei. A realizat că planurile Domnului diferă de planurile ei, astfel a început să caute mai mult ca oricând faţa Lui şi să asculte de călăuzirea primită. Nu au lipsit luptele interioare, semne de întrebare legate de un nou început şi paşii prin credinţă ce urmau să fie făcuţi. În cele din urmă Dumnezeu a biruit firea şi dorinţele şi astfel paşii ei au fost ghidaţi înspre o pregătire teologică, în vederea misiunii şi a câştigării sufletelor pentru Cristos.
În cadrul şcolii, de multe ori, Dumnezeu i-a confirmat chemarea aceasta şi i-a dat siguranţa că drumul acesta nou e drumul pe care El a chemat-o. Cunoaşterea acumulată prin studii biblice şi lecturarea multor cărţi, îndrumarea directă a unor profesori care au lăsat o amprentă în viaţa ei, au consolidat chemarea la planul desăvîrşit al lui Dumnezeu.
Cu credinţă şi speranţă ea aşteaptă acum vocea blândă a Domnului şi Mântuitorului ei în următoarele etape şi fapte bune pe care Dumnezeu i le-a pregătit. Încurajat de frumoasa mărturie, am prins şi eu curaj de a merge mai departe şi de a crede şi mai mult că Dumnezeu e credincios planului Său şi binecuvintează pe cei ce răspund chemării Lui la slujire.
Marius Marcus

Una din intersecţiile mari ale vieţii... încotro?

Felicitări! Eşti unul din proaspeţii absolvenţi ai Colegiului Biblic Est European din Oradea. Mă bucur foarte mult pentru tine! Este un moment important al vieţii tale şi ştiu că de-a lungul celor trei ani de şcoală a fost nevoie de multă muncă, pentru a ajunge la final.
Majoritatea oamenilor îşi încep călătoria prin şcoală încă de la o vârstă fragedă. Începem de la acelaşi nivel, dar la diferite intersecţii ale vieţii, fiecare îşi alege drumul pe care vrea să meargă. Puţini sunt aceia care ajung acolo unde au visat când erau copii. Poate că unii visează greşit, sau nu-şi văd visul realizabil. Dar, tu ştii bine că nu ai fost şi nu eşti singur. Dumnezeu a fost şi este cu tine! Adu-ţi aminte de momentele în care te-ai decis să te înscrii la această şcoală biblică. El a fost Cel care ţi-a făcut chemarea şi te-a pregătit. Ţi-a purtat de grijă şi de-a lungul acestor ani, din toate punctele de vedere.
Nu este uşor să renunţi la trei ani din viaţă şi în acest timp să fii departe de casă, de cei dragi şi să faci o şcoală biblică, doar pentru că ştii că Dumnezeu vrea să faci asta. Pentru mulţi lucrul acesta este o nebunie, chiar şi pentru unii din biserică. Puţini sunt aceia care înţeleg necesitatea instruirii pentru o lucrare eficientă. Dar, mă bucur că tu ai ales să faci voia lui Dumnezeu şi ai ales să-ţi dedici viaţa pentru a-L sluji pe El. Eşti tânăr şi viaţa îţi stă înainte. O lume întreagă are nevoie să audă Vestea Bună. Ştiu că nu va fi uşor, dar nu va fi nici imposibil. Cuvântul lui Dumnezeu ne spune în Marcu 9:23: „Toate lucrurile sunt cu putinţă celui ce crede!” Nu descuraja! Crede numai în Dumnezeu, care îţi va purta în continuare de grijă. Efortul depus la şcoală nu a fost în zadar. Chiar dacă o mulţime de întrebări cu privire la viitor se nasc în mintea unui proaspăt absolvent şi odată cu ele poate veni şi descurajarea, răspunsurile sunt la Dumnezeu. Adu-ţi aminte de versetul din Proverbe 19:21 „Omul face multe planuri în inima lui, dar hotărârea Domnului, aceea se împlineşte.” El este Acela care îţi va pregăti drumul vieţii şi te va călăuzi, dacă te vei încrede în El. Mă rog ca acum, în aceste momente ale vieţii tale, şi nu numai, Dumnezeu să-ţi dea înţelepciune în alegerea deciziilor. Roagă-te înainte de a păşi pe un nou drum! El te va ajuta să păşeşti mereu pe calea Lui.
Această etapă a vieţii a trecut, dar următoarea e chiar înaintea ta. Timpul trece şi viaţa merge înainte! Vreau să închei cu o poezie scrisă de Cristina Androne, „Încrede-te în Domnul”, ale cărei versuri sper să te încurajeze şi să te motiveze în viaţă, pentru a-L urma doar pe Isus.

Dacă priveşti cu teamă la greul ce-o să vină,
Şi nu vezi o speranţă, ceva să te susţină,
Priveşte sus la ceruri, acolo ţi-e salvarea,
Şi vei vedea cum Domnul, cu grijă va veghea.
Dacă priveşti în juru-ţi şi vezi doar suferinţă,
Nu sta pe gânduri: du-te s-ajuti la trebuinţă!
Şi spune şi la alţii de sângele ce-a curs,
La Golgota, pe cruce, când El a fost străpuns.
Dacă simţi cum cedează a inimii credinţă,
Trezeşte-n tine dorul de sfânta biruinţă.
Refă comuniunea, vorbeşte iar cu Domnul!
Şi vei simţi atunci: al tău este tot cerul!
Dacă Isus îţi spune să mergi în ţări străine,
Nu spune nu, ci du-te, căci El va fi cu tine!
Oriunde El îţi cere, să fii a Lui lumină,
Vei merge înainte şi vei primi cunună.

Ionut Cuceuan