HIP-HOP CU UN SCOP
De ce se cântă muzică hip hop? Întrebări ar fi mai multe, însă răspunsurile sunt cele care lipsesc.
La fel cum un pescar folosește un anumit tip de momeală pentru un anumit tip de peşte, tot aşa e și cu muzica. Mediul celor care ascultă evanghelia diferă. Nu toţi, pot sta în biserică ascultând două ore orchestra. Sunt tineri care toată viaţa au ascultat hip-hop. Au trăit practic pe străzi. Le place acest stil de muzică şi altceva nu ştiu. E o cultură. Unii din ei sunt atinşi de cuvântul lui Dumnezeu…dar tot nu vor îndrăgii orchestra. Au nevoie de ceva în schimb, de o alternativă.
De fapt, muzica este amorală. Toate aceste sunete adunate nu exprimă nimic dacă nu-i se dă valoare. În cazul muzici creştine valoarea o dă Dumnezeu fiindcă este închinată Lui.
Dumnezeu poate atinge inimi și prin muzica hip hop. Anul trecut în luna noiembrie cei trupa “Dunamis” din Oradea și-au lansat primul album, debutând în muzica hip-hop creştină. Nu de mult am stat de vorbă cu ei si iată ce mi-au povestit: “Imediat după concertul de la Bucureşti din Decembrie, a venit la noi un bărbat de vreo 35 de ani, împreună cu soţia si fetiţa lor. Ne-a mărturisit că opt ani de zile a stat prin puşcării pentru mai multe infracţiuni. După ce s-a căsătorit Dumnezeu a lucrat la inima lui si a soţiei. Toată viaţa ascultase muzica hip-hop si ne-a spus că versurile noastre l-au încurajat mult. Este doar una din experienţele pe care le-am avut şi care ne încurajează să credem că Dumnezeu lucrează prin noi. Hip-hop-ul e limba străzii, dragostea e limba lui Dumnezeu, iar când le combini pe amândouă iese ceea ce facem noi”. Iată cum sună câteva din versurile lor:
A trecut ceva vreme de când ochii mi-am deschis
Si mi-a m dat seama, lumea nu e chiar un paradis
Atunci am zis “Doamne am un mesaj de transmis”
Cu S3raia am decis ca să ne numim Dunamis
Să-L ducem pe Isus pe ritmuri de Hip-Hop
La ăia care mor in păcat si habar n-au ce fac
La puştii care işi înţeapă vena zi de zi
Care pentru-o doză îşi îngroapă viaţa-n datorii
Care nu mai pot zâmbi, nu mai pot trăi
Singura alternativă o au a se prăbusi
Divorţuri, crime, furturi viaţa-i la mişto pentru voi
O trăiţi de parcă nu e nimic dincolo
Crucile pe care le purtaţi în gât nu vă salvează
Mătănii zilnice dar viaţa-i la fel de varză
Tot ceea ce contează e Dumnezeu adevaratu`
Că aurul si-argintul nu iţi vor plăti păcatu`!
Şi acel tânăr de pe stradă, cu creastă roșie în cap și cu cercel în buză are nevoie de Cristos. Nu putem să-i declarăm pierduţi şi să mergem mai departe fără să încercăm să-i evanghelizăm. E mai uşor să facem “evanghelizări de lux” îmbrăcaţi la patru ace, în cele mai mari și mai frumoase biserici, decât să ne coborâm în stradă. Strada ne sperie.
Articol de Marius Ivonici
pentru dezbateri aprinse despre acest articol, vizitati www.pasi.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu