Mesajul sefei de promotie 2008

IN LOC DE RĂMAS BUN


Vom face prezenţa pentru ultima oară: Badea Mariana… Zaharie Eugen. Suntem toţi prezenţi! Douăzeci de tineri, care, în urmă cu trei ani am răspuns chemării lui Dumnezeu. Neînţeleşi, poate, şi consideraţi cam ciudaţi am făcut, în vara anului 2005, un prim pas prin credinţă: înscrierea la C.B.E.E.
Ce ne-a făcut să ajungem până aici? Siguranţa că Dumnezeu ne-a chemat. A fost Dumnezeu credincios? Iată câteva mărturisiri, făcute la „capela de rămas bun”:
Clipa Gabriela: „Dumnezeu este credincios!”
Luchian Gabriela: „În Colegiu am ajuns să-L experimentez pe Dumnezeu personal şi am învăţat să depind de El.”
Cristina Marincaş: „Am experimentat, în aceşti ani, împlinirea promisiunii lui Dumnezeu: „Căutaţi, mai întâi Împărăţia cerurilor şi neprihănirea Lui şi, toate celelalte lucruri vi se vor da pe deasupra” (Matei 6:33).”
Darius Cornean: „În urmă cu trei ani am aşezat o piatră de aducere aminte, pe care am scris: „Dumnezeu mi-a vorbit!”.
Rozica Silaghi: „Au fost momente când am vrut să renunţ. Dar, convingera că Dumnezeu m-a chemat m-a făcut să merg mai departe, nu puteam să dezonorez chemarea lui Dumnezeu. Acum pot să spun că, anii petrecuţi în Colegiu au fost cei mai frumoşi ani din viaţa mea, de până acum. Aici am învăţat să-L cunosc pe Dumnezeu, şi nu doar despre El!”
Şi mărturiile ar putea continua.... Fiecare recunoaştem, într-un fel sau altul, că am fost chemaţi de Dumnezeu şi, că El a fost credincios promsiunilor Lui.
În final, o ultimă întrebare: „Ce vom face în viitor?!”
Bazaţi pe credincioşia lui Dumnezeu, vom merge oriunde El ne va chema să slujim de-acum înainte! Amin

Alexandra Murza

sefa de promotie 2008

Graduare 2008

Colegiul Biblic Est European

30 mai 2008
Festivitatea de graduare a anului III

Stimate absolvent (ă)
Avem bucuria deplină ca în această zi istorică din viaţa ta, să te felicităm pentru absolvirea cursurilor la zi ale Colegiului Biblic Est European.
Te afli la capătul a trei ani de studii, ani despre care credem că îţi vei aminti cu bucurie. S-a investit în tine în aceşti ani urmărindu-se nu atât de mult informarea ta, cât formarea unui caracter cristic, a unui slujitor gata de jertfă.
Nădăjduim că educaţia primită de tine în şcoala noastră îţi este benefică şi te va inspira în viitoarea ta slujire creştină, cât şi în viaţa de zi cu zi. Credem în tine şi în ceea ce Dumnezeu poate face cu viaţa ta. Lasă-ne să ne bucurăm de viitoarele tale împliniri în Cristos Domnul.

"Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul,
gânduri de pace şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde.
Voi Mă veţi chema şi veţi pleca; Mă veţi ruga şi vă voi asculta.
Mă veţi căuta şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta cu toată inima".
Ieremia 29: 11 - 13

Conducerea Colegiului Biblic Est European

Consecventa

Consecvenţa este calitatea unui lucru sau a unei fiinţe de a exista într-o condiţie a stabilităţii, a statorniciei. De obicei această constanţă (în idei, acţiuni, principii, decizii etc.) este evaluată din perspectiva temporală. Cu cât un om rezistă sau persistă mai mult timp în ceea ce exprimă, cu atât ne pare sau apare evidentă consecvenţa lui în ochii noştri.
Probabil că unul dintre cele mai clare exemple în acest sens de pe paginile Sfintelor Scripturi, în afara lui Isus Hristos, ar fi profetul Daniel. Acesta nu rămâne consecvent doar în ciuda timpului, cât mai ales în pofida locului, a împrejurărilor. Expresia din Daniel 6:10 „...cum făcea şi mai înainte", în relaţie cu rugăciunea şi lauda, descrie tocmai statornicia profetului în aceste două practici spirituale. Iar consecvenţa lui străluceşte cu atât mai puternic, cu cât ea se manifestă în împrejurări dificile: „când [...] s-a iscălit porunca.." (v.10).
Iată aşadar că, pe lângă tirania timpului, un alt element care poate testa consecvenţa omului lui Dumnezeu este tirania împrejurărilor, a locului în care acesta se poate afla la un moment dat.
În vremurile actuale distanţele dispar tot mai uşor şi rapid. Pentru anuimite locuri sau universuri (mai mult sau mai puţin virtuale) în care dacă doreai să te afli, în timpurile apuse trebuia să pui deoparte timp, şi din timp resurse. Astăzi însă ele se află la distanţă de „câteva clik-uri", câteva străzi sau ore. Astfel de situaţii crează toate premisele necesare testării consecvenţei creştinului. Deoarece acestea nu doar că se află în imediata apropiere a plăcerilor egoiste specifice naturii umane decăzute, dar ele se află şi într-o proximitate geografică şi temporală infinit de mică.
Consecvenţa creştină rezidă din acel resort intern constituit din valorile şi credinţele omului lui Dumnezeu, resort a cărui forţă este îndreptată spre tot ceea ce are ca scop dezintegrarea sau schimbarea modelelor de gândire şi acţiune ale acestuia. Presupune, prin urmare consecvenţa retragere, un tip de asceză prin care încercăm să mărim distanţele între noile coordonate ale vremurilor şi noi, în calitate de creştini, până la izolare? Trebuie să ne adaptăm sau să rămânem nişte inadaptaţi refugiaţi în spatele zidurilor ghetourilor noastre religioase? Daniel a fost un om care s-a adaptat la o diversitate de situaţii. Însă adaptabilitatea lui nu a fost una completă, totală. Consecvenţa nu înseamnă lipsa adaptării cu desăvârşire, ci ea permite acea adaptare care nu te lipseşte de ceea ce este important şi poruncit în Cuvântul lui Dumnezeu. E vorba despre acea adaptare selectivă: până unde? unde? în ce?

De Adi Soporan

Ne vindem pentru 30 de arginti

Oare de ce…? Întrebarea acesta o aud din ce în ce mai des în jurul meu. La tot pasul întâlnesc oameni din ce în ce mai disperaţi, oameni din ce în ce mai egoişti, mai sceptici, mai răi, oameni pentru care nu contează decât verzişorii din buzunar, sau ca să fiu puţin ironic, cei 30 de arginţi.
Un individ mânat de curiozităţi primitive, m-a întrebat: „De ce ai mers tu, Răzvan, la Colegiul Biblic? Nu cumva vrei să mergi în State? Nu cumva primeşti ceva ajutoare de dincolo? Sponzorizări de la fraţii tăi pocăiţi? Oricât s-ar bucura unii să răspund afirmativ la această întrebare, nu pot. Pentru că nu urmăresc nici o vizită la Turnurile Gemene (care apropo s-au prăbuşit de mult), nu primesc nici ajutoare cu toate că mi-ar plăcea să primesc nişte cămăşi de forţă pentru cei care aleargă spre moarte. Nu de alta, dar să-i opresc cumva. Şi ca să răspund la toate dilemele domnului întrebător, nu primesc sponsorizări. Nu urmăresc decât să fac voia lui Dumnezeu. Cât de abstract sună asta pentru dumneavoastră? Vreau să fac şi eu ceva pentru El, cu toate că de prea multe ori eşuez. Drumul pocăinţei este greu, dar totodată plin de binecuvântări, de fericiri. Şi apropo, pentru mine fericirea nu reprezintă banii, nu reprezintă cei 30 de arginţi, nu o vacanţă sau un sejur în jurul Mediteranei. Nu e nici măcar un bilet câştigător la 6/49. Pentru mine fericirea e să pot privi cu ochii roşiatici din cauza somnului-nesomn răsăritul soarelui, să pot să simt mirosul pomilor proaspăt înfloriţi, să pot să vorbesc cu prietenii mei de una, alta... Fericirea e să nu am nimic, dar absolut nimic şi să stăpânesc tot. Nu banii, nu proprietăţile şi vila cu piscină, nu BMW-ul din garaj, nu cupoanele de pensie, nu telefonul mobil şi calculatorul…nimic din toate acestea. Pentru că pentru aceste lucruri a fost vândut Isus.
Am avut de multe ori impresia că oamenii în general nu îşi aduc aminte de Dumnezeu în bucuriile lor. Nu îşi aduc aminte de Dumnezeu când sunt sănătoşi, când au ce pune pe masă. Oamenii îşi aduc aminte de El doar atunci când reţeta este plină cu medicamente, când sicriul este în curte, când sunt scoşi din fiarele contorsionate. Oamenii Îl trădează pe Dumnezeu la tot pasul. Oameni ca Iuda se nasc în fiecare zi. Oameni pentru care doar cei 30 de arginţi contează, uitând că dacă mor în minutul următor nu au ce face cu ei. Iuda s-a grăbit să Îl vândă pe Isus. Atâţia alţii mai stau la rând şi-aşteaptă oferta mizeră. Dar pentru Numele lui Dumnezeu să căutăm să facem voia Lui! Să alergăm după lucrurile care cu adevărat contează. Haideţi să nu mai alergăm după lucruri trecătoare, ci după veşnicie! Nu după bani, ci după suflet. Adevărata viaţă va fi atunci când Îl vom vedea pe El venind pe norii cerului. Mă va lua.
Să nu mai alergăm singuri la spânzurătoare. Iuda a fost mai rapid decât toţi, a ajuns primul, a sărutat, a luat, iar mai apoi a aruncat banii, a avut mustrări şi a ajuns la finish având drept recompensă în vecii vecilor, spânzurătoarea…
Cred că şi Iuda ca şi mulţi oameni din ziua de azi şi-a pus o singură întrebare. Oare de ce? O să mai folosim această întrebare aşa des?

Voluntariat CBEE la Habitat pentru Umanitate

Click pe poza, ca sa vezi mai multe imagini de la voluntariatul CBEE.

Publicitate stradală

E târziu. E aproape ora 11 seara, abia acum am reuşit să ajung acasă. Azi am avut câteva drumuri prin oraş şi m-au pălit reclamele electorale. Toţi bursucii s-au afişat pe panouri imense şi se dau mari făcători de minuni. Ce n-am avut de când ne-am arătat pe lume, ne vor da ei, dacă facem greşeala să îi votăm. Slabe şanse.
În seara asta m-a adus un prieten acasă. Afară plouă. Când m-am dat jos din maşina lui în faţa blocului este veşnica albastră cabină telefonică. Are geamurile sparte. În seara asta am văzut că acest spaţiu devenise loc de cazare. Era parcat acolo un cărucior de invalizi având în el un om între două vârste, avea şi cârje lângă el. Cred că era paralizat la picioare. Presupun. Avea picioarele acoperite cu o plapumă, nu foarte jegoasă şi peste ea un nailon. Să nu îl plouă, să nu îi fie foarte frig.
M-a cuprins disperarea, tristeţea, neputinţa. Ştiu că autorităţile acestei ţări nu pot face nimic pentru astfel de oameni. Decât să ne ia taxe şi nouă şi lor. Ştiu un caz similar din perioada Crăciunului, un om care nu are unde să doarmă, locuieşte în trabant. Nimeni nu poate să facă nimic pentru el.
Ce să fac? Ce am făcut? Nimic. Sincer să fiu nici nu ştiam ce să fac. Unde să îl duc? Ce să îi spun? Am urcat sus. Aştept să vină dimineaţa. Eu voi dormi în pat, el în ploaie. Dimineaţă ne vom trezi poate amândoi. Eu îi voi mulţumi Domnului că am dormit bine, îmi voi bea cafeaua şi voi pleca la serviciu. El se va trezi cu mult înaintea mea, congelat, poate şi ud leoarcă şi nu ştiu de va găsi motive să mulţumească lui Dumnezeu.
Ce-ar face Isus în locul meu? Ce-ar fi făcut în locul meu? Într-un fel mă bucur că nu port brăţările acelea de plastic care îmi pun continuu această întrebare. Am avut un tricou, dar mi-a rămas mic. M-am îngrăşat, nu îl mai port şi poate că nu mă mai bântuie atât de mult această întrebare. Ce-ar fi făcut Isus dacă trecea prin Oradea şi l-ar fi întâlnit pe acest bătut de soartă?
Pe unii i-a vindecat. Pe alţii nu. Au mai rămas mulţi ologi în urma Lui. Ne-a dat nouă bisericii însă o menire. Oare ce facem noi ca şi comunitate creştină? Ca biserică botezată cu Duhul Sfânt, ca să folosesc frazeologia atât de dragă unor palavragii? Ieri am întâlnit o femeie căreia îi arsese casa în urmă cu câţiva ani. Dorea să vorbească cu careva dintre noi. Avea nevoie de cinci saci de ciment ca să îşi pună la loc pereţii de lut. Am întrebat-o dacă nu s-a dus la ceva biserică să ceară ajutor. Purta doliu. Mi-a spus că nu demult fetiţa ei a murit la 7 ani de meningită, iar pastorii au făcut figuri când să meargă să o îngroape. Era tare dezamăgită de biserică. Nu mai vrea nimic de la ei.
Ce-ai face tu cititorule? Ce-ai fi făcut tu în locul meu?
Îmi trec prin cap chestii ca societate civilă, acţiuni sociale, ajutorare. Mă gândesc la pocăiţii care candidează să prindă şi ei un os pe undeva pe la Consiliile Comunale, pe la Primărie. Ce ne promit ei? Nu mă interesează. Şi totuşi, noi ce facem? Noi ca şi creştini.

Creştinul şi loteria

În fiecare săptămână este câte o ştire despre sumele fabuloase care sunt puse în joc la loto. Ziariştii noştri nu uită să ne amintească marile câştiguri pe care unii le-au avut de-a lungul timpului, completând bileţelele de Loto.

Reclamele şi câştigurile anterioare sunt tentante. S-a câştigat frumos. Ar trebui să jucăm şi noi creştinii?

Ce este norocul?

Uitându-ne în DEX constatăm că există vreo trei sensuri în care este folosit acest cuvânt:

a. în sensul de soartă, ursită, destin favorabil în principiu;

b. în sensul de întâmplare neaşteptată sau concurs de împrejurări favorabile care asigură reuşita unei acţiuni, îndeplinirea unei dorinţe, şansă sau baftă;

c. precum şi stare sufletească sau situaţie în care omul se simte fericit; fericire, bine.

În contextul loteriei şi a jocurilor de noroc se mizează pe al doilea sens al cuvântului, cel de întâmplare neaşteptată sau de împrejurări favorabile. Mulţi români se gândesc din această perspectivă la noroc. Jocurile de noroc însă nu au fost inventate din dorinţa ca oamenii să aibă noroc, ci din dorinţa de a strânge anumite fonduri, de a face avere pe seama jucătorilor, tocmai datorită faptului că astfel de împrejurări favorabile sunt extrem de rare. Jocurile de noroc mizează pe dorinţa omului de a avea un câştig fără muncă şi fără să aştepte prea mult pentru realizarea lui.

Susţine Biblia o astfel de practică?

Sunt oameni care au găsit o justificare biblică pentru a juca făcând referire la practica tragerii la sorţ din Scriptură. La o analiză mai atentă a cuvântului lui Dumnezeu realizăm că lucrurile nu stau aşa. Trasul la sorţ nu era o expresie a hazardului. Pentru evrei trasul la sorţ era mijlocul de a determina voia lui Dumnezeu cu privire la anumite situaţii. Avem aici un contrast faţă de civilizaţiile păgâne unde norocul era întruchipat de o zeitate, zeiţa Fortuna la romani.

Trasul la sorţ în Biblie apare în principiu în două contexte: în cel al identificării voii lui Dumnezeu şi în cel al slujirii la Templu (planificarea slujirii la Templu era făcută prin tragere la sorţ, 1 Cronici 25, Luca 1:9). Vedem că încă de la începutul istoriei poporului Israel, Canaanaul a fost împărţit între seminţii prin tragere la sorţ. Această practică a eliminat totodată orice suspiciune de favoritism din partea lui Dumnezeu pentru a anumită seminţie. Prin tragere la sorţ au aflat cine păcătuise pe vremea lui Iosua. Tot prin tragere la sorţ a fost desemnat public primul împărat al lui Israel, Saul.

În Noul Testament această metodă de determinare a voii lui Dumnezeu este folosită în alegearea unui înlocuitor pentru Iuda Iscarioteanul, cel ce l-a vândut pe Isus. După această referinţă practica dispare în biserica creştină. De ce? Voia lui Dumnezeu nu se mai determina acum prin tragere la sorţ. Duhul lui Dumnezeu care a venit Rusalii, este cel ce ne călăuzeşte în tot adevărul. Nu mai avem nevoie să identificăm voia lui Dumnezeu prin tragere la sorţ, Duhul ne comunică această voie. Vedem astfel cazul din Fapte 13, când Duhul Sfânt a comunicat slujitorilor aflaţi în post şi rugăciune să pune deoparte pe Barnaba şi Saul pentru o lucrare specială. Duhul Sfânt a fost cel care l-a călăuzit ulterior pe Pavel în mod direct în călătoriile sale misionare.

Prin urmare, creştinul identifică voia lui Dumnezeu din Cuvântul lui Dumnezeu prin intermediul Duhului Sfânt care ne-a născut din nou. Ţinând cont de aceste lucruri, nu avem niciun argument biblic în favoarea norocului sau a loteriei.

Pe de altă parte, în ce priveşte domeniul financiar al vieţii noastre, ştim că nu putem vorbi de noroc, ci de binecuvântare. Dumnezeu este cel ce ţine destinul nostru în mâna Sa şi ne dă tot ceea ce avem nevoie. Dacă avem ceva, avem pentru că Dumnezeu ne-a binecuvântat. Din această perspectivă noi suntem responsabili faţă de resursele pe care le-am primit. O bună administrare a acestor resurse poate aduce belşugul, însă o proastă administrare a lor va aduce întotdeauna sărăcia.

E păcat să joci la Loto?

Eu zic că e păcat să arunci atâţia bani pe fereastră cu speranţa că tu vei fi cel care va câştiga premiul pe care-l râvnesc cu toţii. A juca la loto este mai degrabă o expresie a unei proaste administrări a resurselor pe care ni le-a dat Dumnezeu. Din această perspectivă, cred că e un păcat să risipim banii pe care ni i-a dat Dumnezeu. Ca şi creştini, fiecare avem o responsabilitate faţă de resursele pe care ni le-a dat Dumnezeu. A cheltui banii la loto înseamnă a-i transmite lui Dumnezeu că încercăm noi prin mijloacele noastre să ne croim un viitor şi că nu suntem dispuşi să aşteptăm binecuvântarea lui.

Este atât de importantă atitudinea pe care o avem faţă de viaţă. Trebuie să recunoaştem că tot ce avem şi tot ce suntem vine de la Dumnezeu, motiv pentru care avem o responsabilitate cu privire la administrarea acelor resurse. Un bun admninistrator este cel care strânge nu risipeşte. Jocul la loterie este mai degrabă un mijloc de a risipi resursele pe care ni le-a dat Dumnezeu.

Pe de altă parte, ceea ce îi transmitem noi lui Dumnezeu este că nu mai avem răbdare după El şi că am găsit o scurtătură, un mijloc de a ne îmbogăţi peste noapte cu un efort minim. Consider că o astfel de atitudine este greşită. De aceea aş vrea să îndemn pe toţi cei ce vor citi aceste gănduri să se încreadă în Dumnezeu şi El va lucra.

de profesor Laurenţiu Păşcuţi