Interviu cu dr. psiho. P.A.

Avertisment: Interviul este unul fictiv, orice asemănare cu un caz real este pur întâmplătoare.

Ne aflăm în cabinetul dr. psiholog Petru Astăniloaiei, care a avut amabilitatea de a ne răspunde la câteva întrebări legate de şocul cauzat de ieşirea din mediul păgân al lumii şi intrarea în zona creştină a pacienţilor săi. Domnia sa ne va explica ce simptomatologie manifestă pacienţii care suferă de sindromul inadecvenţei religioase. Care sunt cauzele declanşării anomaliei şi evident care pot fi remediile?

I.T. Domnule dr. Psiho. P.A. vă rugăm să explicaţi cititorilor noştri expresia “sindromul inadecvenţei religioase”?

Dr. Psiho.P.A. Sindromul inadecvenţei religioase este o afecţiune des întâlnită la persoanele de sex diferit care fac trecerea de la climatul mediului păgân la cel aşa zis creştin. Diferenţa aceasta de climat declanşează sistemul neuronal periferic al pacientului care poate rămâne offline o perioadă nelimitată de timp, fapt ce induce pacientului o stare de disconfort, neacceptare de sine, delir, stări de ameţeală şi indigestie verbală. Simptomatologia poate fi vastă diferind de la caz la caz. Am să vă ofer câteva exemple pentru o mai bună înţelegere. Un caz extrem este cel al Mărioarei care după ce a suferit acest şoc nu s-a mai dat jos de pe turla bisericii, înţelegând că doar aşa va ajunge în cer, prin jertfă. A fost readusă pe pământ de către forţele de ordine. Cazurile de intensitate medie sunt cele de gen Pârvulescu care suferind de aceeaşi boală a încercat cu forţa să aducă în biserică un concetăţean după ce ia aplicat acestuia o serie de insulte verbale tipice creştineşti, citez: “Ce mutu, nu pricepi că eşti păgân?, Basca bunului vino o dată că de nu Nero va trebui să ia lecţii de la mine.” Cazurile uşoare sunt ca cel al Ilenei care venind din mediul de bordel, a încercat să racoleze fete din biserică pentru site-ul ei xxx creştin.

I.T. Explicaţi-ne care sunt cauzele ce conduc la declanşarea acestei anomalii?

Dr. Psiho. P.A. Cauzele sunt multiple de la percepţia deficitară a adevărului auzit, la interpretarea aleatorie după bunul plac şi incapacitate intelectuală, precum şi proiecţia propriului Eu în plan senzorial. Totodată fondul muzical pe care s-a produs această trecere de la un mediu la altul, declanşează stimulii de plăcere potrivit teoriei freudiene, iar noul convertit acţionează conform senzaţiei stârnite. Trezit fiind după ce aburii euforiei au dispărut poate intra în şoc presindromial, care netratat la timp duce la boala în sine.

I.T. Din expunerea dumneavoastră am putut afla despre diversitatea de cazuri, dar şi cauzele declanşării acestui sindrom al inadecvenţei religioase. Domnule dr. Psiho. P.A. care sunt remediile oferite de cabinetul dumneavoastră?

Dr. Psiho. P.A. Intrarea în cabinetul meu se face după achitarea unei taxe de 10.000 Euro, bani cash. În cazul în care pacientul nu deţine suma, dar are o proprietate, acesta o va vinde sau amaneta pentru a plăti consultaţia. Acest remediu funcţionează în multe cazuri, pacienţii fiind vindecaţi pe loc şi preluaţi de serviciile La capătul drumului sau Spitalul de Neurologie Oradea. Cei care trec de acest test sunt trataţi în curtea cabinetului, unde aistentele mele îi dau pe topoganul iluziei belzebutiene, îi plimbă cu limuzina leului înfometat, îi servesc cu prăjitura casei “catacombele martirilor”, acestea fiind cele mai atractive programe derulate de colaboratoarele mele.

I.T. Aţi înregistrat până în prezent o serie de succese potrivit paginii oficiale a site-ului ce vă poartă numele. Vă rog să le amintiţi pentru citirorii noştri.

Dr. Psiho. P.A. Am să vă ofer statistica anului 2007 potrivit căreia din totalul de 2789,23 pacienţi care au fost trataţi în cabinetul meu, 15,001% au părăsit lumea viilor, 37,002% au fost premiaţi cu cămăşi de forţă, 23,008% au fost redaţi Baalilor, restul urmând tratamentul pentru evaluări finale.

I.T. Vă mulţumim pentru interviul acordat în exclusivitate revistei “Sămânţa ispitei”, şi vă dorim domnule dr. Psiho. P.A. un an 2008 plin de cazuri clasate.

Interviul şi redactarea textului au fost elaborate de Iulia Tuns, I.T.

Minus 21 de grame

Un cercetător a avut curiozitatea să afle ce se întâmplă cu trupul omului imediat după moarte. A făcut acest experiment pe un eşantion reprezentativ, cântărind corpul persoanei, supuse studiului, cu câteva minute înainte de moarte şi repetând operaţia cu puţine minute după ce decesul a intervenit. Constatarea a fost că indiferent de vârstă, statut profesional, religie, masă ponderală, în fiecare din cazurile examinate exista un minus de 21 de grame, fără nici o abatere de la această cifră. Concluzia experimentului a fost că acel 21 de grame reprezintă sufletul unui om. Doctrina ortodoxă susţine potrivit lui Richard Wurmbrand în “If Prison Walls could talk”, că sufletul celui decedat rămâne timp de 40 de zile în preajma celor dragi, după care se retrage spre o anumită destinaţie. Această doctrină este susţinută de perioada cu acelaşi număr de zile petrecută de Cristos pe pământ între înviere şi înălţare.

Dacă fiecare om are un suflet de 21 de grame şi e ştiut faptul că după moarte are o destinaţie spre care se îndreaptă, atunci de ce-l încărcăm cu poveri inutile? Imaginaţi-vă că în spinarea unei furnici am aşeza un munte de pietroaie, ce credeţi că s-ar întâmpla? Ar fi strivită, înainte ca măcar să facă un pas. Aţi putea spune dar e absurd ce am afirmat şi lipsit de orice logică, însă la fel de fără sens e şi agoniseala noastră întru cele pământeşti.

Scormonim prin cărţi în dorinţa de a aduna o groază de hârtii care să ateste priceperea noastră. Le aşezăm frumos, pe unele în ramă şi suntem gata oricând să spunem oricui întrega “panoplie” de evenimente ce se leagă de acea bucată de hârtie. Apoi căutăm să vânăm succesul. E-o vânătoare fără perioade de prohibiţie, fără limite de decenţă sau de toleranţă. Ne mai rămâne doar un lucru de-mplinit, şi-acela e căutarea fericirii. Dar în final oricât de sus am reuşit s-ajungem sau oricât de “supraponderal” ar fi contul nostru bancar, din calculele noastre am omis că suntem doar 21 de grame în care avuţia agonisită n-are loc. Dar dacă avuţia, faima, reputaţia nu ajută la nimic, cum putem influenţa ca destinaţia sufletului nostru să fie una bună?

Unii s-ar putea gândi să folosească şpaga, alţii ar putea încerca să facă uz de tehnica blamării altora, pentru a-şi explica nevinovăţia, alţii ar încerca să fugă de responsabilităţi. Oricare ar fi tactica imaginată, încercările de “intimidarea” sunt de prisos. Un preot evreu, spunea: “la mormânt religiozitatea se opreşte, de acolo continuă credinţa.” Singurul lucru care garantează o destinaţie fericită pentru sufletul călător este ca acel 21 de grame să conţină 100% harul divin oferit în Cristos.

Dar, unde să-l mai punem pe Cristos, când în noi nu mai are loc!

articol de Iulia Tuns, studenta in anul I

Mami, tati, am crescut!

“Dacă stau să mă gândesc sunt ani pierduți, ani cu care nu mă mai întâlnesc nici eu, nici ei… Au trecut mulți ani, și au fost exact anii în care m-am maturizat”- trist dar adevărat. Acestea sunt cuvintele unei tinere,care a acceptat să ne vorbească despre dureroasa experiență de a crește fără părinți. Ajunsă la vârsta de 19 ani își privește cu regret perioada adolescenței petrecută despărțită de părinți.

Într-o lume plină de nevoi în care se promovează ideea că “Banul aduce fericirea”, trăiesc copii a căror copilărie este schimbată într-o cu totul altă direcție. În aceste cazuri se creează o anumită distanță, în unele cazuri irecuperabilă pentru că unii copii se dezobișnuiesc să stea cu părinții, obisnuindu-se să facă totul pe cont propriu. Și atunci sintagma ”Banul aduce fericirea” ar trebui să sune cam așa:“ Banul aduce fericirea și încă ceva vieți ruinate.” Migrația părinților are la bază un cuvânt pe care îl găsim pe buzele a milioane de români - sărăcia. Acest motiv îi determină, în ultimul timp, pe tot mai mulți părinți să meargă să lucreze în străinătate, lăsându-și copiii să fie crescuți și educați de bunici sau alte rude.

Efectele pe care migrația părinților le are asupra copiilor sunt atât negative cât și pozitive. Un beneficiu de care se bucură acești copii este: o îmbunătățire a stării materiale , a nivelului de trai. Mulți dintre ei au oportunitatea să călătorească în străinătate, ceea ce le oferă copiilor o perspectivă mai largă asupra vieții, determinându-i ca mai târziu să-și continue studiile în străinătate. Cum rămăne însă cu timpul pierdut, timpul petrecut departe de copiii lor pe care nu-l mai pot recupera, și oare ce preferă un copil? Să aibă mulți bani în buzunar sau un părinte alături? O sută de euro nu vor valora niciodată mai mult decât o îmbrățișare și nici un telefon celular mai mult decât un sfat părintesc atunci când are nevoie de el. Conform psihologilor, absența părinților din viața unui copil duce la consecințe psihologice grave în timp. Relația dintre părinte și copil se deteriorează încetul cu încetul. Astfel copii despărțiți de părinții lor o vreme îndelungată ajung să aibă probleme emoționale, devenind neobișnuit de fricoși și timizi. Apar de asemenea simptome de deprimare, îngrijorare, trăind cu frica să nu li se întâmple ceva rău părinților. Comportamentul lor devine din ce în ce mai agresiv și majoritatea încep să consume alcool și tutun de la o vârstă fragedă. Datorită lipsei de disciplină performanțele lor la învățătură scad și cei mai mulți sunt tentați să abandoneze școala.

Exodul părinților spre tărâmurile unde curge “lapte si miere” devine un fenomen tot mai des. Banatul, Crișana și Maramureș sunt regiunile cele mai afectate, unde procentajul elevilor de gimnaziu care au părinți plecați la muncă este de 27%. Dintre acești copii lăsați în urmă 65% rămân în grija bunicilor, 24% sunt îngrijiți de mătuși și unchi și 11% de alte persoane.

Să fie plecatul la lucru în străinătate soluția la rezolvarea problemei?! Suntem dispuși să pierdem anii cei mai frumoși ai copiilor noștrii în încercarea de a ne făuri un viitor mai bun?! Oare Dumnezeu nu are nimic de zis!? Pe paginile Bibliei găsim un caz asemănător când o familie care trăia in Betleem, tradus casa pâinii, datorită foametei este nevoită să plece în Moab, crezând că acolo vor avea un trai mai bun. Ajunși acolo lucrurile tind să fie în favoarea lor, însă la scurtă vreme asteptările le sunt înșelate. Datorită unor întâmplări nefaste cei doi băieți și soțul mor, toate acestea fac din întoarcerea acasă una amară și plină de tristețe. Deși tristă această poveste ne poate servi ca și o pildă. Câte din familiile care pleacă în străinătate cu speranța de a-și realiza un vis neîmplint se întorc acasă cu vise spulberate și o parte din banii strânși acolo pentru visul lor sunt folosiți pentru înmormântarea ficei sau a fiului?

Spre surprinderea mea la întrebarea: Tu ca și copil care ai trecut prin această experiență, ce i-ai sfătui pe părinții care forțați de circumstanțe iau decizia să plece și să lucreze in strainatate? Răspunsul tinerei a fost :” Dacă chiar vor să plece să își ducă copii cu ei, pentru că nicăieri nu e mai bine ca acasă. Și prin acasă mă refer în familie. Părinții sunt părinți și trebuie să își facă datoria de părinți.

Sfântă naivitate

Stăteam la masă cu un individ tare vorbăreţ. Nu ştiu cum să spun că era bun sau rău de gură, dar ideea e că în treizeci de minute nu am reuşit nici să respir datorită debitului verbal pe care îl poseda. Fără o structură în discurs, îmi spune că el s-a lăsat şi de citit cărţi pentru că nu vrea să îşi umple mintea cu ideile altora, că el vrea să fie învăţat doar de Domnul, nu de oameni.

Tocmai îmi povestise nişte lucrări ale Domnului din viaţa lui, era tare încântat. Adăugase şi câteva principii de viaţă pe care el le-a extras din propria-i experienţă, învăţături demne de luat în seamă.

I-am replicat că dacă vreau să-i urmez primul principiu, acela al lepădării cărţilor şi învăţăturilor altora, ar trebui să pun la index tot ce a spus el şi să mă rog ca Domnul să îmi arate şi mie tot ce el tocmai mi-a povestit, altfel de ce să-l cred? Ei, asta-i prostie, mi-a răspuns... cuvântul magic, ce bine că îl rostise. A venit ca o eliberare.

Încă nu mi-am revenit din şoc. Trăiesc experienţa asta foarte des. Întâlnesc mulţi oameni cu tot felul de principii din acestea, pe care nici nu ştiu cum să le numesc... sunt “sfinte” oricum. Naiv de sfinte. Se pare că inteligenţa şi valoare de orice fel sunt simple aberaţii, iar câteodată devin delicte. Nu va fi nimeni sincer ca să recunoască asta ca anomalie comportamentală, dar această luptă surdă este un abuz la normalitate. Dar cum altfel ar putea fi tăiat stejarul ca să plantăm spinul în loc? De asta nici nu ne mai mirăm de atâtea plantaţii de buruieni existente şi îngrijite cu migală. Să fie mari. Prostie frumoasă.

Premiile Tymos pentru blogurile evanghelice

de Iulia Tuns, studenta in anul I, la CBEE, sectia Jurnalism

Prima ediţie a decernării Premiilor Tymos pentru blogurile evanghelice a avut loc sâmbătă, 2 februarie 2008, fiind găzduită de Centrul Creştin Betania Oradea. Moderatorul întâlnirii a fost Alin Cristea având ca invitaţi din lumea blogului evanghelic, pe Teofil Stanciu (recitirea), Vasile Tomoiagă (Clujulevanghelic), Florin Iosif (Colegiul Biblic Est European), iar din lumea muzicală pe Cătălin Lata. Temele aduse în discuţie au fost: De ce îşi fac evanghelicii bloguri?, Vizibilitatea evanghelicilor în blogosferă şi Spaţiul confesional şi internetul.

Naşterea blogurilor creştine a venit ca răspuns la nevoia de a discuta direct şi fără menajamente subiectele de interes general. Vizibilitatea în blogosferă este dată de numărul semnificativ de “activişti” în acest domeniu virtual, însă semnalul de avertizare amintit în discuţii a fost de a urmări ca prin postările realizate să nu ajungem să fim “citiţi cu tasta delete”. Spaţiul confesional şi internetul este privit cu teamă de evanghelici. În percepţia acestora expunerea în spaţiul virtual creează vulnerabilitate. Internetul este perceput ca o “portavoce”a lucrurilor pe care am prefera să nu le auzim. Chiar dacă fraternizăm sau nu cu apariţia şi evoluţia blogurilor de orice fel şi de orice culoare denominaţională, societatea noastră înregistrează un salt în acest domeniu.

În prezent în lume există peste 70 de milioane de bloguri, japonezii fiind primii la acest capitol. La fiecare 2 secunde apar alte trei bloguri noi. România înregistrează în prezent 800 de site-uri creştine şi aproximativ 200 de bloguri evanghelice. În noiembrie 2007 primele două locuri la secţiunea bloguri erau ocupate de Ion Iliescu şi Marius Cruceru. Potrivit topului 100 realizat de WordPress.com. La începutul acestui an primele 4 postări au conţinut ştirea cu dispariţia tragică a lui Petru Dugulescu. Activitatea anului 2007 a fost evaluată în funcţie de clasamentul WordPress, distribuirea premiilor făcându-se de către Alin Cristea.

La categoria Blogul anului 2007 premiul I-a revenit blogului pătrăţosul. Cea mai interesantă postare a fost câştigată de articolul intitulat: Ce facem cu Andrei Ciurea? de Teofil Stanciu. Cea mai interesantă ştire a fost prezentată de Marius Cruceru, Ce s-a întâmplat la Congres, părerea mea. Iar cel mai bun comentariu a fost înregistrat la ştirea despre evenimentul la UEO, comentariu care a condus la retragerea unuia dintre invitaţii propuşi pentru inaugurarea seriei de prelegeri John Bunyan. Pe lângă acestea au fost acordate şi premiile speciale, cifra finală fiind de 50 de premii constând în cărţi oferite de diverse edituri, fundaţii sau persoane fizice. Întâlnirea s-a încheiat cu îndemnul făcut de Pavel de a trăi viaţa cu cumpătate, dreptate şi evlavie.

Interes pentru dezinteres

de Marius Ivonici, student in anul I, sectia Jurnalism

Vreau să fie prima şi ultima dată cand scriu despre dezinteres. De ce spun asta? Pentru că am momente cand sufăr de sindromul dezinteresului şi mă simt “cu musca pe căciulă”. Asta nu-mi place. Dar scriu pentru că vreau să îmi treacă, şi apoi n-o să mai scriu. O să scrie alţi dezinteresaţi şi probabil că o să le treacă şi lor. Cum ar suna oare definiţia dezinteresului? Ceea ce trebuie să fac, pot să o fac, ştiu cum să o fac, dar totuşi nu fac, se numeşte dezinteres. Poate că ar putea fi o definiţie bună, dar parcă e prea lungă. Dezinteresul e atunci când nu-mi pasă, atunci cand nu mi-e destul că am văzut două filme, vreau să-l văd şi pe-al treilea şi mâine am examen. Atunci cand am timp de repetiţii dar ştiu că nu sunt necesare şi urgente. Eu sunt bun. Din start. Cel mai simplu lucru pe care îl pot face e…nimic. Dezinteresul lasă urme. Acel “nimic” la care mă pricep aşa de bine îşi lasă amprenta în viaţa mea şi chiar pe faţa mea. Cearcănele de la ochi nu sunt de la învăţat, şi nici de la paginile Bibliei, tot “nimicul” mi le-a făcut. Are el metodele lui. Există ceva ce pierd şi nu mai pot recupera niciodată atunci când sunt dezinteresat. Mă uit în urmă şi-mi dau seama că am pierdut foarte mult timp pentru că am ales să fac “nimic”. E trist nu? Sau aşa e toată lumea, nu sunt singurul şi “Show must go on!”. Soluţile pentru combaterea dezinteresului sunt foarte simple şi logice. Le ştiu şi le ştiţi şi voi. Dumnezeu trebuie să intre în ecuaţia vieţii noastre, dar nu ca o necunoscută. El va fi “baza” ecuaţiei. Data viitoare vreau să vorbim despre succes. Voi înlocui cuvântul “nimic” cu “totul”şi mă voi bucura să mă simt “cu musca pe căciulă”.

Hip Hop

HIP-HOP CU UN SCOP

De ce se cântă muzică hip hop? Întrebări ar fi mai multe, însă răspunsurile sunt cele care lipsesc.

La fel cum un pescar folosește un anumit tip de momeală pentru un anumit tip de peşte, tot aşa e și cu muzica. Mediul celor care ascultă evanghelia diferă. Nu toţi, pot sta în biserică ascultând două ore orchestra. Sunt tineri care toată viaţa au ascultat hip-hop. Au trăit practic pe străzi. Le place acest stil de muzică şi altceva nu ştiu. E o cultură. Unii din ei sunt atinşi de cuvântul lui Dumnezeu…dar tot nu vor îndrăgii orchestra. Au nevoie de ceva în schimb, de o alternativă.

De fapt, muzica este amorală. Toate aceste sunete adunate nu exprimă nimic dacă nu-i se dă valoare. În cazul muzici creştine valoarea o dă Dumnezeu fiindcă este închinată Lui.

Dumnezeu poate atinge inimi și prin muzica hip hop. Anul trecut în luna noiembrie cei trupa “Dunamis” din Oradea și-au lansat primul album, debutând în muzica hip-hop creştină. Nu de mult am stat de vorbă cu ei si iată ce mi-au povestit: “Imediat după concertul de la Bucureşti din Decembrie, a venit la noi un bărbat de vreo 35 de ani, împreună cu soţia si fetiţa lor. Ne-a mărturisit că opt ani de zile a stat prin puşcării pentru mai multe infracţiuni. După ce s-a căsătorit Dumnezeu a lucrat la inima lui si a soţiei. Toată viaţa ascultase muzica hip-hop si ne-a spus că versurile noastre l-au încurajat mult. Este doar una din experienţele pe care le-am avut şi care ne încurajează să credem că Dumnezeu lucrează prin noi. Hip-hop-ul e limba străzii, dragostea e limba lui Dumnezeu, iar când le combini pe amândouă iese ceea ce facem noi”. Iată cum sună câteva din versurile lor:

A trecut ceva vreme de când ochii mi-am deschis
Si mi-a m dat seama, lumea nu e chiar un paradis
Atunci am zis “Doamne am un mesaj de transmis”
Cu S3raia am decis ca să ne numim Dunamis
Să-L ducem pe Isus pe ritmuri de Hip-Hop
La ăia care mor in păcat si habar n-au ce fac
La puştii care işi înţeapă vena zi de zi
Care pentru-o doză îşi îngroapă viaţa-n datorii
Care nu mai pot zâmbi, nu mai pot trăi
Singura alternativă o au a se prăbusi
Divorţuri, crime, furturi viaţa-i la mişto pentru voi
O trăiţi de parcă nu e nimic dincolo
Crucile pe care le purtaţi în gât nu vă salvează
Mătănii zilnice dar viaţa-i la fel de varză
Tot ceea ce contează e Dumnezeu adevaratu`
Că aurul si-argintul nu iţi vor plăti păcatu`!

Şi acel tânăr de pe stradă, cu creastă roșie în cap și cu cercel în buză are nevoie de Cristos. Nu putem să-i declarăm pierduţi şi să mergem mai departe fără să încercăm să-i evanghelizăm. E mai uşor să facem “evanghelizări de lux” îmbrăcaţi la patru ace, în cele mai mari și mai frumoase biserici, decât să ne coborâm în stradă. Strada ne sperie.

Dumnezeu nu ne cere tuturor să umplem străzile lăsând bisericile pustii. Are persoane potrivite pentru această lucrare. De ce spun “potrivite”? Pentru că multi din cei care astăzi evanghelizează străzile, au fost la rândul lor “culeși”de pe străzi…atrasi probabil de muzica hip-hop crestină.


Articol de Marius Ivonici

pentru dezbateri aprinse despre acest articol, vizitati www.pasi.ro