Holocaustul fetuşilor

de Iulia Tuns

„Decreţelul” dat de Ceauşescu în 1966 a avut ca efect imediat creşterea natalităţii. În plan secundar avorturile ilegale vor lua amploare, iar natalitatea va înregistra un declin. Legalizarea întreruperilor de sarcină este prima redută cucerită după 1989. Între 1990 şi 2007 România a înregistrat peste 15 milioane de avorturi declarate.

Avortul este curmarea unei vieţi în plin proces de evoluţie intrauterină, aflată în imposibilitatea de a se apăra. Potrivit afirmaţiei unui cadru medical, din Policlinica cu plată, secţia Obstretică ginecologie, Oradea: „nu există viaţă intrauterină. Viaţa ia fiinţă doar în momentul naşterii unui copil.” Acelaşi medic ginecolog ne povestea despre un caz în care cinci fetuşi avortaţi de aceeaşi mamă, au supravieţuit timp de o săptămână fără resursele necesare vieţii. Contradicţia rezultată din afirmaţia făcută şi cazul relatat este susţinută de cuvintele Scripturii care dovedesc existenţa vieţii intrauterine. „Tu mi-ai întocmit rărunchii, Tu m-ai ţesut în pântecele mamei mele: ... Trupul meu nu era ascuns de Tine, când am fost făcut în chip ciudat, ca în adâncimile pământului. Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau.”

Începerea vieţii sexuale la vârste fragede, incapacitatea susţinerii financiare a unei noi vieţi, inexistenţa cadrului familial pentru a se dezvolta sunt cauzele principale invocate de femeile care recurg la avort. Tinerele până în 20 de ani recurg la avort în procentaj de 90 %. Partenerii sexuali nu-şi asumă nici o răspundere pentru fiinţa rezultată nenăscută, facilitând astfel decizia femeii de a apela la o întrerupere de sarcină. Metodele contraceptive cât şi metodele alternative ale avortului ( creşterea copilului într-un cămin, de către un asistent maternal sau adopţia) sunt inadecvat folosite sau evitate.

Cadrul legislativ permite întreruperea sarcinii până la vârsta de 3 luni a fătului, cazurile ce depăşesc acest termen pun în pericol viaţa celei în care copilul a luat fiinţă. Avortul legal se produce în cabinetul privat sau de stat a unui medic ginecolog. Pedeapsa pentru întreruperea sarcinii înafara acestui cadru, precum şi ascunderea faptei se pedepseşte conform legislaţiei în vigoare. Uciderea unei femei însărcinate, din culpă sau nu, atrage după sine o pedeapsă mai mare decât în lipsa fătului nenăscut.

Mişcarea feministă susţine că avortul este opţiunea femeii; aceasta este singura în măsură să decidă în ce priveşte trupul ei. Din această abordare se omite faptul că apariţia vieţii nu se datorează fiinţei umane. Unii sunt de părere că descoperirea clonării ar demonstra că omul este capabil de a făuri o nouă viaţă. Clonarea însă foloseşte viaţa existentă. Indiferent de punctul de vedere abordat ne reţine atenţia un singur amănunt şi acela al existenţei traumelor post-avort. Efectele sindromului post avort sunt: depresia, tristeţea, plânsul necontrolat, pierderea respectului de sine, abuzul de medicamente, alcool, droguri, tulburări de somn prin vise sau coşmaruri legate de copii, labilitate emoţională, gânduri suicidale.

Istoria omenirii este marcată de lupta femeii pentru câştigarea dreptului asupra corpului ei, cât şi asupra fătului nenăscut. Prin acest câştig adus de legalizarea avortului au fost ucişi mai mulţi copii decât adulţi în războaie. Întrebarea care se naşte este care este vina acestor fetuşi? Dumnezeu interzice în cele zece porunci crima de orice fel. Suntem noi mai presus decât El?