Craciunul in Trabant

de Marius Ivonici

Se apropie sărbătorile de iarnă și ne preocupăm intens de modul în care vom întâmpina acest eveniment. Mulți dintre noi vedem doar lucruri frumoase de sărbători și toate povestirile sunt vesele. Dar lângă noi au loc drame cumplite.

Pentru Nea’ Franzelă, Craciunul nu înseamnă nimic altceva decât alte zile petrecute în Trabantul său. Ne-a rugat să nu-i dăm numele și de aceea vom folosi porecla cu care îl știu toți. În anul 1996 și-a vândut apartamentul de pe strada Feldioarei și a cumpărat o casă în Cihei. La trei ani după ce s-a mutat, adică în 99’ a fost somat să elibereze casa pe motiv că trebuie să mai plătească proprietarilor 35 de mii de mărci. În acel moment era taximetrist, iar soția lui lucra la o fabrică de pufuleți. De teamă să nu rămână pe drumuri, soția l-a părăsit plecând în Gorj împreună cu copii. A rămas singur și a pierdut casa după ce a fost purtat prin tribunale de către proprietari. De atunci trăiește așa, el și Trabantul parcat în apropierea colegiului.

După ce a mai lucrat un an de zile, ca șofer de tir, s-a pensionat pe caz de boală. L-am întrebat cât timp îi ajunge pensia de trei sute de lei și ne-a spus că îi ajunge…”până joi”. Și-a păstrat simțul umorului. Nici cu sănătatea nu stă bine Nea’ Franzelă. E astmatic și picioarele nu-l ajută să se deplaseze mai mult de cincizeci de metri. În fiecare săptămână cheltuie opt lei pentru spray-ul inhalant. Se încălzește la o mică butelie care îl costă alți cinci lei pe zi iar în zilele geroase folosește ambele ochiuri ale buteliei. Cu cât este mai frig afară, cu atât geamul mașinii este mai ridicat și riscul de intoxicare cu monoxid de carbon este mai mare.

În fiecare zi, de dimineață și până după-amiază se ocupă de o mică “afacere” care îi aduce un ban în plus. Cumpără obiecte vechi din piață și le vinde “cu zece mii mai mult” cum spune el. În fiecare săptămână își încearcă norocul la extragerile loto, în speranța că va câștiga și își va putea cumpăra o locuință.

Îi mai alungă singurătatea, un mic televizor la care prinde șase posturi. Pe bancheta din spate și în portbagajul mașinii are două valize pline cu haine murdare pe care nu are unde să le spele. Undeva sub aceste valize își ține servieta cu actele de la casă pe care le-a păstrat și care nu-i mai sunt de prea mare folos. Înainte să ne despărțim de el, ne-a spus că de fapt își dorea ca cineva să se intereseze de situația lui. Cu soția și copiii nu mai ține legătura, iar singurii prieteni pe care îi are sunt cei cu care mai bea câte un păhărel. Mai are un frate stabilit în Oradea, undeva lângă Piața Mare dar nici cu el nu mai are nicio legătură

Înainte să plecăm, ne-a rugat încă o dată să nu îi scriem numele. Nu pentru că i-ar fi rușine să-și vadă numele în vreun ziar, dar nu vrea să-și facă de rușine copiii.

Mai sunt și alți oameni în situația lui și poate că pentru fiecare dintre ei putem face ceva. Imaginați-vă că în timp ce noi vom merge să colindăm, acest om își va petrece Crăciunul într-un Trabant. Ne sensibilizăm ușor de Crăciun, dar după ce scoatem bradul din casă, uităm că în jurul nostru mai sunt și astfel de oameni. Una dintre porunci spune să ne iubim aproapele ca pe noi înșine și poate că în această categorie intră și Nea’ Franzelă.