Ultimul newsletter

Some more pictures

Imoralitate

Trupul unei jucătoare de baschet este folosit într-un material pornografic fără ca ea să ştie sau să i se ceară consimţământul. Antrenorul echipei din care făcea parte devine o faţă familiară şi prietenoasă în anturajul ei, fiind în final autorul materialului. Acesta era un fan al pornografiei. Clipurile le-a realizat prin montarea unor camere video în cabinele de duş pe care membrele echipei sale le utilizau. A fost prins şi închis pentru realizarea acestor materiale. Jucătoarea de baschet însă a rămas cu traume pentru tot restul vieţii, aflând că trupul ei fusese deja pervertit în mintea celor care au vizionat materialul în care era prezentată. Indiferent de opţiunea de a apărea sau nu în materiale pornografice, femeile şi bărbaţii sunt folosiţi drept obiecte sexuale, fiindu-le devalorizată valoarea. Statistica ne prezintă cea mai cumplită plagă ce a cuprins întreaga lume creând dependenţa indivizilor de o lume iluzorie, ireală şi denaturată.

În fiecare secundă 3075,65$ sunt cheltuiţi pentru pornografie, 28.256 de bărbaţi privesc un site pornografic în fiecare secundă, 372.000 de indivizi introduc cuvinte legate de pornografie pe un motor de căutare, la fiecare 39 de minute un nou film din această clasă este scos pe piaţă. Topul ţărilor producătoare de pornografie e deţinut de SUA cu un procentaj de 85%, Germania, 4%, Anglia, 3% . România este pe locul trei după Bolivia şi Chile în ce priveşte accesarea site-urilor pornografice. Având în vedere caracterul de reţea internaţională a internetului, actualmente nu există legi internaţionale cu privire la pornografia pe net. În 2006, spaţiul virtual pornografic conţinea 4,2 milioane de site-uri, adică 12% din totalul site-urilor, cu toate acestea lunar 72 de milioane de vizitatori din toate colţurile lumii(potrivit site-ului http://www.familysafemedia.com/pornography_statistics.html 2006 World Wide Pornography din 01.14.2008).

Industria de acest gen este una dintre cele mai profitabile, cererea crescândă fiind secretul infailibil. Puterea de influenţare a imaginilor pornografice asupra personalităţii individului este instantanee. Este asemenea cutiei Pandorei odată deschisă e imposibil de închis, rezultatul acestei acţiuni fiind pervertirea sexualităţii, a relaţiilor interumane, a căsniciei, provoacarea comportamentelor antisociale, slăbirea moralităţii societăţii.

În lucrarea „What the Bible Says: Ten Reason Why You Should Get Involved in tre Fight Against Pornography” Dr. Jery Kirk consideră că „pornografia distruge chipul lui Dumnezeu din oameni, creează dependenţă, este împotriva credinţei creştine, se opune sexualităţii. Pornografia susţine că satisfacţia sexuală se poate obţine şi fără dragoste plină de atenţie, relaţiile sexuale pot avea loc şi fără asumarea responsabilităţii.” În percepţia revistelor, precum Playboy, Hustler, Penthouse, femeile sunt „animale favorite”, „animale mici şi drăguţe”, „iepuraşi” „tovarăşi de joacă”, reprezentându-le ca pe nişte obiecte de joacă. Anumite imagini pornografice pun accent pe trupul exponentului, faţa nefiind arătată, subestimându-se faptul că şi femeile sunt fiinţe umane, ce au gânduri şi sentimente. Femeile prezentate în filmele pornografice au un mental masculinizat, propria personalitate nu prezintă valoare, ci doar trupul ei. Imagini în care femeia este violată, încercând să scape în prima fază, ajunge în final să-i placă, acest lucru dezvoltă comportamentul violent la bărbaţi. Abuzurile fizice, psihice, crimele pot fi unele din efectele cele mai crunte ale expunerii în mod repetat la pornografie, confundând realitatea cu imaginarul. Cu toate acestea, efectul imediat şi de lungă durată asupra oricărui consumator de pornografie este acela de nonvaloare al femeii, efect extins asupra tuturor femeilor cu care individul a venit în contact, se află în legătură sau va fi.

Lumea pornografiei oferă oamenilor posibilitatea de a întreţine raporturi sexuale cu persoane străine, pe care abia le-au cunoscut, creând ideea că poţi avea o relaţie intimă cu o altă persoană oricând, oriunde, oricum, fără nici o consecinţă. Falsa impresie creată transformă femeia în obiect sexual, perceput astfel de bărbatul consumator de pornografie. Lipsa de valoare poate fi percepţia proprie a femeii, fiind ea însăşi un film pornografic în acţiune prin ţinuta adoptată atât vestimentar, cât şi verbal, comportamental. Vorbind de un material pornografic, vorbim de o mentalitate exprimată în imagini, dar şi de actori, aplicanţi ai ideii. Fără o implicare duală acest tip de material ar fi un nonsens.

Privind doar prin prisma feministă am putea cădea în capcana blamării în exces a laturii masculine dominată de pofte erotice, totuşi fiecare individ a fost creat cu necesitatea exprimării sexuale. Diferenţa între etapa de creaţie a omului şi materialele pornografice, este că Dumnezeu a creat relaţia sexuală doar în cadrul căsătoriei, materialele pornografice vând un drog sexual aplicabil numai în afara limitei impuse de divinitate.

Indiferent de promisiunile lumii pornografice, gustul consumului e la fel ca în cazul oricărei alte dependenţe, interesant la început, ucigător la final.

de Andreea Crăciun, Timea Kovacs, Marius Ivonici, Iulia Tuns

Imagini

Pietroiul lui Sisif

PIETROIUL LUI SISIF

Viaţa este ca o moară

Ce se-nvârte şi trăieşte,

Câtă vreme apa zboară,

Într-un clocot ce-o-nvârteşte.

În perioada aceasta de viaţă, ar trebui să stau liniştit undeva, într-un loc plin de pace şi de mister, în care corpu-mi să fie pe pământ, dar gândul ancorat în divinul Cer, de unde-mi vine lumina şi bucuria, pacea lăuntrică şi melodia poeziilor... Viaţa, însă, n-o pot aranja întotdeauna, cum aş vrea; şi sunt nevoit să trăiesc în mediul şi în locul, pe care mi l-a hărăzit soarta, câtă vreme mai sunt testat în şcoala anilor de pe pamânt.

Şi astăzi stau - ca atâtea alte dăţi – cu foile astea albe în faţa mea şi înşir pe ele gânduri şi idei, de parcă aş pune mirabilele seminţe într-un teren arabil, cu speranţa că într-o binecuvântată zi vor răsări din ele spicele cu rod însutit şi mă voi bucura de recolta culeasă, după o muncă de o viaţă plină de farmec şi de muncă tenace, în marşul meu pe drumul spre Casa de Sus, unde Mântuitorul Isus îmi va da fericirea eternă...

Năzuiesc să închei ce am început să scriu, dar continui să finisez ce mi se pare neterminat în dezvăluirea gândurilor şi visurilor vieţii mele ce curg din izvorul sufletului meu... Şi meditez la rostul vieţii mele pe pământ şi continui să scriu...

Am nevoie de linişte cum are căprioara nevoie de apa de izvor, cum are un vultur nevoie de zbor şi cum ziua are nevoie de soare, ca să fie luminată, iar noaptea de lună, ca să aibă misterul, când poetul priveşte spre ea, când gându-i zboară şi sufletu-i visează, şi i se infioară!...

Ca şi mine, fiecare om vrea să fie fericit. Şi ce poate fi mai fericit decât să ai o credinţă în Dumnezeu şi o voinţă de fier să te faci fericit!...

Gândind fericit,

Ascultând fericit,

Vorbind fericit,

Scriind fericit,

Tăcând fericit,

Mâncând fericit,

Postind fericit,

Dormind fericit,

Visând fericit,

Amintindu-ţi fericit,

Uitând fericit,

Zburând fericit,

Murind fericit,

Ca un mântuit,

De păcatul de granit!

Avea nevoie de o viaţă liniştită şi o pace lăuntrică şi preotul tânăr catolic, nevoit să poarte în suflet un pietroi, ca să-l ducă pe vârful de munte al unei vieţi de renunţare la tot ce este lumesc şi să ajungă la limanul ceresc... Şi ce pietroi fantastic de greu care – spre deosebire de legendarul Sisif condamnat să tot împingă pe un deal, o veşnicie, un pietroi: o „stâncă”ce se rostogolea iarăşi la vale, când era cu ea aproape de vârful de munte... – avea să-l poarte la moarte, ca un condamnat nevinovat, purtând în sufletul lui „pietroiul lui Sisif”: secretul de la spovedania adevăratului criminal!...

Mi-am amintit de această istorie tristă a unui om nevinovat ce a purtat cu demnitate sfântă – cu riscul vieţii – chemarea de păstrător al frumuseţii morale a adevăraţilor preoţi, pe când reciteam „Mitul lui Sisif”, scris de Albert Camus.

Scriitorul şi filozoful francez vorbeşte despre paradoxul absurdului, despre viaţă şi moarte, întuneric şi lumină, alb şi negru, luptă şi resemnare, fericire şi tristeţe... Mi-a rămas însă ideea că toţi oamenii încearcă să înţeleagă sensul lumii noastre paradoxale, absurde, antrenată într-o cursă a concurenţei nebune, în goana spre scopuri egoiste ce se lovesc de rostogolirea „pietroiului lui Sisif” peste mintea, sufletul şi trupul sărmanilor muritori pe drumul larg al deşertăciunilor şi al goanei după vânt!... Iluziile pierdute, scopuri de viaţă spulberate, bolile incurabile, cu paranoia şi depresia zdruncinând armonia vieţilor oamenilor, catastrofele sociale, economice, naţionale, demografice, naturale, de sănătate şi de familie - sunt doar câteva exemple de consecinţe ale ravagiilor ce le face în suflete nearmonizate cu diapazonul divin acest „pietroi” al neascultării, al delăsării, al necredinţei, al lenei spirituale, al răutăţii, al minciunii, al urii, al necinstei, al egoismului, al zgârceniei, al invidiei, al aroganţei, al înfumurării, al cruzimii, care te împiedică să pui stele pe cer, speranţă şi bucurie în suflet, armonie şi bucurie în psihicul tău, ordine şi judecată nealterată în mintea ta, credinţă şi fericire în inima ta, care să cânte de bucurie, într-o divină poezie ce te uneşte cu Cerul şi cu Misterul, simţind că ai ajuns şi trăieşti, încă de aici: de pe Pământ, pe plaiurile Dumnezeieşti, fericit şi mântuit de Cel Inviat...

Nimic nu este mai de preţ ca viaţa sănătoasă. Ea este fericirea sufletului, un trandafir în care petalele sunt idealurile credinţei tale şi spinii sunt realităţile trăirii într-o lume paradoxală. Poţi fi fericit când idealurile tale devin realitatea strădaniilor tale în viaţă şi credinţa rămâne singura punte de trecere din lumea de tină în cea de lumină: în Raiul lui Dumnezeu. Toţi spinii şi mărăcinii „pietroiului lui Sisif” dispar, când zorii bucuriei mântuirii apar şi simţi că trăieşti, dar nu mai „trăieşti tu, ci Cristos (Mântuitorul ) trăieşte în tine... Cu El – şi prin El – totul este bucurie, fericire şi bine!...

Un creştin adevărat este aurul curat al Cerului, valoarea aleasă de Dumnezeu pentru lumea Misterului. Măgarul, însă, poate deveni împărat, dar rămâne tot un măgar neschimbat, căci are tot patru picioare: două în faţă, ca să se sprijinească şi două în spate pe cine nimereşte să lovească, ca şi pietroiul lui Sisif din mitul de origine grecească.

Este periculos să trăieşti!... Cine trăieşte moare, dar duce cu el secretul unei lumi microcosmice, ale unei şcoli de încercări, experienţe şi lupte, în care durerea şi bucuria se împletesc, când sufletul cântă, mintea visează şi valurile vieţii lovesc...

În fiecare om este un microcosmos,

În care inima este un soare luminos,

Iar creierul este suprema putere

Ce mă duce la o logică de înţelegere

A locului meu în macrocosmosul infinit,

Creat de Dumnezeu, fără început şi sfârşit.

Şi-n inima mea se află dragostea dumnezeiască

Ce mă face să am speranţa-n fericicirea cerească...

În spaţiile necunoscute ale spiritului meu

Ştiu că sălăşluieşte totdeauna Dumnezeu,

Iar eu trimit dragostea mea ivită din credinţă,

În curcubeu de unitate frăţească şi biruinţă,

Ca să fie creştinii o forţă nezdruncinată

În lumea noastră contemporană debusolată.

Este o bucurie să simt cum din lumina spiritului

Mi se revelează de-acum nevoia de-a căuta în mine

Ce trebuie să transmit în scris urgent pentru tine,

Ca să fiu integrat total în planul Creatorului!...

Dragostea inimii mele inundă din iubirea Spiritului

Şi căldura ei divină trimite razele binefăcătoare

Pentru toţi cititorii mei ce-s locuitorii Pământului,

Pe care-i chem să vin-acum în jurul Mântuitorului!

Sunt constrâns să-mi scot cuvintele direct din suflet. Fiecare cuvânt ce-l aleg să-l pun la locul lui, ca să-mi exprime gândurile, sentimentele şi să intre pe fereastra ochilor în gândul şi sufletul cititorului, îl spăl în roua sfinţită picurată din stropul de timp...

Aş dori să nu uiţi, cititorule, că eşti creat să trăieşti veşnic. Viaţa este mult mai mult decât puţinul timp acordat de Creatorul oamenilor să se pregătească pentru eternitate, în grădiniţa de testare şi de formare pentru viaţa din veşnicie.

Unii oameni doar supravieţuiesc. Puţini sunt cei care vieţuiesc şi creiază oaza binecuvântată a trăitorilor ce-s izvor de credinţă curată în Dumnezeu, de bunătate, dragoste şi înţelepciune. Ei sunt sarea pământului şi lumina lumii, adepţii Binelui, Frumosului, Dragostei curate şi sfinte, Respectului, Bunei-cuviinţe, a Adevărului. Sunt oameni de caracter ce aspiră la desăvârşire. Ei îşi scaldă sufletul în fluviul bucuriei şi fericirii. Aceştia sunt gata să se jertfească de dragul principiilor după care trăiesc, căci au ajuns pe muntele fericirilor, încă de aici, de pe pământ, unde mai domneşte durerea, necazul şi plânsul, nedreptatea, ura , minciuna, invidia şi egoismul...

Un om cu un asemenea caracter ales ce şi-a înmuiat sufletul în roua dragostei divine a fost şi tânărul preot catolic care a fost condamnat şi executat nevinovat. A murit în locul cuiva...

În prima parte a schiţei „Două frumuseţi”, scriitorul Tudor Arghezi reliefează „înspăimântătoarea frumuseţe” morală a unui tânăr care a terminat seminarul teologic şi a fost repartizat, ca preot catolic, la o biserică dintr--un sat din ţinutul Vosgi, din Franţa. Curând după sosirea preotului tânăr, bătrânul paroh titular a fost asasinat. Preotul tânăr a fost învinuit, judecat, condamnat şi executat prin decapitare, prin ghilotinare.

După moartea sărmanului preot, familia acestuia a suferit oprobiul oamenilor din sat, consideraţi vinovaţi a fi părinţii unui „monstru”. Sărmanii părinţi au fost nevoiţi să părăsească locul naşterii lor, să se ascundă „şi să se pocăiască pribegind”, fără să ştie că, după zece ani o bătrână pe patul de moarte va mărturisi, la ultima ei spovedanie, că ea l-a ucis pe bătrânul preot. Bătrâna criminală muribundă a mai mărturisit că tânărul preot ştia că ea era asasinul bătrânului preot, dar n-a divulgat-o, căci aflase adevărul acesta în momentul sacru al spovedaniei, iar tânărul nu a putut să-şi calce jurământul preoţesc, fiind în stare să moară nevinovat de dragul respectării cuvântului, pecetluit în faţa lui Dumnezeu. A declarat doar că el nu este vinovat... Şi a murit în ghilotină tânărul preot catolic, dar a lăsat în urma lui o poveste „înspăimântător de frumoasă”, încrustată şi în chipul acestui prelat sanctificat la Roma, pe statuia din una din pieţele unui oraş francez. A rămas ca o pildă de renunţare la viaţă de dragul credinţei într-o idee, într-un sacrament.

S-a luptat tânărul preot să urce „pietroiul” perfecţiunii morale pe vârful de munte, dar „bolovanul” realităţii crude a vieţii l-a răpus, rostogolindu-se peste el, eliberându-i sufletul să zboare spre Cer...

Aş putea afirma fără ezitare că fiecare om se aseamănă cu Sisif. Acesta împingea pe un munte un bolovan: un „pietroi” mare cât el. Împingea cu greu pietroiul până în vârful muntelui, dar acesta se rostogolea iarăşi la vale. Sisif era condamnat să urce veşnic un pietroi în vârful unui munte.

Viaţa este muntele ce-l urcăm de la naştere până la decolarea finală. Pe unii oameni decolarea îi poate gasi în vale sub greutatea pietroiului. Pe alţii momentul de plecare îi poate găsi pe vârful de munte, gata de decolarea finală din lumea de tină şi de rugină în lumea divină, inundată de pace şi de lumină.

Pe munte se poate urca uşor şi bine, când te debarasezi de pietroiul lui Sisif ce-ncerci să-l împingi agăţat bine de tine. Ambiţiile, vanităţile, egoismul, ura, minciuna, răutatea, invidia, gândurile nebune s-au agăţat de sufletul tău ca un pietroi de granit şi te împidică să ajungi pe locul de decolare, din vârful de munte, la care anii predestinati ti-i petreci în încercări disperate să-l atingi.

Oare nu-i timpul să te desprinzi de pietroiul lui Sisif si să fii fericit că ai aripile eliberate să poţi urca fericit muntele şi să ajung la momentul precis de decolare din lumea grădiniţei pentru testare spre Cerul cu bucuria mântuitoare şi cu viaţa nemuritoare?...

De vieţuit poate oricine, dar nu pot să trăiască decât oamenii cu sufletul viu, eliberaţi de pietroiul lui Sisif şi gata oricând de decolare...

Când nu mai ai cu tine „pietroiul lui Sisif” simţi bucuria ce-ţi străbate inima şi sufletul şi citeşti şi reciteşti versurile optimiste ale lui Arghezi: „Când pleci să te-nsoţească piaza bună,

Ca un inel sticlind în dreapta ta.

Nu şovăi, nu te-ndoi, nu te-ntrista.

Purcede drept şi biruie-n furtună.

Când vii, păşeşte slobod, râzi şi cântă.

Necazul tău îl uită-ntreg în prag,

Căci neamul trebuie să-ţi fie drag

Şi casa ta să-ţi fie zilnic sfântă.”

*

P.S.

Pe când scriam eseul de mai sus, am primit un E-mail cu o rugăciune, pe care consider că o pot spune cu credinţă cei ce se vor eliberaţi de „pietroiul lui Sisif”:

„Tată din Ceruri, te rog să-mi binecuvintezi familia, prietenii, rudele şi pe cei care îi iubesc şi pe cei care citesc această rugăciune chiar în acest moment. Arată-le Tu o nouă imagine a dragostei şi puterii Tale nemărginite.

Duhule Sfânt, te rog să-i ajuţi, chiar din acest moment. Acolo unde există durere, te rog să le dăruieşti pacea şi mila Ta. Acolo unde există îndoială, te rog să le inspiri o încredere înnoită prin Harul Tău. Unde există o nevoie, te rog să le-o împlineşti. Binecuvintează-le Tu căminul, familia, munca, dă-le înţelepciune şi Lumina în viaţa lor. Binecuvintează-i când pleacă şi când se întorc acasă. Mergi înaintea lor şi deschide-le calea. Călăuzeşte-i şi ocroteşte-i clipă de clipă în toată viaţa lor. Iartă-le lor păcatele făcute cu voie şi fără de voie, cu ştiinţă, din neştiinţă sau pe care nu şi le amintesc. Condu-i Tu pe Calea Ta cea Sfântă, în Numele Fiului Tău, Iisus Cristos. Amin!”

* Cititorule, dupa citirea acestui eseu, lasa un comment

Nepasarea ucide

“Mergeam pe autostradă regulamentar cu 130 km/oră, când deodată am zărit în oglinda retrovizoare, pe carosabil, bicicleta pe care i-am cumpărat-o fiului meu. S-a desprins de maşină, şi acum zăcea în mijlocul drumului. Traficul era intens. Intrasem parcă într-o transă, şi nu ştiu cum, dar am reuşit să scot maşina de pe autostradă pe banda de refugiu. Am văzut maşini avariate din princina abuscadei produse de bicicleta pe care o pierdusem, o mulţime de victime, familii îndurerate, groază, spaimă. Un întreg coşmar.

Revenindu-mi din starea de şoc, am privit în oglindă văzând cum maşinile o ocolesc, fără să fie niciuna avariată. Parcă de nicăieri a apărut o maşină cu girofarul pornit, înlăturând de pe carosabil obiectul pierdut. Unul din cei care au ajutat la eliberarea benzii a venit la mine şi mi-a întins bicicleta. I-am mulţumit şi i-am spus că Dumnezeu este cel care m-a păzit de o mare nenorocire. S-a uitat mirat la mine, crezând că mi-am pierdut minţile, şi a plecat râzând. În acel moment am realizat că mecanismul de prindere era distrus şi nu aveam nici o posibilitate de a ancora bicicleta pe portbagajul maşinii. În timp ce meditam la aceste lucruri o maşină a poliţiei a oprit şi am fost întrebat dacă totul e în regulă. Le-am explicat situaţia şi fără prea multă vorbărie au pus bicicleta la ei în maşină, conducându-mă la cea mai apropiată staţie peco, de unde am achiziţionat un nou sistem de ancorare. Eram atât de copleşit de purtarea de grijă a Domnului încât le-am împărtăşit şi lor că Dumnezeu m-a scăpat de un mare necaz. Am primit aceleaşi priviri iscoditoare, râzând de aşa zisa mea “nebunie”. Aşa suna mărturia unui om într-o duminică dimineaţa de la amvonul unei biserici. A continuat spunând: “acel eveniment m-a marcat într-o aşa măsură încât am făcut un legământ că de acum înainte voi spune oricărui suflet din această lume despre Dumnezeu”.

La scurt timp după această destăinuire am urmărit un filmuleţ ce prezenta o scrisoare ipotetică trimisă tocmai din iad de un băiat necreştin, care decedase într-un accident, prietenului său creştin. Dacă ar funcţiona sistemul de curierat dinspre iad înspre pământ cum ar arăta căsuţa noastră poştală? Oare câte suflete zac acum în iad datorită nepăsării, comodităţii sau a neştiinţei noastre ca şi creştini? Am ajuns să ne îmbătăm cu faptele bune pe care le facem, cu milostenia şi cu pioşia noastră, dar pe cine am adus la Cristos? Pilda talanţilor este o ilustraţie a momentului de bilanţ. Ştim prea bine ce s-a întâmplat cu cel care a îngropat talantul. Cel fără roadă nu a fost recompensat, ci dimpotrivă a fost aruncat în întunericul de afară, unde va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor. Dacă vor fi suflete în iad care vor striga numele nostru, duhul nostru credeţi că va fi primit în rai?

Iulia Tuns

Rugă ascultată

            -“Domnu’ să-ţi ajute, doamna, ţie şi la familia ta. Dă-mi şi mie cinci mii de lei.”- se aude un glas prin geamul întredeschis al maşinii. Pentru majoritatea şoferilor aceste glasuri au devenit familiare când se opresc la semafor. E plin oraşul de copii şi femei tinere de ţigani care repetă într-un cor aceeaşi rugă izvorâtă din nevoia de subzistenţă. Sunt auziţi de toţi. Unii îi ignoră, alţii îi acuză, cei mai pioşi sau doar de ochii lumii le dau câte ceva. Aceste fiinţe nu au pregătire intelectuală însă aplică o strategie eficientă: “Cereţi şi vi se va da”.

Secretul cererii stă în a fi făcută în deplina convingere că au şi căpătat ce au cerut. Exemplul lor ar trebui să revoluţioneze lumea aşa zis creştină care rămâne infirmă în faţa problemelor. În cazul creştinilor, Dumnezeu e cel care răspunde rugăciunilor. Din păcate, l-am limitat pe Dumnezeu la aproximativ 1500 grame substanţă cenuşie, ceea ce e o blasfemie. El e nelimitat şi deţine întreaga lume, e cel mai în măsură să răspundă cererilor noastre indiferent cât de mici, mari sau ciudate ar părea. Aşa că: îndrăzniţi!

                                                                                                         Va continua…

 de Tuns Iulia