Media CBEE

Ne-am mutat

2008-08-06T22:01:00.001+03:00

Dragi cititori,

ati vizitat blogul nostru de cateva mii de ori. Va invitam sa ne cititi, sa ne comentati, la noul site www.mediacbee.com

Scrisori catre anul III

2008-06-04T12:16:00.001+03:00

S.M.S.

Când scriu aceste rânduri mă gândesc că a mai trecut un an din viaţa mea, din viaţa noastră. Ne-am obişnuit să ne plângem în fiecare zi, că timpul trece prea repede. Şi cred că este adevărat. Trece mult prea repede.
Îmi este greu să mă despart de voi pentru că îmi sunteţi dragi toţi, măi frumoşilor! Cu siguranţă şcoala va fi mai pustie fără voi. Trăiesc doar cu regretul că puteam să facem mai multe împreună şi nu am făcut. Puteam să slujim, să râdem, să ne rugăm mai mult. Mult mai mult! Totul s-a scurs aşa rapid. Iarăşi luni, marţi, miercuri, joi, vineri, sâmbătă, duminică. Şi uite aşa aţi terminat Colegiul. Ştiu că nu vă vine să credeţi dar este adevărat. Timpul este cel mai dur profesor. Vreau să vă spun şi să vă doresc să trăiţi altfel decât cei din jurul vostru. Pentru că oamenii sunt din ce în ce mai reci, mai egoişti, mai răi, mai indiferenţi. Toţi iau cu ei nepăsarea, egoismul, tristeţea, gelozia, neiubirea. Fiecare stă ascuns în cochilia lui, cu visuri mărunte şi nemulţumiri zilnice. Voi fiţi diferiţi! Îndrăzniţi să visaţi departe, iubiţi mult, nu uitaţi că dragostea acoperă totul. Dragostea are nevoie de cuvinte frumoase, are nevoie să surprindă. Dragostea stă în fapte, în a vă lăsa pe voi să daţi cu bucurie celorlalţi. Fiţi mulţumiţi cu ceea ce aveţi. Priviţi spre oameni şi veţi vedea necazuri mai mari ca ale voastre. Să nu vă fie frică de greşeală şi să nu-i judecaţi pe cei ce greşesc. Nu uitaţi că şi Columb a descoperit America din greşeală.
Trăiţi fericiţi, şi nu uitaţi că fericirea are de-a face cu Dumnezeu care ne priveşte, ne păzeşte şi stă la capătul de linie al vieţii noastre. Cu siguranţă sunteţi curioşi ce înseamnă SMS. De la ce vine? M-am gândit doar la trei lucruri. SLUJIŢI, faceţi MISIUNE, şi SALVAŢI vieţi. Priviţi spre cer şi veţi vedea că dincolo de nori, de ceaţă, de stele e ceva ce aţi visat şi mult mai mult!
Cu dragoste, Răzvan Petrică.

O nouă pagină a vieţii

Bucuria cu tristeţea se învăluie în inimile celor ce absolvesc acum la CBEE. O nouă etapă tocmai s-a încheiat pentru secţia Teologie Educaţie Creştină. Dumnezeu a întors deja pagina din cartea vieţii fiecărui proaspăt absolvent, urmând să scrie capitolele în împlinirea planului cu vieţile lor.
Multe din ceea ce urmează să se întâmple cu ei nu se ştie încă, dar un lucru e cert că voia lui Dumnezu în vieţile lor, la fel ca şi până acuma, se va împlini în măsura deschiderii lor faţă de aceasta. În toţi aceşti ani petrecuţi în şcoală, Isus a făcut din ei, oameni ce pot schimba lumea. Noi credem în ei şi de aceea am hotărât să ne alăturăm şi noi, „bobocii”, ca unii care dorim să aducem schimbarea în lumea din jurul nostru. Ne bucurăm că Dumnezeu ne-a găsit şi ne-a chemat la consacrare pentru lucrarea Sa în aceste zile de compromis. Chemarea Lui a fost mai puternică decât chemarea lumii şi s-a meritat să fie ascultată, deoarece destinul pe care ea îl implică are de-a face cu valorile eterne pentru care orice jertfă este justificată. Înţelegerea unui astfel de lucru de o aşa mare importanţă, ne-a determinat să ne împlinim chemarea pe care am primit-o în termenii seriozităţii şi tinderii spre excelenţă.
Lucrarea împreună cu Dumnezeu nu ne face mai superiori decât alţii, ci ne duce cu gândul la smerenia de care trebuie să dăm dovadă, la fel cum a făcut Cel ce ne este astăzi pildă.
Credincioşia, dragostea şi grija cu care ne-a tratat Dumnezeu ne oferă energia necesară pentru merge înainte indiferent ce viaţa ne oferă, fie bun, fie rău. Dumnezeu este cu noi, deci cine poate fi împotriva noastră? Dacă vom arăta credincioşie, dragoste faţă de Domnul şi grijă faţă de cei pierduţi, vom dovedi că timpul petrecut în acest Colegiu nu a fost zadarnic.
Florin Tira

Chemare la misiune

Aş dori să vă împărtăşesc o parte din experienţa unei colege care va gradua anul acesta.
Chemarea lui Dumnezeu a auzit-o în viaţa ei pe când planurile de viitor erau deja făcute şi într-o oarecare măsură materializate. Se afla în Spania cînd Dumnezeu a început să lucreze în viaţa ei printr-o sete spirituală de a-L căuta mai mult pe Dumnezeu şi voia Lui. Scriptura afirmă că planurile lui Dumnezeu nu sunt de multe ori şi planurile noastre. Cînd Domnul cheamă o persoană aceasta se manifestă prin cercetări ale inimii şi diverse călăuziri prin care El vrea să-şi arate planul. La fel s-a întîmplat şi în viaţa ei. A realizat că planurile Domnului diferă de planurile ei, astfel a început să caute mai mult ca oricând faţa Lui şi să asculte de călăuzirea primită. Nu au lipsit luptele interioare, semne de întrebare legate de un nou început şi paşii prin credinţă ce urmau să fie făcuţi. În cele din urmă Dumnezeu a biruit firea şi dorinţele şi astfel paşii ei au fost ghidaţi înspre o pregătire teologică, în vederea misiunii şi a câştigării sufletelor pentru Cristos.
În cadrul şcolii, de multe ori, Dumnezeu i-a confirmat chemarea aceasta şi i-a dat siguranţa că drumul acesta nou e drumul pe care El a chemat-o. Cunoaşterea acumulată prin studii biblice şi lecturarea multor cărţi, îndrumarea directă a unor profesori care au lăsat o amprentă în viaţa ei, au consolidat chemarea la planul desăvîrşit al lui Dumnezeu.
Cu credinţă şi speranţă ea aşteaptă acum vocea blândă a Domnului şi Mântuitorului ei în următoarele etape şi fapte bune pe care Dumnezeu i le-a pregătit. Încurajat de frumoasa mărturie, am prins şi eu curaj de a merge mai departe şi de a crede şi mai mult că Dumnezeu e credincios planului Său şi binecuvintează pe cei ce răspund chemării Lui la slujire.

Marius Marcus

Una din intersecţiile mari ale vieţii... încotro?

Felicitări! Eşti unul din proaspeţii absolvenţi ai Colegiului Biblic Est European din Oradea. Mă bucur foarte mult pentru tine! Este un moment important al vieţii tale şi ştiu că de-a lungul celor trei ani de şcoală a fost nevoie de multă muncă, pentru a ajunge la final.
Majoritatea oamenilor îşi încep călătoria prin şcoală încă de la o vârstă fragedă. Începem de la acelaşi nivel, dar la diferite intersecţii ale vieţii, fiecare îşi alege drumul pe care vrea să meargă. Puţini sunt aceia care ajung acolo unde au visat când erau copii. Poate că unii visează greşit, sau nu-şi văd visul realizabil. Dar, tu ştii bine că nu ai fost şi nu eşti singur. Dumnezeu a fost şi este cu tine! Adu-ţi aminte de momentele în care te-ai decis să te înscrii la această şcoală biblică. El a fost Cel care ţi-a făcut chemarea şi te-a pregătit. Ţi-a purtat de grijă şi de-a lungul acestor ani, din toate punctele de vedere.
Nu este uşor să renunţi la trei ani din viaţă şi în acest timp să fii departe de casă, de cei dragi şi să faci o şcoală biblică, doar pentru că ştii că Dumnezeu vrea să faci asta. Pentru mulţi lucrul acesta este o nebunie, chiar şi pentru unii din biserică. Puţini sunt aceia care înţeleg necesitatea instruirii pentru o lucrare eficientă. Dar, mă bucur că tu ai ales să faci voia lui Dumnezeu şi ai ales să-ţi dedici viaţa pentru a-L sluji pe El. Eşti tânăr şi viaţa îţi stă înainte. O lume întreagă are nevoie să audă Vestea Bună. Ştiu că nu va fi uşor, dar nu va fi nici imposibil. Cuvântul lui Dumnezeu ne spune în Marcu 9:23: „Toate lucrurile sunt cu putinţă celui ce crede!” Nu descuraja! Crede numai în Dumnezeu, care îţi va purta în continuare de grijă. Efortul depus la şcoală nu a fost în zadar. Chiar dacă o mulţime de întrebări cu privire la viitor se nasc în mintea unui proaspăt absolvent şi odată cu ele poate veni şi descurajarea, răspunsurile sunt la Dumnezeu. Adu-ţi aminte de versetul din Proverbe 19:21 „Omul face multe planuri în inima lui, dar hotărârea Domnului, aceea se împlineşte.” El este Acela care îţi va pregăti drumul vieţii şi te va călăuzi, dacă te vei încrede în El. Mă rog ca acum, în aceste momente ale vieţii tale, şi nu numai, Dumnezeu să-ţi dea înţelepciune în alegerea deciziilor. Roagă-te înainte de a păşi pe un nou drum! El te va ajuta să păşeşti mereu pe calea Lui.
Această etapă a vieţii a trecut, dar următoarea e chiar înaintea ta. Timpul trece şi viaţa merge înainte! Vreau să închei cu o poezie scrisă de Cristina Androne, „Încrede-te în Domnul”, ale cărei versuri sper să te încurajeze şi să te motiveze în viaţă, pentru a-L urma doar pe Isus.

Dacă priveşti cu teamă la greul ce-o să vină,
Şi nu vezi o speranţă, ceva să te susţină,
Priveşte sus la ceruri, acolo ţi-e salvarea,
Şi vei vedea cum Domnul, cu grijă va veghea.
Dacă priveşti în juru-ţi şi vezi doar suferinţă,
Nu sta pe gânduri: du-te s-ajuti la trebuinţă!
Şi spune şi la alţii de sângele ce-a curs,
La Golgota, pe cruce, când El a fost străpuns.
Dacă simţi cum cedează a inimii credinţă,
Trezeşte-n tine dorul de sfânta biruinţă.
Refă comuniunea, vorbeşte iar cu Domnul!
Şi vei simţi atunci: al tău este tot cerul!
Dacă Isus îţi spune să mergi în ţări străine,
Nu spune nu, ci du-te, căci El va fi cu tine!
Oriunde El îţi cere, să fii a Lui lumină,
Vei merge înainte şi vei primi cunună.

Ionut Cuceuan

Mesajul sefei de promotie 2008

2008-05-31T16:48:00.002+03:00

IN LOC DE RĂMAS BUN

Vom face prezenţa pentru ultima oară: Badea Mariana… Zaharie Eugen. Suntem toţi prezenţi! Douăzeci de tineri, care, în urmă cu trei ani am răspuns chemării lui Dumnezeu. Neînţeleşi, poate, şi consideraţi cam ciudaţi am făcut, în vara anului 2005, un prim pas prin credinţă: înscrierea la C.B.E.E.
Ce ne-a făcut să ajungem până aici? Siguranţa că Dumnezeu ne-a chemat. A fost Dumnezeu credincios? Iată câteva mărturisiri, făcute la „capela de rămas bun”:
Clipa Gabriela: „Dumnezeu este credincios!”
Luchian Gabriela: „În Colegiu am ajuns să-L experimentez pe Dumnezeu personal şi am învăţat să depind de El.”
Cristina Marincaş: „Am experimentat, în aceşti ani, împlinirea promisiunii lui Dumnezeu: „Căutaţi, mai întâi Împărăţia cerurilor şi neprihănirea Lui şi, toate celelalte lucruri vi se vor da pe deasupra” (Matei 6:33).”
Darius Cornean: „În urmă cu trei ani am aşezat o piatră de aducere aminte, pe care am scris: „Dumnezeu mi-a vorbit!”.
Rozica Silaghi: „Au fost momente când am vrut să renunţ. Dar, convingera că Dumnezeu m-a chemat m-a făcut să merg mai departe, nu puteam să dezonorez chemarea lui Dumnezeu. Acum pot să spun că, anii petrecuţi în Colegiu au fost cei mai frumoşi ani din viaţa mea, de până acum. Aici am învăţat să-L cunosc pe Dumnezeu, şi nu doar despre El!”
Şi mărturiile ar putea continua.... Fiecare recunoaştem, într-un fel sau altul, că am fost chemaţi de Dumnezeu şi, că El a fost credincios promsiunilor Lui.
În final, o ultimă întrebare: „Ce vom face în viitor?!”
Bazaţi pe credincioşia lui Dumnezeu, vom merge oriunde El ne va chema să slujim de-acum înainte! Amin

Alexandra Murza

sefa de promotie 2008

Graduare 2008

2008-05-30T23:26:00.005+03:00

Colegiul Biblic Est European

30 mai 2008
Festivitatea de graduare a anului III

Stimate absolvent (ă)
Avem bucuria deplină ca în această zi istorică din viaţa ta, să te felicităm pentru absolvirea cursurilor la zi ale Colegiului Biblic Est European.
Te afli la capătul a trei ani de studii, ani despre care credem că îţi vei aminti cu bucurie. S-a investit în tine în aceşti ani urmărindu-se nu atât de mult informarea ta, cât formarea unui caracter cristic, a unui slujitor gata de jertfă.
Nădăjduim că educaţia primită de tine în şcoala noastră îţi este benefică şi te va inspira în viitoarea ta slujire creştină, cât şi în viaţa de zi cu zi. Credem în tine şi în ceea ce Dumnezeu poate face cu viaţa ta. Lasă-ne să ne bucurăm de viitoarele tale împliniri în Cristos Domnul.

"Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul,
gânduri de pace şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde.
Voi Mă veţi chema şi veţi pleca; Mă veţi ruga şi vă voi asculta.
Mă veţi căuta şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta cu toată inima".
Ieremia 29: 11 - 13

Conducerea Colegiului Biblic Est European

Consecventa

2008-05-30T09:31:00.002+03:00

Consecvenţa este calitatea unui lucru sau a unei fiinţe de a exista într-o condiţie a stabilităţii, a statorniciei. De obicei această constanţă (în idei, acţiuni, principii, decizii etc.) este evaluată din perspectiva temporală. Cu cât un om rezistă sau persistă mai mult timp în ceea ce exprimă, cu atât ne pare sau apare evidentă consecvenţa lui în ochii noştri.
Probabil că unul dintre cele mai clare exemple în acest sens de pe paginile Sfintelor Scripturi, în afara lui Isus Hristos, ar fi profetul Daniel. Acesta nu rămâne consecvent doar în ciuda timpului, cât mai ales în pofida locului, a împrejurărilor. Expresia din Daniel 6:10 „...cum făcea şi mai înainte", în relaţie cu rugăciunea şi lauda, descrie tocmai statornicia profetului în aceste două practici spirituale. Iar consecvenţa lui străluceşte cu atât mai puternic, cu cât ea se manifestă în împrejurări dificile: „când [...] s-a iscălit porunca.." (v.10).
Iată aşadar că, pe lângă tirania timpului, un alt element care poate testa consecvenţa omului lui Dumnezeu este tirania împrejurărilor, a locului în care acesta se poate afla la un moment dat.
În vremurile actuale distanţele dispar tot mai uşor şi rapid. Pentru anuimite locuri sau universuri (mai mult sau mai puţin virtuale) în care dacă doreai să te afli, în timpurile apuse trebuia să pui deoparte timp, şi din timp resurse. Astăzi însă ele se află la distanţă de „câteva clik-uri", câteva străzi sau ore. Astfel de situaţii crează toate premisele necesare testării consecvenţei creştinului. Deoarece acestea nu doar că se află în imediata apropiere a plăcerilor egoiste specifice naturii umane decăzute, dar ele se află şi într-o proximitate geografică şi temporală infinit de mică.
Consecvenţa creştină rezidă din acel resort intern constituit din valorile şi credinţele omului lui Dumnezeu, resort a cărui forţă este îndreptată spre tot ceea ce are ca scop dezintegrarea sau schimbarea modelelor de gândire şi acţiune ale acestuia. Presupune, prin urmare consecvenţa retragere, un tip de asceză prin care încercăm să mărim distanţele între noile coordonate ale vremurilor şi noi, în calitate de creştini, până la izolare? Trebuie să ne adaptăm sau să rămânem nişte inadaptaţi refugiaţi în spatele zidurilor ghetourilor noastre religioase? Daniel a fost un om care s-a adaptat la o diversitate de situaţii. Însă adaptabilitatea lui nu a fost una completă, totală. Consecvenţa nu înseamnă lipsa adaptării cu desăvârşire, ci ea permite acea adaptare care nu te lipseşte de ceea ce este important şi poruncit în Cuvântul lui Dumnezeu. E vorba despre acea adaptare selectivă: până unde? unde? în ce?

De Adi Soporan

Ne vindem pentru 30 de arginti

2008-05-25T09:03:00.001+03:00

Oare de ce…? Întrebarea acesta o aud din ce în ce mai des în jurul meu. La tot pasul întâlnesc oameni din ce în ce mai disperaţi, oameni din ce în ce mai egoişti, mai sceptici, mai răi, oameni pentru care nu contează decât verzişorii din buzunar, sau ca să fiu puţin ironic, cei 30 de arginţi.
Un individ mânat de curiozităţi primitive, m-a întrebat: „De ce ai mers tu, Răzvan, la Colegiul Biblic? Nu cumva vrei să mergi în State? Nu cumva primeşti ceva ajutoare de dincolo? Sponzorizări de la fraţii tăi pocăiţi? Oricât s-ar bucura unii să răspund afirmativ la această întrebare, nu pot. Pentru că nu urmăresc nici o vizită la Turnurile Gemene (care apropo s-au prăbuşit de mult), nu primesc nici ajutoare cu toate că mi-ar plăcea să primesc nişte cămăşi de forţă pentru cei care aleargă spre moarte. Nu de alta, dar să-i opresc cumva. Şi ca să răspund la toate dilemele domnului întrebător, nu primesc sponsorizări. Nu urmăresc decât să fac voia lui Dumnezeu. Cât de abstract sună asta pentru dumneavoastră? Vreau să fac şi eu ceva pentru El, cu toate că de prea multe ori eşuez. Drumul pocăinţei este greu, dar totodată plin de binecuvântări, de fericiri. Şi apropo, pentru mine fericirea nu reprezintă banii, nu reprezintă cei 30 de arginţi, nu o vacanţă sau un sejur în jurul Mediteranei. Nu e nici măcar un bilet câştigător la 6/49. Pentru mine fericirea e să pot privi cu ochii roşiatici din cauza somnului-nesomn răsăritul soarelui, să pot să simt mirosul pomilor proaspăt înfloriţi, să pot să vorbesc cu prietenii mei de una, alta... Fericirea e să nu am nimic, dar absolut nimic şi să stăpânesc tot. Nu banii, nu proprietăţile şi vila cu piscină, nu BMW-ul din garaj, nu cupoanele de pensie, nu telefonul mobil şi calculatorul…nimic din toate acestea. Pentru că pentru aceste lucruri a fost vândut Isus.
Am avut de multe ori impresia că oamenii în general nu îşi aduc aminte de Dumnezeu în bucuriile lor. Nu îşi aduc aminte de Dumnezeu când sunt sănătoşi, când au ce pune pe masă. Oamenii îşi aduc aminte de El doar atunci când reţeta este plină cu medicamente, când sicriul este în curte, când sunt scoşi din fiarele contorsionate. Oamenii Îl trădează pe Dumnezeu la tot pasul. Oameni ca Iuda se nasc în fiecare zi. Oameni pentru care doar cei 30 de arginţi contează, uitând că dacă mor în minutul următor nu au ce face cu ei. Iuda s-a grăbit să Îl vândă pe Isus. Atâţia alţii mai stau la rând şi-aşteaptă oferta mizeră. Dar pentru Numele lui Dumnezeu să căutăm să facem voia Lui! Să alergăm după lucrurile care cu adevărat contează. Haideţi să nu mai alergăm după lucruri trecătoare, ci după veşnicie! Nu după bani, ci după suflet. Adevărata viaţă va fi atunci când Îl vom vedea pe El venind pe norii cerului. Mă va lua.
Să nu mai alergăm singuri la spânzurătoare. Iuda a fost mai rapid decât toţi, a ajuns primul, a sărutat, a luat, iar mai apoi a aruncat banii, a avut mustrări şi a ajuns la finish având drept recompensă în vecii vecilor, spânzurătoarea…
Cred că şi Iuda ca şi mulţi oameni din ziua de azi şi-a pus o singură întrebare. Oare de ce? O să mai folosim această întrebare aşa des?

Voluntariat CBEE la Habitat pentru Umanitate

2008-05-24T13:03:00.003+03:00

Click pe poza, ca sa vezi mai multe imagini de la voluntariatul CBEE.

Publicitate stradală

2008-05-15T16:28:00.003+03:00

E târziu. E aproape ora 11 seara, abia acum am reuşit să ajung acasă. Azi am avut câteva drumuri prin oraş şi m-au pălit reclamele electorale. Toţi bursucii s-au afişat pe panouri imense şi se dau mari făcători de minuni. Ce n-am avut de când ne-am arătat pe lume, ne vor da ei, dacă facem greşeala să îi votăm. Slabe şanse.
În seara asta m-a adus un prieten acasă. Afară plouă. Când m-am dat jos din maşina lui în faţa blocului este veşnica albastră cabină telefonică. Are geamurile sparte. În seara asta am văzut că acest spaţiu devenise loc de cazare. Era parcat acolo un cărucior de invalizi având în el un om între două vârste, avea şi cârje lângă el. Cred că era paralizat la picioare. Presupun. Avea picioarele acoperite cu o plapumă, nu foarte jegoasă şi peste ea un nailon. Să nu îl plouă, să nu îi fie foarte frig.
M-a cuprins disperarea, tristeţea, neputinţa. Ştiu că autorităţile acestei ţări nu pot face nimic pentru astfel de oameni. Decât să ne ia taxe şi nouă şi lor. Ştiu un caz similar din perioada Crăciunului, un om care nu are unde să doarmă, locuieşte în trabant. Nimeni nu poate să facă nimic pentru el.
Ce să fac? Ce am făcut? Nimic. Sincer să fiu nici nu ştiam ce să fac. Unde să îl duc? Ce să îi spun? Am urcat sus. Aştept să vină dimineaţa. Eu voi dormi în pat, el în ploaie. Dimineaţă ne vom trezi poate amândoi. Eu îi voi mulţumi Domnului că am dormit bine, îmi voi bea cafeaua şi voi pleca la serviciu. El se va trezi cu mult înaintea mea, congelat, poate şi ud leoarcă şi nu ştiu de va găsi motive să mulţumească lui Dumnezeu.
Ce-ar face Isus în locul meu? Ce-ar fi făcut în locul meu? Într-un fel mă bucur că nu port brăţările acelea de plastic care îmi pun continuu această întrebare. Am avut un tricou, dar mi-a rămas mic. M-am îngrăşat, nu îl mai port şi poate că nu mă mai bântuie atât de mult această întrebare. Ce-ar fi făcut Isus dacă trecea prin Oradea şi l-ar fi întâlnit pe acest bătut de soartă?
Pe unii i-a vindecat. Pe alţii nu. Au mai rămas mulţi ologi în urma Lui. Ne-a dat nouă bisericii însă o menire. Oare ce facem noi ca şi comunitate creştină? Ca biserică botezată cu Duhul Sfânt, ca să folosesc frazeologia atât de dragă unor palavragii? Ieri am întâlnit o femeie căreia îi arsese casa în urmă cu câţiva ani. Dorea să vorbească cu careva dintre noi. Avea nevoie de cinci saci de ciment ca să îşi pună la loc pereţii de lut. Am întrebat-o dacă nu s-a dus la ceva biserică să ceară ajutor. Purta doliu. Mi-a spus că nu demult fetiţa ei a murit la 7 ani de meningită, iar pastorii au făcut figuri când să meargă să o îngroape. Era tare dezamăgită de biserică. Nu mai vrea nimic de la ei.
Ce-ai face tu cititorule? Ce-ai fi făcut tu în locul meu?
Îmi trec prin cap chestii ca societate civilă, acţiuni sociale, ajutorare. Mă gândesc la pocăiţii care candidează să prindă şi ei un os pe undeva pe la Consiliile Comunale, pe la Primărie. Ce ne promit ei? Nu mă interesează. Şi totuşi, noi ce facem? Noi ca şi creştini.

Creştinul şi loteria

2008-05-08T17:22:00.005+03:00

În fiecare săptămână este câte o ştire despre sumele fabuloase care sunt puse în joc la loto. Ziariştii noştri nu uită să ne amintească marile câştiguri pe care unii le-au avut de-a lungul timpului, completând bileţelele de Loto.

Reclamele şi câştigurile anterioare sunt tentante. S-a câştigat frumos. Ar trebui să jucăm şi noi creştinii?

Ce este norocul?

Uitându-ne în DEX constatăm că există vreo trei sensuri în care este folosit acest cuvânt:

a. în sensul de soartă, ursită, destin favorabil în principiu;

b. în sensul de întâmplare neaşteptată sau concurs de împrejurări favorabile care asigură reuşita unei acţiuni, îndeplinirea unei dorinţe, şansă sau baftă;

c. precum şi stare sufletească sau situaţie în care omul se simte fericit; fericire, bine.

În contextul loteriei şi a jocurilor de noroc se mizează pe al doilea sens al cuvântului, cel de întâmplare neaşteptată sau de împrejurări favorabile. Mulţi români se gândesc din această perspectivă la noroc. Jocurile de noroc însă nu au fost inventate din dorinţa ca oamenii să aibă noroc, ci din dorinţa de a strânge anumite fonduri, de a face avere pe seama jucătorilor, tocmai datorită faptului că astfel de împrejurări favorabile sunt extrem de rare. Jocurile de noroc mizează pe dorinţa omului de a avea un câştig fără muncă şi fără să aştepte prea mult pentru realizarea lui.

Susţine Biblia o astfel de practică?

Sunt oameni care au găsit o justificare biblică pentru a juca făcând referire la practica tragerii la sorţ din Scriptură. La o analiză mai atentă a cuvântului lui Dumnezeu realizăm că lucrurile nu stau aşa. Trasul la sorţ nu era o expresie a hazardului. Pentru evrei trasul la sorţ era mijlocul de a determina voia lui Dumnezeu cu privire la anumite situaţii. Avem aici un contrast faţă de civilizaţiile păgâne unde norocul era întruchipat de o zeitate, zeiţa Fortuna la romani.

Trasul la sorţ în Biblie apare în principiu în două contexte: în cel al identificării voii lui Dumnezeu şi în cel al slujirii la Templu (planificarea slujirii la Templu era făcută prin tragere la sorţ, 1 Cronici 25, Luca 1:9). Vedem că încă de la începutul istoriei poporului Israel, Canaanaul a fost împărţit între seminţii prin tragere la sorţ. Această practică a eliminat totodată orice suspiciune de favoritism din partea lui Dumnezeu pentru a anumită seminţie. Prin tragere la sorţ au aflat cine păcătuise pe vremea lui Iosua. Tot prin tragere la sorţ a fost desemnat public primul împărat al lui Israel, Saul.

În Noul Testament această metodă de determinare a voii lui Dumnezeu este folosită în alegearea unui înlocuitor pentru Iuda Iscarioteanul, cel ce l-a vândut pe Isus. După această referinţă practica dispare în biserica creştină. De ce? Voia lui Dumnezeu nu se mai determina acum prin tragere la sorţ. Duhul lui Dumnezeu care a venit Rusalii, este cel ce ne călăuzeşte în tot adevărul. Nu mai avem nevoie să identificăm voia lui Dumnezeu prin tragere la sorţ, Duhul ne comunică această voie. Vedem astfel cazul din Fapte 13, când Duhul Sfânt a comunicat slujitorilor aflaţi în post şi rugăciune să pune deoparte pe Barnaba şi Saul pentru o lucrare specială. Duhul Sfânt a fost cel care l-a călăuzit ulterior pe Pavel în mod direct în călătoriile sale misionare.

Prin urmare, creştinul identifică voia lui Dumnezeu din Cuvântul lui Dumnezeu prin intermediul Duhului Sfânt care ne-a născut din nou. Ţinând cont de aceste lucruri, nu avem niciun argument biblic în favoarea norocului sau a loteriei.

Pe de altă parte, în ce priveşte domeniul financiar al vieţii noastre, ştim că nu putem vorbi de noroc, ci de binecuvântare. Dumnezeu este cel ce ţine destinul nostru în mâna Sa şi ne dă tot ceea ce avem nevoie. Dacă avem ceva, avem pentru că Dumnezeu ne-a binecuvântat. Din această perspectivă noi suntem responsabili faţă de resursele pe care le-am primit. O bună administrare a acestor resurse poate aduce belşugul, însă o proastă administrare a lor va aduce întotdeauna sărăcia.

E păcat să joci la Loto?

Eu zic că e păcat să arunci atâţia bani pe fereastră cu speranţa că tu vei fi cel care va câştiga premiul pe care-l râvnesc cu toţii. A juca la loto este mai degrabă o expresie a unei proaste administrări a resurselor pe care ni le-a dat Dumnezeu. Din această perspectivă, cred că e un păcat să risipim banii pe care ni i-a dat Dumnezeu. Ca şi creştini, fiecare avem o responsabilitate faţă de resursele pe care ni le-a dat Dumnezeu. A cheltui banii la loto înseamnă a-i transmite lui Dumnezeu că încercăm noi prin mijloacele noastre să ne croim un viitor şi că nu suntem dispuşi să aşteptăm binecuvântarea lui.

Este atât de importantă atitudinea pe care o avem faţă de viaţă. Trebuie să recunoaştem că tot ce avem şi tot ce suntem vine de la Dumnezeu, motiv pentru care avem o responsabilitate cu privire la administrarea acelor resurse. Un bun admninistrator este cel care strânge nu risipeşte. Jocul la loterie este mai degrabă un mijloc de a risipi resursele pe care ni le-a dat Dumnezeu.

Pe de altă parte, ceea ce îi transmitem noi lui Dumnezeu este că nu mai avem răbdare după El şi că am găsit o scurtătură, un mijloc de a ne îmbogăţi peste noapte cu un efort minim. Consider că o astfel de atitudine este greşită. De aceea aş vrea să îndemn pe toţi cei ce vor citi aceste gănduri să se încreadă în Dumnezeu şi El va lucra.

de profesor Laurenţiu Păşcuţi

Cel mai bun prieten al omului...PROSTIA

2008-04-28T23:41:00.003+03:00

Cu speranţa că nu voi supăra pe nimeni, sau cel puţin nu pe unii dintre apropiaţii mei, vreau să scriu căteva rânduri despre un lucru din ce în ce mai întâlnit în zilele în care trăim...prostia
Un cuvânt pe care nici nu ar trebui să îl rostim. Cui îi place să fie catalogat drept prost? Cui îi place să i se spună că tot ceea ce face nu este bun de nimic cu alte cuvinte este o prostie ? Vă spun eu....nimănui. Ba din contră. Am vrea să fim lăudaţi la tot pasul, am vrea să fim puşi undeva cât mai sus, dacă s-ar putea în arhivele Statului, am vrea să se vorbească despre noi ca despre nişte oameni care au făcut doar bine. Dar cu siguranţă nu este aşa. Pentru că lumea în care trăim este definită prin prostie. Vedem la tot pasul oameni care aleargă disperaţi spre mamona. Oameni pentru care singurul ţel este să mai înşele pe cineva, să mai facă un ban în plus indiferent în ce mod, vedem la tot pasul oameni care neagă existenţa lui Dumnezeu, oameni pentru care speranţa înseamnă 10 RON în plus. Prostia este definită ca fiind starea celui lipsit de inteligenţă sau de învăţătură, starea omului prost; faptă, comportare, vorbă care denotă o astfel de stare. Dar oare să existe oameni proşti? Oricât aş vrea să răspund negativ…nu pot. Şi nu încerc să mă exclud.
Câţi dintre noi săvârşesc fapte lipsite de importanţă? Câţi dintre oameni Îl neglijează pe Dumnezeu ? Câţi dintre oameni uită de Dumnezeu ? Câţi dintre oameni consideră că tot ce se întâmplă este din cauza meritului lor ? Mulţi. Aş îndrăzni să spun chiar foarte mulţi. Asta este prostia. Prostia este setea de putere, foamea de bani, seriozitatea afectată, licenţa fără bacalaureat, este parfumul peste transpiraţie, vorba fără faptă, râsul fără rost, înţepenirea în şabloane, încăpăţânarea care nu trebuie confundată cu perseverenţa. Cred că proştii sunt cei ce fac tot felul de afirmaţii gen : penticostalii şi baptiţii sunt sectanţi, ortodocşii şi catolicii sunt nemântuiţi, tinerii din biserici sunt varză, sau pe spate, vorba românului, noi suntem cei mai importanţi. Iată semne ale unei boli numită prostie, ce trebuie tratată urgent dacă nu vrem să devenim un popor creştin doar cu numele.( dacă nu suntem deja). Dar treziţi-vă pentru numele lui Dumnezeu.
Prostia este tot ce nu este Dumnezeu. Este deşetăciunea deşertăciunilor, după cum bine zicea Eclesiatul. Este alergarea spre păcat cu ochii şi cu inima larg deschisă. Este agăţarea disperată de orice altceva. Este iubirea egoistă. Este iubirea doar pentru lumea aceasta.
Nu ne rămâne decât un lucru. Să omorâm toate mădularele prostiei. Să trăim numai pentru Dumnezeu. Până atunci: Doamne iartă-ne, că nu ştim ce facem!

de Razvan Petrica

Cristos a inviat!

2008-04-26T20:50:00.003+03:00

Isus ne-a lăsat porunca de a ne aminti de moartea Sa când ne adunăm împreună la închinare. Nu a fost însă necesar să ne amintim de Duminica Floriilor nici de Paşte. “Să faceti lucrul acesta spre pomenirea Mea”. Este evident că nu a dorit să uităm ce s-a întâmplat pe Calvar.
Dumnezeul răstgnit a format o punte între sentimentele pe care ni le creează această lume de o imperfecţiune şi indiferenţă crude şi nevoia noastră umană de a simţi că El este prezent.
Crucea ne explică adevăruri profunde care, dacă nu ar exista ea, nu ar avea niciun sens. Crucea aduce speranţă în clipa când am pierdut orice speranţă.
Poate că ar fi fost interesant ca un scriitor talentat ca Milton sau Dante să fi redat scena care trebuie să fii avut loc în iad în ziua în care a murit Isus. Cu siguranţă s-a dezlănţuit o adevărată petrecere în infern. Şarpele din Genesa zdrobise călcâiul lui Dumnezeu, balaurul din Apocalipsa înghiţise, în sfârşit, Pruncul. Fiul lui Dumnezeu trimis pe pământ într-o operaţiune de salvare, sfârşise atârnat pe cruce. O victorie diabolică!
Dar de scurtă durată! Prin cea mai ironic răsturnare de situaţie a istoriei, ceea ce a reprezentat pentru Satan biruinţa răului a reprezentat pentru Dumnezeu biruinţa binelui. Moartea lui Isus pe cruce a unit cele două margini ale prăpastiei dintre un Dumnezeu perfect şi o omenire pervertită. În ziua pe care noi o numim Vinerea Mare, Dumnezeu a învins păcatul, a înfrânt moartea, a triumfat asupra lui Satan şi i-a luat pe ai Săi înapoi. În acel act de transformare, Dumnezeu a făcut din cel mai monstrous act al istoriei, ce mai mare victorie. Nu e de mirare de aceea, că simbolul nu a dispărut până astăzi, nu e de mirare că Isus ne-a poruncit să nu uităm niciodată.
Datorită crucii avem speranţă. Prin rănile Robului lui Dumnezeu suntem tămăduiţi, ne spune Isaia. Dacă Dumnezeu poate smulge acest triumf din ghearele unei înfrângeri aparente şi poate găsi putere într-un moment de aparentă slăbiciune, ce n-ar putea face Dumnezeu cu eşecurile şi greutăţile aparente din viaţa mea?
Nici măcar uciderea Fiului lui Dumnezeu nu poate pune capăt relaţiei dintre Dumnezeu şi fiinţele umane. În alchimia răscumpărării, cea mai odioasă crimă devine puterea noastră de vindecare.
Vindecătorul rănit de moarte se întoarce de Paşte, ziua care ne reprezintă dinainte un crâmpei din ceea ce va fi istoria din perspective eternităţii, când toate cicatricile, toate rănile, toate dezamăgirile vor apărea într-o altă lumină. Credinţa noastră începe acolo unde părea că se sfârşeşte. Între cruce şi mormântul gol stăruie unica făgăduinţă din istorie: speranţă pentru lume şi speranţă pentru fiecare dintre noi cei care trăim în ea.
E vineri, dar vine duminică.
Tony Campolo un predicator american care are o predica celebra cu titlul de mai sus pune în antiteză imaginea lumii din ziua de vineri, când forţele răului au învins, când toţi prietenii şi ucenicii au fugit speriaţi, când Fiul lui Dumnezeu a murit pe cruce – cu cea din duminica de Paşte. Ucenicii care au trăit ambele zile şi vinerea şi duminica, nu s-au mai îndoit niciodată de Dumnezeu. Au învăţat că atunci când Dumnezeu pare mai departe ca oricând, poate fi mai aproape ca niciodată; când Dumnezeu pare cel mai lipsit de putere, este cel mai puternic; când Dumnezeu pare mort, El revine la viaţă. Au învăţat să nu Îl mai excludă niciodată pe Dumnezeu din calculele lor.
Campolo sare peste o zi din predica lui. Două zile au fost înscrise în calendarul bisericii cu roşu: Vinerea Mare şi Duminica Mare, şi totuşi într-un sens foarte real noi trăim Sâmbăta, ziua fără nume. Ceea ce ucenicii au experimentat la scară mică – trei zile de durere pentru un om care murise pe cruce – trăim noi acum la scară cosmic. Istoria omenirii continuă să se desfăşoare între promisiune şi împlinire. Putem crede că Dumnezeu e în stare să facă ceva bun într-o lume în care există durere? E sâmbătă pe planeta noastră, dar va veni Duminica vreodată?
Vinerea întunecată a Golgotei poate fi numită Mare, doar în virtutea a ceea ce s-a întâmplat în Duminica de Paşte, o zi care ne dă o cheie năucitoare pentru a descifra marea enigmă a universului. Paştele a deschis o falie în universul care alunecă în jos, pecetluind promisiunea că într-o zi Dumnezeu va arăta minunea Paştelui la scară cosmică.
Să ţinem minte că, în acest grandios spectacol cosmic, timpul pe care noi îl trăim este sâmbăta.

Mână de la mână să zidim împreună

2008-04-26T16:07:00.001+03:00

10 case vor fi construite în 5 săptămâni pentru 10 dintre familiile care locuiesc în condiţii inumane în blocurile de pe strada Voltaire, din cartierul Velenţa, Oradea.

Începând de luna viitoare, datorită celor de la Habitat pentru Umanitate şi cu ajutorul a sute de voluntari din ţară şi străinătate, vieţile acestor familii se vor schimba în bine. Prin construirea caselor, familiile vor avea o locuinţă decentă şi curată în care vor putea duce o viaţă mai bună pentru ei şi copiii lor.
Habitat pentru Umanitate Beiuş este o organizaţie creştin-ecumenică, non-profit, înfiinţată în România în anul 1996. Scopul lor este de a îmbunătăţi condiţiile de locuit a locuitorilor din Beiuş si împrejurimi. Ei doresc să facă din locuirea în condiţii decente o problemă de conştiinţă şi acţiune. Anul acesta, în perioada 5 mai - 5 iunie, cei de la Habitat vin şi la Oradea, unde vor găzdui cel mai mare eveniment de voluntariat din ţară. Cu ocazia acestui eveniment, timp de 5 săptămâni pe şantier se vor afla, ca voluntari, oameni de orice confesiune, statut social sau vârstă. Ei vor construi alături de familiile aflate în nevoie, ajutându-i să clădească un viitor mai bun pentru copiii lor.
Oamenii pentru care construiesc cei de la Habitat sunt de obicei familii cu venituri reduse, care datorită situaţiei economice nu-şi permit să îşi cumpere un teren sau să îşi construiască o casă nouă. Situaţia celor de pe strada Voltaire este însă mult mai dificilă. Ei locuiesc în blocuri reci, cu holuri strâmte, balustrade ruginite şi pereţi plini de igrasie. Majoritatea apartamentelor nu au încălzire sau energie electrică şi, în unele cazuri, într-un spaţiu de 40 de metri pătraţi locuiesc până la 3 familii. Casele ce vor fi construite sunt de tip duplex, iar familiile trebuie să le plătească în rate mici, timp de 20 de ani.
Despre situaţia celor de pe strada Voltaire am discutat cu unul dintre voluntarii de la „Casa Păcii” din SUA. Chris Fontanesi lucrează pentru Habitat şi a fost trimis ca voluntar în România. Iată ce ne spune el: ”acolo este un dezastru, nu am mai văzut aşa ceva niciodată în viaţa mea.” Din experienţa lui ca voluntar, Chris a înţeles sentimentele oamenilor aflaţi într-o astfel de situaţie: ”e ruşinos pentru ei, pentru că nimeni nu vrea să aibă un copil care să nu se poată spăla şi care să fie nevoit să se spele la izvor sau o casă fără acoperiş şi să plouă înăuntru”.
Cei care vor să dea o mână de ajutor nu trebuie să fie experţi în construcţii ci doar să aibă dragoste şi voinţa de a-şi ajuta aproapele. Mai mult de trei sferturi din cei care vin ca voluntari nu au mai lucrat în constructii , dar sistemul celor de la Habitat este unul simplu de aplicat. Întrebat care ar fi cel mai important lucru cu privire la acest eveniment, Chris a răspuns:” Să veniţi şi voi, să fiţi voluntari!”.

de Camelia Porut

Descarca pliant de admitere 2008

2008-04-21T15:28:00.001+03:00

Descarca pliant de admitere 2008

Suntem mai aproape de moarte

2008-04-21T14:14:00.003+03:00

Vi s-a întâmplat vreodată să vă fie greu să renunţaţi la ceva anume ? Să credeţi că toate lucrurile vi se cuvin, şi că tot ce se întâmplă în lumea aceasta se află pe făgaşul normal, atâta timp cât voi nu sunteţi afectaţi cu nimic ? Aflăm de la televizor tot felul de ştiri macabre. Iarăşi o bombă în Irak, din nou un kamikaze îmtr-un autobuz plin cu copii, şi trecem nepăsător pe lângă evenimente deoarece nu ne afectează cu nimic.
Aflăm ştiri despre creştini care au renunţat la tot, pentru Dumnezeu. Despre misionari care trăiesc în condiţii greu de acceptat, despre oameni care iubesc cu adevărat, despre oameni care se ţin în totul totului tot de Dumnezeu. Câţi dintre noi fac aşa ? Câţi dintre noi suntem în stare să renunţăm la tot pentru El ?...Nu ştiu...dar cu siguranţă...
Scriu aceste rânduri puţin dezamăgit de mine, deoarece mai am mult de lucru. Mai am multe lucruri la care să renunţ, mai am multe lucruri pe care trebuie să le pun în ordine. În urmă cu puţin timp am fost la o conferinţă în care subiectul principal era ucenicia. Am ajuns destul de târziu la locul de cazare...
Şi cum am ajuns au început nemulţumirile, cârtirile, au început să iasă la iveală aşa de uşor lucrurile pe care punem noi accent. Lucrurile din lumea asta, lucrurile materiale, lucrurile care se văd şi nu au nici o importanţă, lucrurile care vor trece şi din care o să se aleagă doar praful şi cenuşa. AICI O SĂ STĂM? 3 zile în cocina asta? Îmi pare rău…Poate nu ştiţi cine sunt eu? Fără baie în cameră ? Da cine poate sta în asemena condiţii ? Avem dreptul şi noi la puţină comoditate.
Cârtitorii...şi-au intrat în roluri. Şi culmea...eram şi eu printre ei. Oamenii mereu nemulţumiţi de starea lucrurilor. Oameni care îşi manifestă refulările deşi toată viaţa lor au fost pe mucles. De ce la cabană de lemn şi nu la vilă? De ce Coca Cola şi nu Coca Cola Light? De ce Pepsi şi nu Pepsi Twist? De ce blugi şi nu costum? De ce fanfară şi nu tobe? De ce programul e aşa de lung? De ce predica e aşa de lungă? De ce trebuie să stau până la 4 vinerea la şcoală? De ce trebuie să le fac eu toate? Da pe ăla nu-l vede că are părul lung? Da numai eu sunt pe lumea asta? Da de ce a trebuit să renunţ eu la confortul meu de acasă şi să vin tocmai până aici, la 400 km distanţă ? Tot felul de întrebări fără nici un rost. Meditând puţin la ceea ce am făcut am realizat că noi oamenii punem prea mult accent pe lucrurile materiale. Ne este foarte greu să renunţăm la comodiatatea de acasă, ne este foarte greu să ne părăsim prietenii noştrii, părinţii noştrii, casele noastre, patul nostru, obiceiurile noastre. Cu alte cuvinte ne este greu să renunţăm la lume. Noi ca şi creştini trebuie să urâm lumea (şi aici nu mă refer la oameni). De fapt şi ura tot dragoste este. Numai că e cu minus în faţă. Trebuie să fim în stare să renunţăm la lucrurile materiale şi să punem accent pe sufletul nostru. Pe comoara cea mai de preţ. Pe floarea de colţ numită suflet. De ce ne interesează mai mult viaţa aceasta ? Noi nu am fost chemaţi să ne interesăm mai mult de această viaţă ce din contră. Suntem chemaţi la viaţă veşnică şi pentru a o dobândi trebuie să o pierdem pe aceasta de aici din lume. Trebuie să renunţăm la comoditate, la pierdere de vreme, trebuie să căutăm prezenţa Lui indiferent de condiţii. Indiferent dacă suntem într-o vilă, sau într-o cabană de lemn. Indiferent dacă suntem în România sau oriunde altundeva. Trebuie să Il mărturisim pe El. Trebuie să facem voia Lui. Şi cu siguranţă El vrea să fim în stare să renunţăm la orice pentru viaţa veşnică, şi nu să cârtim veşnic.
A te interesa de lumea aceasta înseamnă a aranja scaunele pe Titanic conştient fiind că peste cinci minute vaporul va fii la 3 km adâncime. A te interesa de viaţa viitoare însemnă a trăi o veşnicie cu ISUS. Ce alegem ? Ce ar folosi unui om să câştige lumea, dacă şi-ar pierde sufletul ?
Vreau să închei cu un titlu dintr-o predică ce aparţine fratelui Vladimir Pustan: “Dragostea de lume, cu un sărut mai aproape de moarte!”

de Răzvan Petrică

2008-04-18T22:47:00.002+03:00

In perioada 17-24 aprilie, studentii din anul II de la Colegiul Biblic Est European sectia teologie , vor participa la un proiect de asistenta sociala in Medgidia. Studentii vor colabora cu Fundatia Porti Deschise care este o fundatie de caritate infiinta de Hardi si Beti Kubassek. Aceasta fundatie impreuna cu primaria si cu autoritatile locale lupta impotriva abandonului scolar. Participarea studentilor va consta in implicarea lor cu copii tigani si turci prin tot felul de activitati cum sunt: tenis, teatru, muzica, pantomime, craft, curatenie, activitati spirituale, etc. De asemenea ei vor participa si la programe de evanghelizare, rugaciune cu femeile, sedinte cu mamele si rugaciune cu echipa.

Maretul har

2008-04-11T22:46:00.002+03:00

Programul tinerilor a luat sfârşit. Unii tineri pleacă grăbiţi, unii rămân să mai vorbească cu prietenii... , fetele din grup aranjează cântările în caiete, băieţii îşi strâng instrumentele, iar eu aranjez puţin cablurile microfoanelor. Era o seară obişnuită... la fel ca oricare alta... dar, nu după mult timp, vine la mine un tânăr:
- Salut! Îmi permiţi să îţi pun o întrebare?
- Salut! Bineînţeles.
- În seara aceasta aţi cântat cântarea „Măreţul har...”. Îmi poţi explica te rog ce înseamnă „măreţul har”?
Numele acestui tânăr este Alin. A mai fost de câteva ori la întâlnirile noastre de tineret. Nu cunoştea pe nimeni. Prima dată a venit din curiozitate. I-a plăcut şi a continuat să vină. A crescut într-o familie de creştini ortodocşi, dar nu a fost de prea multe ori într-o biserică. Iar acum, avea o întrebare... una simplă ar zice unii pocăiţi. Pe moment, m-am blocat şi nu ştiam ce să-i spun, cum să-i spun... . Dar mai apoi, am încercat să îi răspund clar şi cât mai simplu.
Sunt unele cuvinte cu care ne obişnuim şi le folosim, de multe ori însă, fără să ştim să le definim. Probabil, cuvântul „har”, ar fi pe primul loc într-un top al cuvintelor cel mai des folosite de către pocăiţi. Rareori mă aflu într-o biserică fără să aud acest cuvânt.
Oamenii vorbesc despre har, dar, de obicei, ştiu în foarte mică măsură ce este harul. Harul înseamnă îndurare, favoare nemeritată. Să ne închipuim că un om de afaceri se duce la un bancher să împrumute o anumită sumă de bani, pentru 2-3 luni. Dacă omul este în stare să-i plătească, bancherul îi va împrumuta poate banii, cu condiţia să-i aducă un girant, care să semneze poliţa împreună cu el. Dacă, după expirarea celor 2-3 luni, datornicul nu-i înapoiază capitalul şi dobânda la data fixată, i se acorda trei zile de graţie, după care i se vor vinde lucrurile şi va fi dat afară din casă. Acesta nu este har, ci un exemplu al felului în care înţelege omul harul. Harul îl eliberează pe om nu numai de plata dobânzii, dar şi a capitalului. Aşa cum spuneam, harul înseamnă îndurare, favoare nemeritată. Cuvântul „măreţ” se referă la ceva excepţional, maiestuos. Prin urmare, „măreţul har” ar fi o favoare nemeritată, excepţională.
Pentru mine, ceea ce am şi ceea ce primesc în fiecare zi, fără să cer şi fără să merit, este un har. Este un har că mă trezesc dimineaţa şi mă pot ridica din pat, fiind sănătos... este un har faptul că mai pot respira aerul, pe care nu îl cer; este ceva normal să respir, nu-i aşa?!? Este un har că am ce să mănânc, cu ce să mă îmbrac... că trăiesc pe acest pământ. Cum este posibil acest lucru? Cine mi-ar da ceva fără să cer, fără să merit, fără să pot plăti ceea ce mi se oferă?
Dragostea omului este limitată şi se reduce la o dragoste egoistă pentru ceilalţi oameni. Dar, cum ar fi dacă te-ar iubi cineva a cărui dragoste pentru tine să nu fie influenţată de ceea ce ai făcut vreodată, faci acum sau vei face în viitor, cineva a cărui dragoste nu poate slăbi sau nu se poate schimba? Cu alte cuvinte cum ar fi dacă te-ar iubi cineva cu o dragoste necondiţionată? Există o astfel de dragoste! Dragostea lui Dumnezeu pentru noi, pentru lumea întreagă este necondiţionată. Această dragoste a lui Dumnezeu este măreţul har. El a ales să te iubească şi orice s-ar întâmpla, dragostea lui pentru tine nu se va micşora şi nici nu se va schimba. Deşi nu merităm, El ne iubeşte şi ne oferă în fiecare zi „doza” de oxigen, hrana necesară, sănătate, etc. Nu este acesta un lucru minunat? Înţelegerea faptului că Dumnezeu te iubeşte îţi poate satisface nevoie ta fundamentală de stimă de sine. Gândeşte-te ce sentiment de autoapreciere ai avea dacă ai descoperi că eşti iubit şi îndrăgit ca cel mai bun prieten al unui preşedinte sau rege. Dar, minunea minunilor, tu eşti iubit şi îndrăgit de Regele Regilor şi Domnul Domnilor, de Creatorul tuturor lucrurilor.
Dragostea, prin natura ei, nu poate rămâne pasivă, ci este activă, creativă şi milostivă. Acest măreţ har izvorăşte din însăşi inima lui Dumnezeu, însă canalul prin care se revarsă către oameni este Isus Cristos, Cel răstignit şi înviat. Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe singurul Lui Fiu, să moară. Ce ar putea face omul în aceste condiţii? Cum poate el să-i mulţumească lui Dumnezeu, Cel care are grijă de bunul mers al lucrurilor din viaţa lui? Ceea ce poate face omul este să-L accepte pe Isus ca Domn şi Mântuitor al vieţii lui şi să-I slujească. Bunătatea Domnului îl îndeamnă pe om să renunţe la modul lui de viaţă, în care Dumnezeu nu-Şi găseşte locul şi să accepte harul mântuirii pe care i-l oferă.
Măreţul har este dragostea necondiţionată a lui Dumnezeu pentru oameni. O dragoste care depăşeşte puterea de înţelegere a oricărei făpturi. Meritele noastre nu au nici o valoare. Îi datorăm totul Lui.

de Ionut Cuceuan

2008-04-11T22:38:00.001+03:00

Maretul har

2008-03-31T19:22:00.001+03:00

de Răzvan Petrică

„Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi”( Ioan 15:13).

O zi de vară… Atmosfera era toridă. Singura dorinţă pe care o puteai avea era să evadezi într-un loc cât mai răcoros care să te facă să te simţi puţin mai bine. Totul în jur era nemişcat, parcă obosit şi scârbit, copleşit de boala care macină omenirea: încălzirea globală. În acest decor am încercat şi eu să mă strecor, să mă acomodez şi să trăiesc bine, vorba domnului Băse, având o viaţă cât mai morală. Unica distracţie de care puteam avea parte era Ştrandul Municipal, unde mă puteam răcori şi unde îmi puteam îndrepta privirea spre fel de fel de peisaje.
Am pornit spre ştrand grăbit, uituc şi tragic nebăgând în seama faptul că tot ceea ce mi se întâmpla era un privilegiu şi nu o normalitate, că tot ceea ce vedeam dincolo de atmosfera încordată şi plină de dispreţ era un dar din partea Creatorului. Întâmplător sau nu, ziua aceea mi-a rămas impregnată în memorie fiind şi azi un prilej de bucurie şi de laudă.
După cum vă spuneam, am plecat ţintă spre destinaţia ştrandului împreună cu câţiva prieteni „nepocăiţi” pentru care toate zilele sunt la fel, pentru care lumina este tot una cu întunericul, pentru care singura bucurie este ziua de 15 a fiecărei luni când tata primeşte banii şi bonurile. Am ajuns transpiraţi şi nervoşi din cauza taxei de intrare în ştrand. Nu mai puţin de 5 ron şi aceştia, cu legitimaţie de student. Am fugit cu tot arsenalul ca să prindem cel mai bun loc. Nu că ar fi fost ceva spectacol, dar să fim şi noi în rând cu tot românul, primul din spatele cozii. Ignorând( din nou amintesc) că eram acolo doar datorită dragostei lui Dumnezeu, am început să ne distrăm, să ne răcorim neglijându- L total pe El, uitând versetul care zice: „Fie că mâncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva, să faceţi totul pentru slava lui Dumnezeu”( 1 Corinteni 10:31). Am mâncat, am băut( suc), am făcut cu totul altceva, dar bineînţeles ca nişte „creştini adevăraţi” am împlinit numai prima parte a versetului. Totul era fain, minunat până la un moment dat când… .
…nişte nori ameninţători s-au oprit fix deasupra Ştrandului Municipal dornici să ne strice distracţia şi să ne arate Cine este Şeful. Ne-am retras pe una dintre terasele din incinta ştrandului şi ne-am aşezat la un pahar de vorbe seci, sau bârfe, cum le zic românii. Am uitat să vă spun: eram pocăit şi, fără ghilimele. Eram puternic ancorat în vorbele pe care le auzeam în jurul meu şi, întâmplător sau nu, discuţia noastră se învârtea în jurul unui singur subiect – Dumnezeu. Puţin şocat de modul în care, de la bârfe am ajuns să vorbim despre Cel Care urăşte bârfa, am devenit din ce în ce mai entuziasmat şi dornic de a vorbi prietenilor „nepocăiţi” despre Dumnezeu. Vrând să mă „înfunde” şi să mă pună într-o vădită dificultate, unul dintre prieteni( de altfel, fiu de arhitect), mi-a adresat o întrebare, care recunosc, m-a pus într-o evidentă stare de nelinişte. Că doar eram student la un Colegiu Biblic şi, hai să fim serioşi, pocăitul să nu ştie?...
„Deci spune-mi Răzvan, ce este HARUL, sau aşa zisul MĂREŢ HAR”? . Având un moment de ezitare, în care am cerut Domnului să-mi dea înţelepciune şi să mă călăuzească , le-am zis: „Păi, dragii mei prieteni, dragii mei fraţi, onorată audienţă, haide-ţi să încercăm să dăm o definiţie celor două cuvinte”.
Harul – este un dar, un ajutor spiritual, prin care, după religia creştină, l-ar acorda Dumnezeu omului.
Măreţ – ceva care trezeşte admiraţie prin calităţile sale excepţionale: grandios, falnic, impunător. Tot ceea ce vedem în jurul nostru este un dar din partea lui Dumnezeu, este un har pe care, conştient sau nu, îl primim în fiecare zi. Faptul că suntem sănătoşi, faptul că putem merge cu Biblia sub braţ fără să ne dea nimeni în cap, este un har din partea Domnului. Este un privilegiu şi nu o normalitate. Pentru că nimeni nu trăieşte fără Dumnezeu. Nimeni n-a trăit fără Dumnezeu şi nici nu va putea trăi fără Dumnezeu vreodată. Indiferent că se numeşte Florin Iosif sau Răzvan Petrică. El îţi dă fiecare suflare, bunătatea Lui te înconjoară şi îţi face posibil fiecare moment al vieţii. El face ca soarele Său să răsară atât deasupra celor buni, cât şi deasupra celor răi. Îi bronzează şi pe oamenii cinstiţi şi pe hoţi, şi trimite ploaie şi peste cei nedrepţi şi peste cei drepţi. Îţi dă frumuseţea unei seri de vară( chiar şi una toridă), răcoarea unei adieri ce te împrospătează, splendoarea peisajului montan. Te încântă cu gustul unei pâini proaspete şi crocante sau cu nectarul unei piersici.
Poate ai experimentat extazul dragostei. Inima ta s-a topit de afecţiune pentru soţul sau soţia ta, pentru părinţii sau copiii tăi. Negreşit te-ai bucurat de o prietenie adevărată. Toate acestea sunt nişte daruri de la Dumnezeu. S-ar putea să apreciezi arta, literatura sau muzica. S-ar putea să îţi placă voioşia sportului sau a exerciţiilor fizice. Poate eşti ambiţios şi s-ar putea să ai o slujbă ce îţi dă satisfacţii, proiecte sau pasiuni ce te stimulează. Râzi şi eşti fericit, dormi noaptea şi te trezeşti refăcut. Toate acestea sunt binecuvântări ce vin de la Dumnezeu şi Îi eşti dator pentru tot ce te face capabil să trăieşti şi să te bucuri.
Toate acestea reprezintă Harul Domnului. Dar Măreţul Har este darul cel mai de preţ pe care Dumnezeu Îl putea face omenirii. Şi acest Dar este Însuşi Fiul Lui, Isus Hristos. Dumnezeu a ştiut că este nevoie în lume de un Mântuitor pentru că lumea a involuat din rău în mai rău, cancerul numit păcat, punând stăpânire pe oameni. Pentru această boală a fost nevoie de un antidot, acesta numindu-Se Isus Hristos. Acesta a ales să rămână până la sfârşit cu mâinile întinse pe cruce, făcându-ne conştienţi de acest Mare Har. Isus Hristos este Măreţul Har şi Lui I se cuvine toată slava, onoarea, cinstea şi gloria. El a ales, şi jertfa Lui a fost de ajuns pentru păcatele nespus de mari ale omenirii, să moară din proprie iniţiativă pentru fiecare în parte, pentru budişti, evrei, musulmani, pentru Hitler, Stalin, şi de ce nu, pentru Ceauşescu. El, nimeni altul decât Regele regilor şi Domnul domnilor, a ales să coboare în această lume adulteră şi păcătoasă, pentru ca oamenii să aibă pace, libertate, viaţă şi, încă viaţă din belşug. Nu ştiu ce L-a determinat să facă acest lucru, dar cu siguranţă merită ca viaţa să fie trăită. Şi nu oricum, ci lăudându-L, mărturisindu-L în tot ceea ce facem, fie că suntem în ştrand, la fotbal sau la şcoală.
El a ales moartea ca noi să avem viaţă. Noi ce alegem? Alegem viaţa în detrimentul morţii sau viceversa? El a murit şi ne-a ales pe noi. Dar noi?
„Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi”( Ioan 15:13).
Isus Hristos este Măreţul Har şi, sper că prietenii mei au înţeles acest lucru. Dar dacă nu, mă rog Bunului Dumnezeu să se îndure de ei măcar până când vor înţelege şi vor fii conştienţi că pentru ei a murit Cineva. Măreţul Har!

Conversatie la nivel inalt

2008-03-23T21:24:00.001+02:00

A stat de vorbă cu Dumnezeu.

Ajunsă în prezenţa Lui s-a gândit că în sfârşit: „îmi face cineva dreptate” însă „am aflat că n-am dat aproapelui cu măsura de dragoste primită de la El.”

Când a împlinit 36 de ani, Lucia era în a doua săptămână de sarcină cu cel de-al optulea copil al familiei. Pe 17 iulie 1996 împreună cu soţul ei şi doi dintre copii cei mari, Adrian şi Marina, veneau cu maşina pe drumul dinspre Ceica spre Oradea. „M-a cuprins o întristare” ne spune Lucia. „Am închis ochii şi nu i-am mai putut deschide. Mâinile mi s-au îndreptat şi răsucit pe lângă corp. Picioarele mi s-au chircit sub torpedoul maşinii. Capul îmi era înclinat într-o parte; ochii îmi lăcrimau întruna.”

Comunicarea pe care Adrian, Marina şi soţul ei încercau s-o stabilească cu ea era în zadar. Au oprit maşina. Marina se ruga pentru mama ei, Adrian îi făcea masaj pe cord, iar soţul cuprins de nelinişte se învârtea în jurul maşinii. Marina ne povesteşte că acel moment a marcat-o, „am simţit spaimă, spaimă că-mi pierd mama”. „Nimeni nu ştia ce s-a întâmplat, doar că mama nu era bine şi abia vorbea. Printre mormăieli puteam descifra: Traian să ai grijă de copii.”, ne mai spune Marina.

„Vedeam la o distanţă cât ar fi din apartamentul nostru până la piaţă” aproximativ 1000 m. În îndepărtarea aceea am zărit „peste umăr colţurile aripilor. Am păşit într-un con de umbră. În jurul meu erau lumini vii, de mărimea unei palme, care se mişcau, mă cunoşteau şi m-aşteptau. Cântau cântări. Acea muzică ne mărturiseşte Lucia, a mai auzit-o în momentul pierderii conştiinţei. A leşinat în spital pe când era însărcinată cu Ema. Îşi aminteşte că a spus „lăsaţi muzica să meargă.”, când şi-a revenit din leşin.

Luminiţele le numeşte „protocol de primire. Îi ştiam, dar nu pot spune cine erau. Am fost întrebată dacă erau persoane cunoscute. Nu ştiu, nu pot spune, tot ce ştiu este că îi ştiam.” Viaţa i se derula în faţa ochilor într-o imagine tridimensioanlă; peliculele erau suportul acestor imagini. „Mă bucuram că îmi face cineva dreptate. Erau martori care relatau ce am făcut şi cum. Vocea lui Dumnezeu îmi arăta ce s-ar fi întâmplat dacă alegeam altfel în fiecare situaţie din viaţă. Logica Lui e cu totul inversată faţă de a noastră. Am văzut că nu am nimic.”

În acest proces de ieşire a sufletului din corp, trece de întâmpinarea luminiţelor şi a revizuirii vieţii. Îşi aude soţul cum bolborosea cuvinte neînţelese de ea, în jurul maşinii pe care sufletul ei a părăsit-o. Acasă îşi vede cei cinci copii , cel mic avea atunci doi ani. De ei se ocupa sora Luciei în lipsa acesteia. Aude cum o voce o pune să aleagă între cer şi familie. Ruga Luciei suna aşa „te-am ascultat, vreau să rămân aici, nu mai vreau să mă întorc.”

Vocea însă îi spunea „doar o clipă mai rabdă” pentru că Dumnezeu mai trebuia să şlefuiască caracterul ei. Verdictul a fost dat, iar Lucia a simţit cum coboară în trup. De sub piept şi până în vârful picioarelor trupul îi era îngheţat. „Simţeam în interiorul corpului o răceala ca cea a gheţii.” Sentimentul trăit era de indignare, furie pentru că a revenit pe pământ. Timp de trei zile a zăcut la pat, mai mult inconştientă şi fără nici un control asupra corpului ei. Aflăm că acesta este momentul ce a declanşat o durere în trupul ei, diagnosticul final după şapte ani de vizite pe la doctori, a fost cancer osos.

Dumnezeu pretinde ascultare de la ea, vindecarea se va face natural prin ionizare naturală, mere şi leurdă. Cu găuri în oase şi cu un diagnostic pe care-l refuză în acte, Lucia este vindecată total de puterea lui Dumnezeu. Anii de suferinţă nu-i putem descrie în cuvinte, dar ce am văzut în Lucia este aceea lumină divină, pe care nu ai cum s-o vezi decât la acei oameni care stau în dependenţă de El. S-a încrezut 100% în Dumnezeu şi a avut harul de a vedea cerul înainte de a părăsi lumea celor vii.

Iulia Tuns

Lozul câştigător

2008-03-22T16:39:00.004+02:00

Cum ar fi dacă ai afla că la extragerea loto 6 din 49 eşti desemnat câştigătorul premiului de 6,7 milioane de Euro? Sau ai primi un telefon de la o bancă care te-ar anunţa că ai un depozit de 100 miliarde de lei pe numele tău? Cum ar fi să te trezeşti în propriul palat cu zeci de servitori, cu ultima achiziţie feminină de pe piaţă şi cu un Rolls Royce în garaj. Cred că ai putea spune că ai ajuns în paradis. Şansele pentru ca o astfel de povestire să devină realitate ar putea fi de 1 la un milion de ani. Însă în fiecare zi a existenţei noastre alergăm după vise de genul celor amintite. Dacă viaţă e bună cu noi şi ne oferă o fărâmă din fericire spunem că ne-a surâs norocul sau unii mai spirituali că există un Dumnezeu.

Te uiţi în jur şi vezi copii lăsaţi în grija străzii, bătrâni abandonaţi, infirmitate fizică, mentală, spirituală, sărăcie, tragedii, decese. Aceasta e povestea reală a lumii, eclipsată de mirajul ciobului de sticlă în care poţi zări iluzia bogăţiei. Cât din ceea ce deţinem este proprietatea noastră? Răspunsul poate varia în funcţie de actele doveditoare, dar fără un astfel de act mai avem proprietate? Alergăm după promoţiile lunii, anului, zilei. Căutăm printre etichete, capace de sticle şi părţi de produse tot felul de premii, cadouri, surprize. Gustul amar al dezamăgirii neaflării nimicului valoros ne obligă spre perseverenţă. Motto-ul la care aderăm a devenit ghilotina sub care ne-am plecat grumazul. „Trăieşte clipa”, auzi la tot pasul, şi vei descoperi plăcerea la cote maxime doar prin aplicarea acestui dicton. Dacă norocul nu ne surâde din pachetul de chips-uri sau capacul de coca-cola, atunci ultima soluţie este obţinerea unui credit. Aşa cu siguranţă ne-am obţinut locul nerâvnit de câinele unui stăpân, lanţul de la cuşcă. Şi-ajungi să tragi din greu, să dai înapoi ce ai primit, dar cu dobândă. Iar dacă uiţi să-ţi plăteşti la timp datoriile ai toate şansele să fii unul dintre cartonarii de la ţevi.

Am pornit în goana asta căutând adesea fericirea, plăcerea sau poate nemurirea. Plăcerea s-a transformat în boli venerice, sarcini nedorite, violenţă, incest, abuz de orice fel, despărţire, sinucidere, consum de alcool, droguri, crimă, furt, depresie, boli psihice. Însă nimic din toate astea nu ne-ar putea atinge, până ni se întâmplă. Jucăm cu singura carte pe care o deţinem limitat spaţial şi temporar, viaţa noastră, la cazinoul lumii. În acest loc, iluzia câştigului a acaparat miliarde de suflete. Revenirea în realitate e dureroasă, şi aşa am ajuns la infestare cu flagelul ceva-ului interzis, dar mult râvnit. Scuza infailibilă este: „dar n-am făcut nimic altceva decât să caut fericirea”. Cum ar fi dacă fericirea ne-ar găsi pe noi? Ne-ar scuti de toată durerea pricinuită de negăsirea ei? Cum ar fi dacă în loc de PCR-ul nostru (pile, cunoştinţe şi relaţii) am avea forţa supremă din univers alături de noi? O astfel de putere aliată ar fi un noroc chior ce ni s-ar da. Lozul cel mare a fost tras pentru fiecare din noi, dacă-l primeşti eşti câştigător, dacă nu eşti un looozer. Ce alegi să faci cu El?

Traducerea măreţului har în accepţiunea proprie

Iulia Tuns

Măreţul har – noroc chior –

Prost să fii noroc să ai

Mină de aur

Zălog pentru sufelete

Holocaustul fetuşilor

2008-03-17T18:35:00.003+02:00

de Iulia Tuns

„Decreţelul” dat de Ceauşescu în 1966 a avut ca efect imediat creşterea natalităţii. În plan secundar avorturile ilegale vor lua amploare, iar natalitatea va înregistra un declin. Legalizarea întreruperilor de sarcină este prima redută cucerită după 1989. Între 1990 şi 2007 România a înregistrat peste 15 milioane de avorturi declarate.

Avortul este curmarea unei vieţi în plin proces de evoluţie intrauterină, aflată în imposibilitatea de a se apăra. Potrivit afirmaţiei unui cadru medical, din Policlinica cu plată, secţia Obstretică ginecologie, Oradea: „nu există viaţă intrauterină. Viaţa ia fiinţă doar în momentul naşterii unui copil.” Acelaşi medic ginecolog ne povestea despre un caz în care cinci fetuşi avortaţi de aceeaşi mamă, au supravieţuit timp de o săptămână fără resursele necesare vieţii. Contradicţia rezultată din afirmaţia făcută şi cazul relatat este susţinută de cuvintele Scripturii care dovedesc existenţa vieţii intrauterine. „Tu mi-ai întocmit rărunchii, Tu m-ai ţesut în pântecele mamei mele: ... Trupul meu nu era ascuns de Tine, când am fost făcut în chip ciudat, ca în adâncimile pământului. Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau.”

Începerea vieţii sexuale la vârste fragede, incapacitatea susţinerii financiare a unei noi vieţi, inexistenţa cadrului familial pentru a se dezvolta sunt cauzele principale invocate de femeile care recurg la avort. Tinerele până în 20 de ani recurg la avort în procentaj de 90 %. Partenerii sexuali nu-şi asumă nici o răspundere pentru fiinţa rezultată nenăscută, facilitând astfel decizia femeii de a apela la o întrerupere de sarcină. Metodele contraceptive cât şi metodele alternative ale avortului ( creşterea copilului într-un cămin, de către un asistent maternal sau adopţia) sunt inadecvat folosite sau evitate.

Cadrul legislativ permite întreruperea sarcinii până la vârsta de 3 luni a fătului, cazurile ce depăşesc acest termen pun în pericol viaţa celei în care copilul a luat fiinţă. Avortul legal se produce în cabinetul privat sau de stat a unui medic ginecolog. Pedeapsa pentru întreruperea sarcinii înafara acestui cadru, precum şi ascunderea faptei se pedepseşte conform legislaţiei în vigoare. Uciderea unei femei însărcinate, din culpă sau nu, atrage după sine o pedeapsă mai mare decât în lipsa fătului nenăscut.

Mişcarea feministă susţine că avortul este opţiunea femeii; aceasta este singura în măsură să decidă în ce priveşte trupul ei. Din această abordare se omite faptul că apariţia vieţii nu se datorează fiinţei umane. Unii sunt de părere că descoperirea clonării ar demonstra că omul este capabil de a făuri o nouă viaţă. Clonarea însă foloseşte viaţa existentă. Indiferent de punctul de vedere abordat ne reţine atenţia un singur amănunt şi acela al existenţei traumelor post-avort. Efectele sindromului post avort sunt: depresia, tristeţea, plânsul necontrolat, pierderea respectului de sine, abuzul de medicamente, alcool, droguri, tulburări de somn prin vise sau coşmaruri legate de copii, labilitate emoţională, gânduri suicidale.

Istoria omenirii este marcată de lupta femeii pentru câştigarea dreptului asupra corpului ei, cât şi asupra fătului nenăscut. Prin acest câştig adus de legalizarea avortului au fost ucişi mai mulţi copii decât adulţi în războaie. Întrebarea care se naşte este care este vina acestor fetuşi? Dumnezeu interzice în cele zece porunci crima de orice fel. Suntem noi mai presus decât El?

Un crestin linistit

2008-03-17T18:33:00.000+02:00

de Marius Ivonici

Nu mai ştiu ce să scriu. În oraşul acesta nu se întâmplă niciodată nimic. Stau în faţa calculatorului şi mă uit pe geam. Nimic. Toate sunt la locul lor şi nimic nu pare a fi în neregulă. E o linişte care nu îmi place. Nimeni nu se bate pe stradă şi nici nu se ceartă. Lipseşte acel senzaţional după care tânjim cu toţii. Chiar în zilele trecute am învăţat la cursuri ce e ştirea. Şi ni s-a spus că o ştire trebuie să prezinte ceva nou, mai neobişnuit, ceva ce nu se întâmplă în fiecare zi. Cred că suntem consumatori de ştiri. Şi nu orice fel de ştiri. Avem nevoie de ceva care să ne scoată din rutina zilnică. Liniştea în care trăim nu ne place fiindcă nu e una sănătoasă. Nu e pace, e linişte. Între pace şi linişte e o diferenţă. E linişte pentru că ne lipseşte ceva. Şi cum să nu mai simţim acea linşte apăsătoare decât făcând puţină gălăgie în interiorul nostru. Poate că această sete a noastră după senzaţional, vine ca urmare a unui gol lăuntric. Simţim nevoia să umplem acel gol cu orice, atât timp cât ne satisface. Suntem ca un joc de puzzle căruia îi lipseşte ceva. Dar piesa pe care n-o avem, o înlocuim cu una nepotrivită. Şi rezultatul e ZERO. Care e “piesa” care lipseşte din noi? Să fie oare vorba de Dumnezeu? Imposibil…noi suntem creştini. Nu poate fi vorba de El. Noi cântăm în biserică, predicăm, strângem colecta, facem de toate şi totul e ok. E bine. Avem o viaţă liniştită. Aici e problema. Liniştea asta de care v-am mai spus. Atâta timp cât Dumnezeu şi ceea ce facem pentru El nu ni se pare senzaţional, vom căuta mereu şi mereu altceva, o altă piesă de puzzle.

2008-03-12T17:09:00.003+02:00

Unde ne sunt cititorii?

Părintele Jerzy Popieluszko, preot polnez martirizat sub regimul comunist, a spus: „Un creştin trebuie să fie un semn al contradicţiei în lume”.

De-a lungul zbuciumatei sale istorii, Biserica a avut de ales între două variante: fie să se pună în acord cu spiritul vremii în care trăia, fie de a se opune acestuia. O astfel de opoziţie exclusivistă este generată de condiţia ucenicului creştin afirmată de Mântuitorul Hristos: „Voi sunteţi sarea pământului [...] Voi sunteţi lumina lumii” (Mat. 5: 13, 14). Se ştie că atât sarea cât şi lumina au rolul de a preveni procesele de alterare, respectiv acela de a risipi întunericul. Altfel spus, ele se opun unor condiţii improprii de existenţă.

Scriitorul creştin Gene Edward Veith Jr., în cartea sa Postmodern Times, exploatând acest statut de opoziţie al Bisericii creştine, foloseşte o altă metaforă, diferită de ce a „sării şi luminii”, dar similară în conotaţii, şi anume pe cea a „temostatului”. Termostatul are rolul de a menţine temeperatura în echilibru prin contracararea climatului preponderent.

Biserica, în general, şi creştinul, în particular, trebuie să se opună climatului cultural sau spiritual specific spiritului vremii în care se găseşte. Astfel, într-un mediu cultural dominat şi saturat de imagine, creştinul ar trebui mai mult ca oricând, să accentueze şi chiar să promoveze cititul şi scrisul. Şi aceasta, dacă nu din raţiunea ontologică a faptului că Biserica creştină este un popor al Cărţii (cf. 2 Tim. 3: 16-17), (şi nu al imaginii), atunci cel puţin din faptul că specialiştii în psihopedagogie atrag atenţia asupra efectelor negative pe care imaginea o are asupra activităţii cerebrale coerente şi normale.

Cât şi ce am citit în primele două luni ale acestui an? Pavel, aflat în condiţii de închisoare, îi cerea lui Timotei să-i aducă „... şi cărţile, mai ales pe cele de piele” (2 Tim. 4:13). Ce am alege noi, urmaşii lui Hristos – Marele Învăţător – într-o după-amiază sau seară liniştită (acasă, nicidecum în închisoare)? Am alege noi cartea sau scrisul, în locul acelui potop de imagini capabil să transforme, încet dar sigur, în cenuşă materia noastră cenuşie?

Unde ne este Cartea şi unde ne sunt cărţile, în lista de priorităţi cotidiene? În cultura contemporană, tot mai mult, ele sunt percepute ca relicve, vestigii ale unui trecut clădit pe Carte şi pe cărţi. Uitându-ne Cartea suntem de fapt în pericolul de a ne pierde pe noi înşine. Pentru că în Carte aflăm despre noi şi despre El. Cine suntem noi? Şi cine este El, Dumnezeu, Creatorul nostru? Şi dacă uităm de Carte în mod constant, începem să uităm şi faptul că Dumnezeu, Creatorul, nu ne-a dăruit imagini ale Creaţiei (pe tăbliţe, aşa cum le au alte popoare), ci cuvinte, scrise prin inspiraţie divină de către Moise. Şi tot El a interzis orice reprezentară vizuală a Lui, lăsându-ne în schimb să-I zugrăvim ceva din mozaicul frumuseţii şi desăvărşirii Sale prin cuvântul scris.

Dar nu vreau să-mi transform neapărat gândurile mele într-o poziţie anti-imagine deşi poate că ar fi necesar având în vedere contradicţia de care vorbeam mai sus. Intenţia mea este aceea de a ne aduce aminte de bogăţiile inepuizabile ale lecturării unor pagini de carte, în oricâte reluări ar fi acea lectură, în comparaţie cu stereotipia şi previzibilul imaginii media, şi aceasta la prima interacţiune, fără să mai vorbim despre nulitatea beneficiilor acesteia la „reluare”. Trist este că mulţi creştini ai zilelor noastre pot să redea detaliile episoadelor şi emisiunilor nu-ştiu-care colegilor şi prietenilor lor dintr-o memorie şi o fervoare demnă de invidiat (semn că le au în proprietate personală!) dar par incapabili de angajament afectiv şi reproducere consistentă a episoadelor marcante ale Cărţii sau ideilor preţioase ale unor autori sau cărţi de valoare. Te întrebi atunci unde anume este acel semn al contradicţiei dintre creştin şi lume, despre care vorbea părintele Popieluszko? Unde este acea „sare şi lumină” despre care cântăm retoric („suntem noi sare pentru lumea aceasta? În întuneric suntem noi lumini?”)

Bat vânturi reci, vânturi ale depersonalizării şi dezumanizării fiinţei umane, care încearcă să confişte creierul „la pachet”... În astfel de vremuri de apostazie nu doar spirtuală ci şi culturală, dintr-un spirit al solidarităţii cu oamenii sfinţi ai lui Dumnezeu din istorie şi dintr-o chemare la contradicţie în calitate de creştini, să căutăm acelaşi deziderat apostolic al trezirii minţii sănătoase (2 Pet. 3:1), şi nu a ochilor, care se poate realiza doar prin Carte şi cărţi.

Aşadar, să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu să cucerească mintea şi inima noastră, înnobinându-le astfel, şi să descoperim, într-un mod critic, lumea fascinantă şi provocatoare totodată, a cuvintelor şi ideilor marilor minţi ale omenirii, ascunse în paginile tăcute ale cărţilor.

Unde ne sunt cititorii?

de prof. Adi Soporan

Ultimul newsletter

2008-03-08T22:44:00.006+02:00

Some more pictures

2008-03-04T23:20:00.002+02:00

Imoralitate

2008-03-03T22:39:00.003+02:00

Trupul unei jucătoare de baschet este folosit într-un material pornografic fără ca ea să ştie sau să i se ceară consimţământul. Antrenorul echipei din care făcea parte devine o faţă familiară şi prietenoasă în anturajul ei, fiind în final autorul materialului. Acesta era un fan al pornografiei. Clipurile le-a realizat prin montarea unor camere video în cabinele de duş pe care membrele echipei sale le utilizau. A fost prins şi închis pentru realizarea acestor materiale. Jucătoarea de baschet însă a rămas cu traume pentru tot restul vieţii, aflând că trupul ei fusese deja pervertit în mintea celor care au vizionat materialul în care era prezentată. Indiferent de opţiunea de a apărea sau nu în materiale pornografice, femeile şi bărbaţii sunt folosiţi drept obiecte sexuale, fiindu-le devalorizată valoarea. Statistica ne prezintă cea mai cumplită plagă ce a cuprins întreaga lume creând dependenţa indivizilor de o lume iluzorie, ireală şi denaturată.

În fiecare secundă 3075,65$ sunt cheltuiţi pentru pornografie, 28.256 de bărbaţi privesc un site pornografic în fiecare secundă, 372.000 de indivizi introduc cuvinte legate de pornografie pe un motor de căutare, la fiecare 39 de minute un nou film din această clasă este scos pe piaţă. Topul ţărilor producătoare de pornografie e deţinut de SUA cu un procentaj de 85%, Germania, 4%, Anglia, 3% . România este pe locul trei după Bolivia şi Chile în ce priveşte accesarea site-urilor pornografice. Având în vedere caracterul de reţea internaţională a internetului, actualmente nu există legi internaţionale cu privire la pornografia pe net. În 2006, spaţiul virtual pornografic conţinea 4,2 milioane de site-uri, adică 12% din totalul site-urilor, cu toate acestea lunar 72 de milioane de vizitatori din toate colţurile lumii(potrivit site-ului http://www.familysafemedia.com/pornography_statistics.html 2006 World Wide Pornography din 01.14.2008).

Industria de acest gen este una dintre cele mai profitabile, cererea crescândă fiind secretul infailibil. Puterea de influenţare a imaginilor pornografice asupra personalităţii individului este instantanee. Este asemenea cutiei Pandorei odată deschisă e imposibil de închis, rezultatul acestei acţiuni fiind pervertirea sexualităţii, a relaţiilor interumane, a căsniciei, provoacarea comportamentelor antisociale, slăbirea moralităţii societăţii.

În lucrarea „What the Bible Says: Ten Reason Why You Should Get Involved in tre Fight Against Pornography” Dr. Jery Kirk consideră că „pornografia distruge chipul lui Dumnezeu din oameni, creează dependenţă, este împotriva credinţei creştine, se opune sexualităţii. Pornografia susţine că satisfacţia sexuală se poate obţine şi fără dragoste plină de atenţie, relaţiile sexuale pot avea loc şi fără asumarea responsabilităţii.” În percepţia revistelor, precum Playboy, Hustler, Penthouse, femeile sunt „animale favorite”, „animale mici şi drăguţe”, „iepuraşi” „tovarăşi de joacă”, reprezentându-le ca pe nişte obiecte de joacă. Anumite imagini pornografice pun accent pe trupul exponentului, faţa nefiind arătată, subestimându-se faptul că şi femeile sunt fiinţe umane, ce au gânduri şi sentimente. Femeile prezentate în filmele pornografice au un mental masculinizat, propria personalitate nu prezintă valoare, ci doar trupul ei. Imagini în care femeia este violată, încercând să scape în prima fază, ajunge în final să-i placă, acest lucru dezvoltă comportamentul violent la bărbaţi. Abuzurile fizice, psihice, crimele pot fi unele din efectele cele mai crunte ale expunerii în mod repetat la pornografie, confundând realitatea cu imaginarul. Cu toate acestea, efectul imediat şi de lungă durată asupra oricărui consumator de pornografie este acela de nonvaloare al femeii, efect extins asupra tuturor femeilor cu care individul a venit în contact, se află în legătură sau va fi.

Lumea pornografiei oferă oamenilor posibilitatea de a întreţine raporturi sexuale cu persoane străine, pe care abia le-au cunoscut, creând ideea că poţi avea o relaţie intimă cu o altă persoană oricând, oriunde, oricum, fără nici o consecinţă. Falsa impresie creată transformă femeia în obiect sexual, perceput astfel de bărbatul consumator de pornografie. Lipsa de valoare poate fi percepţia proprie a femeii, fiind ea însăşi un film pornografic în acţiune prin ţinuta adoptată atât vestimentar, cât şi verbal, comportamental. Vorbind de un material pornografic, vorbim de o mentalitate exprimată în imagini, dar şi de actori, aplicanţi ai ideii. Fără o implicare duală acest tip de material ar fi un nonsens.

Privind doar prin prisma feministă am putea cădea în capcana blamării în exces a laturii masculine dominată de pofte erotice, totuşi fiecare individ a fost creat cu necesitatea exprimării sexuale. Diferenţa între etapa de creaţie a omului şi materialele pornografice, este că Dumnezeu a creat relaţia sexuală doar în cadrul căsătoriei, materialele pornografice vând un drog sexual aplicabil numai în afara limitei impuse de divinitate.

Indiferent de promisiunile lumii pornografice, gustul consumului e la fel ca în cazul oricărei alte dependenţe, interesant la început, ucigător la final.

de Andreea Crăciun, Timea Kovacs, Marius Ivonici, Iulia Tuns

Imagini

2008-02-28T16:42:00.005+02:00

Pietroiul lui Sisif

2008-02-27T20:11:00.001+02:00

PIETROIUL LUI SISIF

Viaţa este ca o moară

Ce se-nvârte şi trăieşte,

Câtă vreme apa zboară,

Într-un clocot ce-o-nvârteşte.

În perioada aceasta de viaţă, ar trebui să stau liniştit undeva, într-un loc plin de pace şi de mister, în care corpu-mi să fie pe pământ, dar gândul ancorat în divinul Cer, de unde-mi vine lumina şi bucuria, pacea lăuntrică şi melodia poeziilor... Viaţa, însă, n-o pot aranja întotdeauna, cum aş vrea; şi sunt nevoit să trăiesc în mediul şi în locul, pe care mi l-a hărăzit soarta, câtă vreme mai sunt testat în şcoala anilor de pe pamânt.

Şi astăzi stau - ca atâtea alte dăţi – cu foile astea albe în faţa mea şi înşir pe ele gânduri şi idei, de parcă aş pune mirabilele seminţe într-un teren arabil, cu speranţa că într-o binecuvântată zi vor răsări din ele spicele cu rod însutit şi mă voi bucura de recolta culeasă, după o muncă de o viaţă plină de farmec şi de muncă tenace, în marşul meu pe drumul spre Casa de Sus, unde Mântuitorul Isus îmi va da fericirea eternă...

Năzuiesc să închei ce am început să scriu, dar continui să finisez ce mi se pare neterminat în dezvăluirea gândurilor şi visurilor vieţii mele ce curg din izvorul sufletului meu... Şi meditez la rostul vieţii mele pe pământ şi continui să scriu...

Am nevoie de linişte cum are căprioara nevoie de apa de izvor, cum are un vultur nevoie de zbor şi cum ziua are nevoie de soare, ca să fie luminată, iar noaptea de lună, ca să aibă misterul, când poetul priveşte spre ea, când gându-i zboară şi sufletu-i visează, şi i se infioară!...

Ca şi mine, fiecare om vrea să fie fericit. Şi ce poate fi mai fericit decât să ai o credinţă în Dumnezeu şi o voinţă de fier să te faci fericit!...

Gândind fericit,

Ascultând fericit,

Vorbind fericit,

Scriind fericit,

Tăcând fericit,

Mâncând fericit,

Postind fericit,

Dormind fericit,

Visând fericit,

Amintindu-ţi fericit,

Uitând fericit,

Zburând fericit,

Murind fericit,

Ca un mântuit,

De păcatul de granit!

Avea nevoie de o viaţă liniştită şi o pace lăuntrică şi preotul tânăr catolic, nevoit să poarte în suflet un pietroi, ca să-l ducă pe vârful de munte al unei vieţi de renunţare la tot ce este lumesc şi să ajungă la limanul ceresc... Şi ce pietroi fantastic de greu care – spre deosebire de legendarul Sisif condamnat să tot împingă pe un deal, o veşnicie, un pietroi: o „stâncă”ce se rostogolea iarăşi la vale, când era cu ea aproape de vârful de munte... – avea să-l poarte la moarte, ca un condamnat nevinovat, purtând în sufletul lui „pietroiul lui Sisif”: secretul de la spovedania adevăratului criminal!...

Mi-am amintit de această istorie tristă a unui om nevinovat ce a purtat cu demnitate sfântă – cu riscul vieţii – chemarea de păstrător al frumuseţii morale a adevăraţilor preoţi, pe când reciteam „Mitul lui Sisif”, scris de Albert Camus.

Scriitorul şi filozoful francez vorbeşte despre paradoxul absurdului, despre viaţă şi moarte, întuneric şi lumină, alb şi negru, luptă şi resemnare, fericire şi tristeţe... Mi-a rămas însă ideea că toţi oamenii încearcă să înţeleagă sensul lumii noastre paradoxale, absurde, antrenată într-o cursă a concurenţei nebune, în goana spre scopuri egoiste ce se lovesc de rostogolirea „pietroiului lui Sisif” peste mintea, sufletul şi trupul sărmanilor muritori pe drumul larg al deşertăciunilor şi al goanei după vânt!... Iluziile pierdute, scopuri de viaţă spulberate, bolile incurabile, cu paranoia şi depresia zdruncinând armonia vieţilor oamenilor, catastrofele sociale, economice, naţionale, demografice, naturale, de sănătate şi de familie - sunt doar câteva exemple de consecinţe ale ravagiilor ce le face în suflete nearmonizate cu diapazonul divin acest „pietroi” al neascultării, al delăsării, al necredinţei, al lenei spirituale, al răutăţii, al minciunii, al urii, al necinstei, al egoismului, al zgârceniei, al invidiei, al aroganţei, al înfumurării, al cruzimii, care te împiedică să pui stele pe cer, speranţă şi bucurie în suflet, armonie şi bucurie în psihicul tău, ordine şi judecată nealterată în mintea ta, credinţă şi fericire în inima ta, care să cânte de bucurie, într-o divină poezie ce te uneşte cu Cerul şi cu Misterul, simţind că ai ajuns şi trăieşti, încă de aici: de pe Pământ, pe plaiurile Dumnezeieşti, fericit şi mântuit de Cel Inviat...

Nimic nu este mai de preţ ca viaţa sănătoasă. Ea este fericirea sufletului, un trandafir în care petalele sunt idealurile credinţei tale şi spinii sunt realităţile trăirii într-o lume paradoxală. Poţi fi fericit când idealurile tale devin realitatea strădaniilor tale în viaţă şi credinţa rămâne singura punte de trecere din lumea de tină în cea de lumină: în Raiul lui Dumnezeu. Toţi spinii şi mărăcinii „pietroiului lui Sisif” dispar, când zorii bucuriei mântuirii apar şi simţi că trăieşti, dar nu mai „trăieşti tu, ci Cristos (Mântuitorul ) trăieşte în tine... Cu El – şi prin El – totul este bucurie, fericire şi bine!...

Un creştin adevărat este aurul curat al Cerului, valoarea aleasă de Dumnezeu pentru lumea Misterului. Măgarul, însă, poate deveni împărat, dar rămâne tot un măgar neschimbat, căci are tot patru picioare: două în faţă, ca să se sprijinească şi două în spate pe cine nimereşte să lovească, ca şi pietroiul lui Sisif din mitul de origine grecească.

Este periculos să trăieşti!... Cine trăieşte moare, dar duce cu el secretul unei lumi microcosmice, ale unei şcoli de încercări, experienţe şi lupte, în care durerea şi bucuria se împletesc, când sufletul cântă, mintea visează şi valurile vieţii lovesc...

În fiecare om este un microcosmos,

În care inima este un soare luminos,

Iar creierul este suprema putere

Ce mă duce la o logică de înţelegere

A locului meu în macrocosmosul infinit,

Creat de Dumnezeu, fără început şi sfârşit.

Şi-n inima mea se află dragostea dumnezeiască

Ce mă face să am speranţa-n fericicirea cerească...

În spaţiile necunoscute ale spiritului meu

Ştiu că sălăşluieşte totdeauna Dumnezeu,

Iar eu trimit dragostea mea ivită din credinţă,

În curcubeu de unitate frăţească şi biruinţă,

Ca să fie creştinii o forţă nezdruncinată

În lumea noastră contemporană debusolată.

Este o bucurie să simt cum din lumina spiritului

Mi se revelează de-acum nevoia de-a căuta în mine

Ce trebuie să transmit în scris urgent pentru tine,

Ca să fiu integrat total în planul Creatorului!...

Dragostea inimii mele inundă din iubirea Spiritului

Şi căldura ei divină trimite razele binefăcătoare

Pentru toţi cititorii mei ce-s locuitorii Pământului,

Pe care-i chem să vin-acum în jurul Mântuitorului!

Sunt constrâns să-mi scot cuvintele direct din suflet. Fiecare cuvânt ce-l aleg să-l pun la locul lui, ca să-mi exprime gândurile, sentimentele şi să intre pe fereastra ochilor în gândul şi sufletul cititorului, îl spăl în roua sfinţită picurată din stropul de timp...

Aş dori să nu uiţi, cititorule, că eşti creat să trăieşti veşnic. Viaţa este mult mai mult decât puţinul timp acordat de Creatorul oamenilor să se pregătească pentru eternitate, în grădiniţa de testare şi de formare pentru viaţa din veşnicie.

Unii oameni doar supravieţuiesc. Puţini sunt cei care vieţuiesc şi creiază oaza binecuvântată a trăitorilor ce-s izvor de credinţă curată în Dumnezeu, de bunătate, dragoste şi înţelepciune. Ei sunt sarea pământului şi lumina lumii, adepţii Binelui, Frumosului, Dragostei curate şi sfinte, Respectului, Bunei-cuviinţe, a Adevărului. Sunt oameni de caracter ce aspiră la desăvârşire. Ei îşi scaldă sufletul în fluviul bucuriei şi fericirii. Aceştia sunt gata să se jertfească de dragul principiilor după care trăiesc, căci au ajuns pe muntele fericirilor, încă de aici, de pe pământ, unde mai domneşte durerea, necazul şi plânsul, nedreptatea, ura , minciuna, invidia şi egoismul...

Un om cu un asemenea caracter ales ce şi-a înmuiat sufletul în roua dragostei divine a fost şi tânărul preot catolic care a fost condamnat şi executat nevinovat. A murit în locul cuiva...

În prima parte a schiţei „Două frumuseţi”, scriitorul Tudor Arghezi reliefează „înspăimântătoarea frumuseţe” morală a unui tânăr care a terminat seminarul teologic şi a fost repartizat, ca preot catolic, la o biserică dintr--un sat din ţinutul Vosgi, din Franţa. Curând după sosirea preotului tânăr, bătrânul paroh titular a fost asasinat. Preotul tânăr a fost învinuit, judecat, condamnat şi executat prin decapitare, prin ghilotinare.

După moartea sărmanului preot, familia acestuia a suferit oprobiul oamenilor din sat, consideraţi vinovaţi a fi părinţii unui „monstru”. Sărmanii părinţi au fost nevoiţi să părăsească locul naşterii lor, să se ascundă „şi să se pocăiască pribegind”, fără să ştie că, după zece ani o bătrână pe patul de moarte va mărturisi, la ultima ei spovedanie, că ea l-a ucis pe bătrânul preot. Bătrâna criminală muribundă a mai mărturisit că tânărul preot ştia că ea era asasinul bătrânului preot, dar n-a divulgat-o, căci aflase adevărul acesta în momentul sacru al spovedaniei, iar tânărul nu a putut să-şi calce jurământul preoţesc, fiind în stare să moară nevinovat de dragul respectării cuvântului, pecetluit în faţa lui Dumnezeu. A declarat doar că el nu este vinovat... Şi a murit în ghilotină tânărul preot catolic, dar a lăsat în urma lui o poveste „înspăimântător de frumoasă”, încrustată şi în chipul acestui prelat sanctificat la Roma, pe statuia din una din pieţele unui oraş francez. A rămas ca o pildă de renunţare la viaţă de dragul credinţei într-o idee, într-un sacrament.

S-a luptat tânărul preot să urce „pietroiul” perfecţiunii morale pe vârful de munte, dar „bolovanul” realităţii crude a vieţii l-a răpus, rostogolindu-se peste el, eliberându-i sufletul să zboare spre Cer...

Aş putea afirma fără ezitare că fiecare om se aseamănă cu Sisif. Acesta împingea pe un munte un bolovan: un „pietroi” mare cât el. Împingea cu greu pietroiul până în vârful muntelui, dar acesta se rostogolea iarăşi la vale. Sisif era condamnat să urce veşnic un pietroi în vârful unui munte.

Viaţa este muntele ce-l urcăm de la naştere până la decolarea finală. Pe unii oameni decolarea îi poate gasi în vale sub greutatea pietroiului. Pe alţii momentul de plecare îi poate găsi pe vârful de munte, gata de decolarea finală din lumea de tină şi de rugină în lumea divină, inundată de pace şi de lumină.

Pe munte se poate urca uşor şi bine, când te debarasezi de pietroiul lui Sisif ce-ncerci să-l împingi agăţat bine de tine. Ambiţiile, vanităţile, egoismul, ura, minciuna, răutatea, invidia, gândurile nebune s-au agăţat de sufletul tău ca un pietroi de granit şi te împidică să ajungi pe locul de decolare, din vârful de munte, la care anii predestinati ti-i petreci în încercări disperate să-l atingi.

Oare nu-i timpul să te desprinzi de pietroiul lui Sisif si să fii fericit că ai aripile eliberate să poţi urca fericit muntele şi să ajung la momentul precis de decolare din lumea grădiniţei pentru testare spre Cerul cu bucuria mântuitoare şi cu viaţa nemuritoare?...

De vieţuit poate oricine, dar nu pot să trăiască decât oamenii cu sufletul viu, eliberaţi de pietroiul lui Sisif şi gata oricând de decolare...

Când nu mai ai cu tine „pietroiul lui Sisif” simţi bucuria ce-ţi străbate inima şi sufletul şi citeşti şi reciteşti versurile optimiste ale lui Arghezi: „Când pleci să te-nsoţească piaza bună,

Ca un inel sticlind în dreapta ta.

Nu şovăi, nu te-ndoi, nu te-ntrista.

Purcede drept şi biruie-n furtună.

Când vii, păşeşte slobod, râzi şi cântă.

Necazul tău îl uită-ntreg în prag,

Căci neamul trebuie să-ţi fie drag

Şi casa ta să-ţi fie zilnic sfântă.”

P.S.

Pe când scriam eseul de mai sus, am primit un E-mail cu o rugăciune, pe care consider că o pot spune cu credinţă cei ce se vor eliberaţi de „pietroiul lui Sisif”:

„Tată din Ceruri, te rog să-mi binecuvintezi familia, prietenii, rudele şi pe cei care îi iubesc şi pe cei care citesc această rugăciune chiar în acest moment. Arată-le Tu o nouă imagine a dragostei şi puterii Tale nemărginite.

Duhule Sfânt, te rog să-i ajuţi, chiar din acest moment. Acolo unde există durere, te rog să le dăruieşti pacea şi mila Ta. Acolo unde există îndoială, te rog să le inspiri o încredere înnoită prin Harul Tău. Unde există o nevoie, te rog să le-o împlineşti. Binecuvintează-le Tu căminul, familia, munca, dă-le înţelepciune şi Lumina în viaţa lor. Binecuvintează-i când pleacă şi când se întorc acasă. Mergi înaintea lor şi deschide-le calea. Călăuzeşte-i şi ocroteşte-i clipă de clipă în toată viaţa lor. Iartă-le lor păcatele făcute cu voie şi fără de voie, cu ştiinţă, din neştiinţă sau pe care nu şi le amintesc. Condu-i Tu pe Calea Ta cea Sfântă, în Numele Fiului Tău, Iisus Cristos. Amin!”

* Cititorule, dupa citirea acestui eseu, lasa un comment

Nepasarea ucide

2008-02-22T22:19:00.002+02:00

“Mergeam pe autostradă regulamentar cu 130 km/oră, când deodată am zărit în oglinda retrovizoare, pe carosabil, bicicleta pe care i-am cumpărat-o fiului meu. S-a desprins de maşină, şi acum zăcea în mijlocul drumului. Traficul era intens. Intrasem parcă într-o transă, şi nu ştiu cum, dar am reuşit să scot maşina de pe autostradă pe banda de refugiu. Am văzut maşini avariate din princina abuscadei produse de bicicleta pe care o pierdusem, o mulţime de victime, familii îndurerate, groază, spaimă. Un întreg coşmar.

Revenindu-mi din starea de şoc, am privit în oglindă văzând cum maşinile o ocolesc, fără să fie niciuna avariată. Parcă de nicăieri a apărut o maşină cu girofarul pornit, înlăturând de pe carosabil obiectul pierdut. Unul din cei care au ajutat la eliberarea benzii a venit la mine şi mi-a întins bicicleta. I-am mulţumit şi i-am spus că Dumnezeu este cel care m-a păzit de o mare nenorocire. S-a uitat mirat la mine, crezând că mi-am pierdut minţile, şi a plecat râzând. În acel moment am realizat că mecanismul de prindere era distrus şi nu aveam nici o posibilitate de a ancora bicicleta pe portbagajul maşinii. În timp ce meditam la aceste lucruri o maşină a poliţiei a oprit şi am fost întrebat dacă totul e în regulă. Le-am explicat situaţia şi fără prea multă vorbărie au pus bicicleta la ei în maşină, conducându-mă la cea mai apropiată staţie peco, de unde am achiziţionat un nou sistem de ancorare. Eram atât de copleşit de purtarea de grijă a Domnului încât le-am împărtăşit şi lor că Dumnezeu m-a scăpat de un mare necaz. Am primit aceleaşi priviri iscoditoare, râzând de aşa zisa mea “nebunie”. Aşa suna mărturia unui om într-o duminică dimineaţa de la amvonul unei biserici. A continuat spunând: “acel eveniment m-a marcat într-o aşa măsură încât am făcut un legământ că de acum înainte voi spune oricărui suflet din această lume despre Dumnezeu”.

La scurt timp după această destăinuire am urmărit un filmuleţ ce prezenta o scrisoare ipotetică trimisă tocmai din iad de un băiat necreştin, care decedase într-un accident, prietenului său creştin. Dacă ar funcţiona sistemul de curierat dinspre iad înspre pământ cum ar arăta căsuţa noastră poştală? Oare câte suflete zac acum în iad datorită nepăsării, comodităţii sau a neştiinţei noastre ca şi creştini? Am ajuns să ne îmbătăm cu faptele bune pe care le facem, cu milostenia şi cu pioşia noastră, dar pe cine am adus la Cristos? Pilda talanţilor este o ilustraţie a momentului de bilanţ. Ştim prea bine ce s-a întâmplat cu cel care a îngropat talantul. Cel fără roadă nu a fost recompensat, ci dimpotrivă a fost aruncat în întunericul de afară, unde va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor. Dacă vor fi suflete în iad care vor striga numele nostru, duhul nostru credeţi că va fi primit în rai?

Iulia Tuns

Rugă ascultată

2008-02-20T20:25:00.002+02:00

-“Domnu’ să-ţi ajute, doamna, ţie şi la familia ta. Dă-mi şi mie cinci mii de lei.”- se aude un glas prin geamul întredeschis al maşinii. Pentru majoritatea şoferilor aceste glasuri au devenit familiare când se opresc la semafor. E plin oraşul de copii şi femei tinere de ţigani care repetă într-un cor aceeaşi rugă izvorâtă din nevoia de subzistenţă. Sunt auziţi de toţi. Unii îi ignoră, alţii îi acuză, cei mai pioşi sau doar de ochii lumii le dau câte ceva. Aceste fiinţe nu au pregătire intelectuală însă aplică o strategie eficientă: “Cereţi şi vi se va da”.

Secretul cererii stă în a fi făcută în deplina convingere că au şi căpătat ce au cerut. Exemplul lor ar trebui să revoluţioneze lumea aşa zis creştină care rămâne infirmă în faţa problemelor. În cazul creştinilor, Dumnezeu e cel care răspunde rugăciunilor. Din păcate, l-am limitat pe Dumnezeu la aproximativ 1500 grame substanţă cenuşie, ceea ce e o blasfemie. El e nelimitat şi deţine întreaga lume, e cel mai în măsură să răspundă cererilor noastre indiferent cât de mici, mari sau ciudate ar părea. Aşa că: îndrăzniţi!

Va continua…

de Tuns Iulia

Interviu cu dr. psiho. P.A.

2008-02-17T00:18:00.003+02:00

Avertisment: Interviul este unul fictiv, orice asemănare cu un caz real este pur întâmplătoare.

Ne aflăm în cabinetul dr. psiholog Petru Astăniloaiei, care a avut amabilitatea de a ne răspunde la câteva întrebări legate de şocul cauzat de ieşirea din mediul păgân al lumii şi intrarea în zona creştină a pacienţilor săi. Domnia sa ne va explica ce simptomatologie manifestă pacienţii care suferă de sindromul inadecvenţei religioase. Care sunt cauzele declanşării anomaliei şi evident care pot fi remediile?

I.T. Domnule dr. Psiho. P.A. vă rugăm să explicaţi cititorilor noştri expresia “sindromul inadecvenţei religioase”?

Dr. Psiho.P.A. Sindromul inadecvenţei religioase este o afecţiune des întâlnită la persoanele de sex diferit care fac trecerea de la climatul mediului păgân la cel aşa zis creştin. Diferenţa aceasta de climat declanşează sistemul neuronal periferic al pacientului care poate rămâne offline o perioadă nelimitată de timp, fapt ce induce pacientului o stare de disconfort, neacceptare de sine, delir, stări de ameţeală şi indigestie verbală. Simptomatologia poate fi vastă diferind de la caz la caz. Am să vă ofer câteva exemple pentru o mai bună înţelegere. Un caz extrem este cel al Mărioarei care după ce a suferit acest şoc nu s-a mai dat jos de pe turla bisericii, înţelegând că doar aşa va ajunge în cer, prin jertfă. A fost readusă pe pământ de către forţele de ordine. Cazurile de intensitate medie sunt cele de gen Pârvulescu care suferind de aceeaşi boală a încercat cu forţa să aducă în biserică un concetăţean după ce ia aplicat acestuia o serie de insulte verbale tipice creştineşti, citez: “Ce mutu, nu pricepi că eşti păgân?, Basca bunului vino o dată că de nu Nero va trebui să ia lecţii de la mine.” Cazurile uşoare sunt ca cel al Ilenei care venind din mediul de bordel, a încercat să racoleze fete din biserică pentru site-ul ei xxx creştin.

I.T. Explicaţi-ne care sunt cauzele ce conduc la declanşarea acestei anomalii?

Dr. Psiho. P.A. Cauzele sunt multiple de la percepţia deficitară a adevărului auzit, la interpretarea aleatorie după bunul plac şi incapacitate intelectuală, precum şi proiecţia propriului Eu în plan senzorial. Totodată fondul muzical pe care s-a produs această trecere de la un mediu la altul, declanşează stimulii de plăcere potrivit teoriei freudiene, iar noul convertit acţionează conform senzaţiei stârnite. Trezit fiind după ce aburii euforiei au dispărut poate intra în şoc presindromial, care netratat la timp duce la boala în sine.

I.T. Din expunerea dumneavoastră am putut afla despre diversitatea de cazuri, dar şi cauzele declanşării acestui sindrom al inadecvenţei religioase. Domnule dr. Psiho. P.A. care sunt remediile oferite de cabinetul dumneavoastră?

Dr. Psiho. P.A. Intrarea în cabinetul meu se face după achitarea unei taxe de 10.000 Euro, bani cash. În cazul în care pacientul nu deţine suma, dar are o proprietate, acesta o va vinde sau amaneta pentru a plăti consultaţia. Acest remediu funcţionează în multe cazuri, pacienţii fiind vindecaţi pe loc şi preluaţi de serviciile La capătul drumului sau Spitalul de Neurologie Oradea. Cei care trec de acest test sunt trataţi în curtea cabinetului, unde aistentele mele îi dau pe topoganul iluziei belzebutiene, îi plimbă cu limuzina leului înfometat, îi servesc cu prăjitura casei “catacombele martirilor”, acestea fiind cele mai atractive programe derulate de colaboratoarele mele.

I.T. Aţi înregistrat până în prezent o serie de succese potrivit paginii oficiale a site-ului ce vă poartă numele. Vă rog să le amintiţi pentru citirorii noştri.

Dr. Psiho. P.A. Am să vă ofer statistica anului 2007 potrivit căreia din totalul de 2789,23 pacienţi care au fost trataţi în cabinetul meu, 15,001% au părăsit lumea viilor, 37,002% au fost premiaţi cu cămăşi de forţă, 23,008% au fost redaţi Baalilor, restul urmând tratamentul pentru evaluări finale.

I.T. Vă mulţumim pentru interviul acordat în exclusivitate revistei “Sămânţa ispitei”, şi vă dorim domnule dr. Psiho. P.A. un an 2008 plin de cazuri clasate.

Interviul şi redactarea textului au fost elaborate de Iulia Tuns, I.T.

Minus 21 de grame

2008-02-10T20:44:00.001+02:00

Un cercetător a avut curiozitatea să afle ce se întâmplă cu trupul omului imediat după moarte. A făcut acest experiment pe un eşantion reprezentativ, cântărind corpul persoanei, supuse studiului, cu câteva minute înainte de moarte şi repetând operaţia cu puţine minute după ce decesul a intervenit. Constatarea a fost că indiferent de vârstă, statut profesional, religie, masă ponderală, în fiecare din cazurile examinate exista un minus de 21 de grame, fără nici o abatere de la această cifră. Concluzia experimentului a fost că acel 21 de grame reprezintă sufletul unui om. Doctrina ortodoxă susţine potrivit lui Richard Wurmbrand în “If Prison Walls could talk”, că sufletul celui decedat rămâne timp de 40 de zile în preajma celor dragi, după care se retrage spre o anumită destinaţie. Această doctrină este susţinută de perioada cu acelaşi număr de zile petrecută de Cristos pe pământ între înviere şi înălţare.

Dacă fiecare om are un suflet de 21 de grame şi e ştiut faptul că după moarte are o destinaţie spre care se îndreaptă, atunci de ce-l încărcăm cu poveri inutile? Imaginaţi-vă că în spinarea unei furnici am aşeza un munte de pietroaie, ce credeţi că s-ar întâmpla? Ar fi strivită, înainte ca măcar să facă un pas. Aţi putea spune dar e absurd ce am afirmat şi lipsit de orice logică, însă la fel de fără sens e şi agoniseala noastră întru cele pământeşti.

Scormonim prin cărţi în dorinţa de a aduna o groază de hârtii care să ateste priceperea noastră. Le aşezăm frumos, pe unele în ramă şi suntem gata oricând să spunem oricui întrega “panoplie” de evenimente ce se leagă de acea bucată de hârtie. Apoi căutăm să vânăm succesul. E-o vânătoare fără perioade de prohibiţie, fără limite de decenţă sau de toleranţă. Ne mai rămâne doar un lucru de-mplinit, şi-acela e căutarea fericirii. Dar în final oricât de sus am reuşit s-ajungem sau oricât de “supraponderal” ar fi contul nostru bancar, din calculele noastre am omis că suntem doar 21 de grame în care avuţia agonisită n-are loc. Dar dacă avuţia, faima, reputaţia nu ajută la nimic, cum putem influenţa ca destinaţia sufletului nostru să fie una bună?

Unii s-ar putea gândi să folosească şpaga, alţii ar putea încerca să facă uz de tehnica blamării altora, pentru a-şi explica nevinovăţia, alţii ar încerca să fugă de responsabilităţi. Oricare ar fi tactica imaginată, încercările de “intimidarea” sunt de prisos. Un preot evreu, spunea: “la mormânt religiozitatea se opreşte, de acolo continuă credinţa.” Singurul lucru care garantează o destinaţie fericită pentru sufletul călător este ca acel 21 de grame să conţină 100% harul divin oferit în Cristos.

Dar, unde să-l mai punem pe Cristos, când în noi nu mai are loc!

articol de Iulia Tuns, studenta in anul I

Mami, tati, am crescut!

2008-02-09T17:55:00.000+02:00

“Dacă stau să mă gândesc sunt ani pierduți, ani cu care nu mă mai întâlnesc nici eu, nici ei… Au trecut mulți ani, și au fost exact anii în care m-am maturizat”- trist dar adevărat. Acestea sunt cuvintele unei tinere,care a acceptat să ne vorbească despre dureroasa experiență de a crește fără părinți. Ajunsă la vârsta de 19 ani își privește cu regret perioada adolescenței petrecută despărțită de părinți.

Într-o lume plină de nevoi în care se promovează ideea că “Banul aduce fericirea”, trăiesc copii a căror copilărie este schimbată într-o cu totul altă direcție. În aceste cazuri se creează o anumită distanță, în unele cazuri irecuperabilă pentru că unii copii se dezobișnuiesc să stea cu părinții, obisnuindu-se să facă totul pe cont propriu. Și atunci sintagma ”Banul aduce fericirea” ar trebui să sune cam așa:“ Banul aduce fericirea și încă ceva vieți ruinate.” Migrația părinților are la bază un cuvânt pe care îl găsim pe buzele a milioane de români - sărăcia. Acest motiv îi determină, în ultimul timp, pe tot mai mulți părinți să meargă să lucreze în străinătate, lăsându-și copiii să fie crescuți și educați de bunici sau alte rude.

Efectele pe care migrația părinților le are asupra copiilor sunt atât negative cât și pozitive. Un beneficiu de care se bucură acești copii este: o îmbunătățire a stării materiale , a nivelului de trai. Mulți dintre ei au oportunitatea să călătorească în străinătate, ceea ce le oferă copiilor o perspectivă mai largă asupra vieții, determinându-i ca mai târziu să-și continue studiile în străinătate. Cum rămăne însă cu timpul pierdut, timpul petrecut departe de copiii lor pe care nu-l mai pot recupera, și oare ce preferă un copil? Să aibă mulți bani în buzunar sau un părinte alături? O sută de euro nu vor valora niciodată mai mult decât o îmbrățișare și nici un telefon celular mai mult decât un sfat părintesc atunci când are nevoie de el. Conform psihologilor, absența părinților din viața unui copil duce la consecințe psihologice grave în timp. Relația dintre părinte și copil se deteriorează încetul cu încetul. Astfel copii despărțiți de părinții lor o vreme îndelungată ajung să aibă probleme emoționale, devenind neobișnuit de fricoși și timizi. Apar de asemenea simptome de deprimare, îngrijorare, trăind cu frica să nu li se întâmple ceva rău părinților. Comportamentul lor devine din ce în ce mai agresiv și majoritatea încep să consume alcool și tutun de la o vârstă fragedă. Datorită lipsei de disciplină performanțele lor la învățătură scad și cei mai mulți sunt tentați să abandoneze școala.

Exodul părinților spre tărâmurile unde curge “lapte si miere” devine un fenomen tot mai des. Banatul, Crișana și Maramureș sunt regiunile cele mai afectate, unde procentajul elevilor de gimnaziu care au părinți plecați la muncă este de 27%. Dintre acești copii lăsați în urmă 65% rămân în grija bunicilor, 24% sunt îngrijiți de mătuși și unchi și 11% de alte persoane.

Să fie plecatul la lucru în străinătate soluția la rezolvarea problemei?! Suntem dispuși să pierdem anii cei mai frumoși ai copiilor noștrii în încercarea de a ne făuri un viitor mai bun?! Oare Dumnezeu nu are nimic de zis!? Pe paginile Bibliei găsim un caz asemănător când o familie care trăia in Betleem, tradus casa pâinii, datorită foametei este nevoită să plece în Moab, crezând că acolo vor avea un trai mai bun. Ajunși acolo lucrurile tind să fie în favoarea lor, însă la scurtă vreme asteptările le sunt înșelate. Datorită unor întâmplări nefaste cei doi băieți și soțul mor, toate acestea fac din întoarcerea acasă una amară și plină de tristețe. Deși tristă această poveste ne poate servi ca și o pildă. Câte din familiile care pleacă în străinătate cu speranța de a-și realiza un vis neîmplint se întorc acasă cu vise spulberate și o parte din banii strânși acolo pentru visul lor sunt folosiți pentru înmormântarea ficei sau a fiului?

Spre surprinderea mea la întrebarea: Tu ca și copil care ai trecut prin această experiență, ce i-ai sfătui pe părinții care forțați de circumstanțe iau decizia să plece și să lucreze in strainatate? Răspunsul tinerei a fost :” Dacă chiar vor să plece să își ducă copii cu ei, pentru că nicăieri nu e mai bine ca acasă. Și prin acasă mă refer în familie. Părinții sunt părinți și trebuie să își facă datoria de părinți.

Sfântă naivitate

2008-02-03T23:15:00.000+02:00

Stăteam la masă cu un individ tare vorbăreţ. Nu ştiu cum să spun că era bun sau rău de gură, dar ideea e că în treizeci de minute nu am reuşit nici să respir datorită debitului verbal pe care îl poseda. Fără o structură în discurs, îmi spune că el s-a lăsat şi de citit cărţi pentru că nu vrea să îşi umple mintea cu ideile altora, că el vrea să fie învăţat doar de Domnul, nu de oameni.

Tocmai îmi povestise nişte lucrări ale Domnului din viaţa lui, era tare încântat. Adăugase şi câteva principii de viaţă pe care el le-a extras din propria-i experienţă, învăţături demne de luat în seamă.

I-am replicat că dacă vreau să-i urmez primul principiu, acela al lepădării cărţilor şi învăţăturilor altora, ar trebui să pun la index tot ce a spus el şi să mă rog ca Domnul să îmi arate şi mie tot ce el tocmai mi-a povestit, altfel de ce să-l cred? Ei, asta-i prostie, mi-a răspuns... cuvântul magic, ce bine că îl rostise. A venit ca o eliberare.

Încă nu mi-am revenit din şoc. Trăiesc experienţa asta foarte des. Întâlnesc mulţi oameni cu tot felul de principii din acestea, pe care nici nu ştiu cum să le numesc... sunt “sfinte” oricum. Naiv de sfinte. Se pare că inteligenţa şi valoare de orice fel sunt simple aberaţii, iar câteodată devin delicte. Nu va fi nimeni sincer ca să recunoască asta ca anomalie comportamentală, dar această luptă surdă este un abuz la normalitate. Dar cum altfel ar putea fi tăiat stejarul ca să plantăm spinul în loc? De asta nici nu ne mai mirăm de atâtea plantaţii de buruieni existente şi îngrijite cu migală. Să fie mari. Prostie frumoasă.

Premiile Tymos pentru blogurile evanghelice

2008-02-03T19:13:00.000+02:00

de Iulia Tuns, studenta in anul I, la CBEE, sectia Jurnalism

Prima ediţie a decernării Premiilor Tymos pentru blogurile evanghelice a avut loc sâmbătă, 2 februarie 2008, fiind găzduită de Centrul Creştin Betania Oradea. Moderatorul întâlnirii a fost Alin Cristea având ca invitaţi din lumea blogului evanghelic, pe Teofil Stanciu (recitirea), Vasile Tomoiagă (Clujulevanghelic), Florin Iosif (Colegiul Biblic Est European), iar din lumea muzicală pe Cătălin Lata. Temele aduse în discuţie au fost: De ce îşi fac evanghelicii bloguri?, Vizibilitatea evanghelicilor în blogosferă şi Spaţiul confesional şi internetul.

Naşterea blogurilor creştine a venit ca răspuns la nevoia de a discuta direct şi fără menajamente subiectele de interes general. Vizibilitatea în blogosferă este dată de numărul semnificativ de “activişti” în acest domeniu virtual, însă semnalul de avertizare amintit în discuţii a fost de a urmări ca prin postările realizate să nu ajungem să fim “citiţi cu tasta delete”. Spaţiul confesional şi internetul este privit cu teamă de evanghelici. În percepţia acestora expunerea în spaţiul virtual creează vulnerabilitate. Internetul este perceput ca o “portavoce”a lucrurilor pe care am prefera să nu le auzim. Chiar dacă fraternizăm sau nu cu apariţia şi evoluţia blogurilor de orice fel şi de orice culoare denominaţională, societatea noastră înregistrează un salt în acest domeniu.

În prezent în lume există peste 70 de milioane de bloguri, japonezii fiind primii la acest capitol. La fiecare 2 secunde apar alte trei bloguri noi. România înregistrează în prezent 800 de site-uri creştine şi aproximativ 200 de bloguri evanghelice. În noiembrie 2007 primele două locuri la secţiunea bloguri erau ocupate de Ion Iliescu şi Marius Cruceru. Potrivit topului 100 realizat de WordPress.com. La începutul acestui an primele 4 postări au conţinut ştirea cu dispariţia tragică a lui Petru Dugulescu. Activitatea anului 2007 a fost evaluată în funcţie de clasamentul WordPress, distribuirea premiilor făcându-se de către Alin Cristea.

La categoria Blogul anului 2007 premiul I-a revenit blogului pătrăţosul. Cea mai interesantă postare a fost câştigată de articolul intitulat: Ce facem cu Andrei Ciurea? de Teofil Stanciu. Cea mai interesantă ştire a fost prezentată de Marius Cruceru, Ce s-a întâmplat la Congres, părerea mea. Iar cel mai bun comentariu a fost înregistrat la ştirea despre evenimentul la UEO, comentariu care a condus la retragerea unuia dintre invitaţii propuşi pentru inaugurarea seriei de prelegeri John Bunyan. Pe lângă acestea au fost acordate şi premiile speciale, cifra finală fiind de 50 de premii constând în cărţi oferite de diverse edituri, fundaţii sau persoane fizice. Întâlnirea s-a încheiat cu îndemnul făcut de Pavel de a trăi viaţa cu cumpătate, dreptate şi evlavie.

Interes pentru dezinteres

2008-02-02T11:41:00.000+02:00

de Marius Ivonici, student in anul I, sectia Jurnalism

Vreau să fie prima şi ultima dată cand scriu despre dezinteres. De ce spun asta? Pentru că am momente cand sufăr de sindromul dezinteresului şi mă simt “cu musca pe căciulă”. Asta nu-mi place. Dar scriu pentru că vreau să îmi treacă, şi apoi n-o să mai scriu. O să scrie alţi dezinteresaţi şi probabil că o să le treacă şi lor. Cum ar suna oare definiţia dezinteresului? Ceea ce trebuie să fac, pot să o fac, ştiu cum să o fac, dar totuşi nu fac, se numeşte dezinteres. Poate că ar putea fi o definiţie bună, dar parcă e prea lungă. Dezinteresul e atunci când nu-mi pasă, atunci cand nu mi-e destul că am văzut două filme, vreau să-l văd şi pe-al treilea şi mâine am examen. Atunci cand am timp de repetiţii dar ştiu că nu sunt necesare şi urgente. Eu sunt bun. Din start. Cel mai simplu lucru pe care îl pot face e…nimic. Dezinteresul lasă urme. Acel “nimic” la care mă pricep aşa de bine îşi lasă amprenta în viaţa mea şi chiar pe faţa mea. Cearcănele de la ochi nu sunt de la învăţat, şi nici de la paginile Bibliei, tot “nimicul” mi le-a făcut. Are el metodele lui. Există ceva ce pierd şi nu mai pot recupera niciodată atunci când sunt dezinteresat. Mă uit în urmă şi-mi dau seama că am pierdut foarte mult timp pentru că am ales să fac “nimic”. E trist nu? Sau aşa e toată lumea, nu sunt singurul şi “Show must go on!”. Soluţile pentru combaterea dezinteresului sunt foarte simple şi logice. Le ştiu şi le ştiţi şi voi. Dumnezeu trebuie să intre în ecuaţia vieţii noastre, dar nu ca o necunoscută. El va fi “baza” ecuaţiei. Data viitoare vreau să vorbim despre succes. Voi înlocui cuvântul “nimic” cu “totul”şi mă voi bucura să mă simt “cu musca pe căciulă”.

Hip Hop

2008-02-01T18:58:00.000+02:00

HIP-HOP CU UN SCOP

De ce se cântă muzică hip hop? Întrebări ar fi mai multe, însă răspunsurile sunt cele care lipsesc.

La fel cum un pescar folosește un anumit tip de momeală pentru un anumit tip de peşte, tot aşa e și cu muzica. Mediul celor care ascultă evanghelia diferă. Nu toţi, pot sta în biserică ascultând două ore orchestra. Sunt tineri care toată viaţa au ascultat hip-hop. Au trăit practic pe străzi. Le place acest stil de muzică şi altceva nu ştiu. E o cultură. Unii din ei sunt atinşi de cuvântul lui Dumnezeu…dar tot nu vor îndrăgii orchestra. Au nevoie de ceva în schimb, de o alternativă.

De fapt, muzica este amorală. Toate aceste sunete adunate nu exprimă nimic dacă nu-i se dă valoare. În cazul muzici creştine valoarea o dă Dumnezeu fiindcă este închinată Lui.

Dumnezeu poate atinge inimi și prin muzica hip hop. Anul trecut în luna noiembrie cei trupa “Dunamis” din Oradea și-au lansat primul album, debutând în muzica hip-hop creştină. Nu de mult am stat de vorbă cu ei si iată ce mi-au povestit: “Imediat după concertul de la Bucureşti din Decembrie, a venit la noi un bărbat de vreo 35 de ani, împreună cu soţia si fetiţa lor. Ne-a mărturisit că opt ani de zile a stat prin puşcării pentru mai multe infracţiuni. După ce s-a căsătorit Dumnezeu a lucrat la inima lui si a soţiei. Toată viaţa ascultase muzica hip-hop si ne-a spus că versurile noastre l-au încurajat mult. Este doar una din experienţele pe care le-am avut şi care ne încurajează să credem că Dumnezeu lucrează prin noi. Hip-hop-ul e limba străzii, dragostea e limba lui Dumnezeu, iar când le combini pe amândouă iese ceea ce facem noi”. Iată cum sună câteva din versurile lor:

A trecut ceva vreme de când ochii mi-am deschis
Si mi-a m dat seama, lumea nu e chiar un paradis
Atunci am zis “Doamne am un mesaj de transmis”
Cu S3raia am decis ca să ne numim Dunamis
Să-L ducem pe Isus pe ritmuri de Hip-Hop
La ăia care mor in păcat si habar n-au ce fac
La puştii care işi înţeapă vena zi de zi
Care pentru-o doză îşi îngroapă viaţa-n datorii
Care nu mai pot zâmbi, nu mai pot trăi
Singura alternativă o au a se prăbusi
Divorţuri, crime, furturi viaţa-i la mişto pentru voi
O trăiţi de parcă nu e nimic dincolo
Crucile pe care le purtaţi în gât nu vă salvează
Mătănii zilnice dar viaţa-i la fel de varză
Tot ceea ce contează e Dumnezeu adevaratu`
Că aurul si-argintul nu iţi vor plăti păcatu`!

Şi acel tânăr de pe stradă, cu creastă roșie în cap și cu cercel în buză are nevoie de Cristos. Nu putem să-i declarăm pierduţi şi să mergem mai departe fără să încercăm să-i evanghelizăm. E mai uşor să facem “evanghelizări de lux” îmbrăcaţi la patru ace, în cele mai mari și mai frumoase biserici, decât să ne coborâm în stradă. Strada ne sperie.

Dumnezeu nu ne cere tuturor să umplem străzile lăsând bisericile pustii. Are persoane potrivite pentru această lucrare. De ce spun “potrivite”? Pentru că multi din cei care astăzi evanghelizează străzile, au fost la rândul lor “culeși”de pe străzi…atrasi probabil de muzica hip-hop crestină.

Articol de Marius Ivonici

pentru dezbateri aprinse despre acest articol, vizitati www.pasi.ro

Prima ediţie a premiilor pentru bloguri evanghelice

2008-01-31T23:11:00.001+02:00

Sâmbătă, 2 februarie 2008, de la ora 17, la Centrul Crestin Betania din Oradea va avea loc prima editie a premiilor Thymos pentru bloguri evanghelice. "Prin acordarea premiilor evenimentul isi propune sa aprecieze activitatea bloggerilor evanghelici, iar prin discutiile despre Internet si bloguri sa initieze o dezbatere despre relatia evanghelicilor cu New Media. Anul trecut a fost un an al blogurilor evanghelice, s-au inmultit, unele au devenit foarte vizibile in blogosfera Wordpress" ne spune Alin Cristea, organizatorul ceremoniei de sâmbătă, precum şi coordonatorul Asociaţiei Thymos şi moderatorul listei de discuţii Confesionala. Sâmbătă vor fi acordate premii pentru: Blogul anului; Cea mai interesanta postare; Cea mai importanta stire; Cel mai bun comentariu (al unui vizitator), precum si alte premii speciale. Invitaţii sunt: Cătălin Lata – cântăreţ, iar la forumul de discuţii vor participa Alin Cristea (rotundu), Teofil Stanciu (recitirea), Vasile Tomoioaga (clujul evanghelic) şi Florin Iosif (Colegiul Biblic Est European). Cu aceasta ocazie se va discuta si despre diferite teme cum ar fi: Crestinul si New Media; De ce isi fac evanghelicii bloguri precum si multe altele. Conform unei estimari RoBloggers Survey, la ora, actuala, in Romania exista peste 30.000 de bloguri. Intr-o perioada in care blogul este atat de laudat dar si de criticat isi fac aparitia, mai timid, si bloguri evanghelice. Daca pentru unii a avea blog constituie o buna unelata de a-si modela scrisul si de a-si testa limitele rabdarii pentru altii blogul constituie o unealta prin care orice anonim se umfla in pene si isi da aere. Intrarea este libera.

Intra in bucuria stapanului tau

2008-01-31T22:00:00.000+02:00

“El s-a întărâtat de mânie şi nu voia să intre în casă. Tatăl său a ieşit afară şi l-a rugat să intre” Luca 15:28

“Tot aşa şi voi, după ce veţi face tot ce vi s-a poruncit, să ziceţi:” Luca 17:10

Ah! Nu pot! De fapt, nu vreau... căci nu mă lasă inima să intru...

Da, nu vreau să intru ACOLO, ÎNĂUNTRU, în bucuria ”stăpânului” meu....

Dar ce veselie, ce sunete şi câtă gălăgie e DINCOLO, după uşă, în casa tatei... iar mie îmi place liniştea, viaţa fără agitaţie, fără zgomot, fără zvonuri care să ţiuie urechile... Da, da, zvonul de azi, zvon care s-a dovedit a fi adevărat... doar mi-au zis bine slugile...Şi chiar dacă aş vrea, tot nu pot intra în halul acesta: sunt murdar, sunt obosit, sunt flămând, doar am muncit toată ziua pe ogor… ca un rob... netrebnic...

Iar tata nici nu m-a ajutat azi, parcă a avut o presimţire, mai toată ziua a stat la poartă aşteptând... aşteptând ceva... ceva care mi-a provocat mânie, gelozie, dispreţ... ah, sentimentele acelea...

O, dar să-mi revin... Ce văd eu?

Acest pierde-nopţi este fratele meu?

Dar el nici nu mă vede. E vesel de parcă a câştigat o avere... dar nu, averea toată e a mea, nu avem drepturi egale, iar eu sunt întâiul născut!

Şi... cum să nu fie vesel, doar e în centrul atenţiei. Iar tata cum îl mai priveşte de galeş... oare nu vede că, de fapt, arată mai rău decât un cerşetor?

Dar ce contrast între haina de purpură şi asprimea feţei sale... izbitor contrast!! Numai un ochi ager ca al meu îl poate vedea!

Ah! Cum să-mi înghit necazul? Oare de ce nu l-a alungat tata? E un frate care ne-a făcut numai ruşine şi ar fi meritat o soartă pe măsură... De ce a mai venit, să ne tulbure traiul liniştit? Cum a îndrăznit?

Mă întreb: oare ce farmece i-a făcut tatei de l-a primit cu un aşa fast?

Nemernicul!

Dacă eram eu acasă când venea, îi arătam eu iertare! Şi îi făceam o primire de neuitat... pentru orice cuvânt ieşit din gura lui ar fi meritat câte o piatră... piatră, nu milă!

Prefăcutul! Sigur că nu e vrednic să se numească fiu! A zis-o cu gura lui! Doar mâine o va lua de la capăt. Îi cunosc eu năravul...

Dar cum aş mai intra să îi dau pe toţi afară... cu un bici de curele... dar mă tem de tata, nu i-am ieşit niciodată din cuvânt...

Pentru acest desfrânat nu există iertare! Şi totuşi, tata l-a iertat... eh, inimă de părinte, inimă slabă, în loc să mă onoreze pe mine...

Eu însă nu pot să îl iert pe acest intrus, pe fratele meu...

Fratele meu am zis? Ah, nu, şi nici nu va fi! A pierdut acest drept. Suntem aşa diferiţi... ca vameşul şi fariseul....

Dar e mai bine afară. De aici, din întuneric, pot privi înăuntru, nestingherit de nimeni... în cercul strâmt al inimii mele, plin de prejudecăţi şi extreme, nu poate intra nimeni... de aceea mă voi compătimi singur, mă voi complace în această stare până voi aţipi, iar când, mâine, voi deschide ochii, voi spune că a fost doar un coşmar...

Da, da, când voi deschide ochii, poate voi auzi încă o dată glasul tatei: “ Intră în bucuria stăpânului tău...”

Poate...

Şi totuşi, sunt singur... simt o senzaţie de ”plăcută” ratare...

Articol premiat de CBEE în cadrul unui concurs de eseuri realizat în noiembrie 2007 - de Lidia Duciuc

Colaborare intre Resurse Crestine si CBEE

2008-01-31T21:44:00.000+02:00

Cel mai popular site evanghelic din Romania, www.resursecrestine.ro si Colegiul Biblic Est European au inceput colaborarea pentru o noua sectiune a sitului http://stiri.resursecrestine.ro Această subdivizie a sitului este locul unde studenţii CBEE, mai ales cei de la Jurnalism vor posta ştiri, evenimente, informaţii de interes general. Acesta va fi un loc unde vizitatorii vor găsi ştiri proaspete cât şi un editorial zilnic. Situl îşi propune să se dezvolte, în aşa fel încât să devină principala sursă de ştiri din spaţiul evanghelic. În acest timp, vizitatorii pot posta stiri, evenimente care vor fi citite şi editate de către redactorii sitului si vor fi publicate pentru a creea astfel posibilitatea răspândirii cât mai rapide a ştirilor evanghelice de interes.

Descatusare

2008-01-21T14:58:00.000+02:00

E-aproape sa vina Isus,
Doar clipe ramas-au din noapte;
Franturi de-amintiri m-au rapus
Si-n neguri se-aud numai soapte...

Cazut-am sub crucea ce-o port
Si-mi pare atat de straina!
As vrea s-o ridic,dar nu pot,
Caci soapte-n ureche imi suna...

Si ganduri mereu ma framanta
Si-n plans mai gasesc alinare
Si orice putere mi-e franta....
La cine gasi-voi scapare?

Caci cerul se-arata de-otel
Si marea si-arunca talazul
Si totusi, mai sper, poate El
Imi ia de pe umeri necazul

Si sper, si veghez, si astept,
In gand imi rasare cununa,
Si dorul mai arde in piept:
Un semn, si se-opreste furtuna!

Tot ce vede mana ta sa faca, fa cu toata puterea ta

2008-01-21T14:50:00.000+02:00

Ca pentru Domnul....

"Tot ce gaseste mana ta sa faca, fa cu toata puterea ta! Caci in Locuinta mortilor, unde vei merge, nu mai este nici lucrare, nici chibzuiala, nici stiinta, nici intelepciune!" Eclesiastul 9:10

Muncesti cu greu sau din greu?
Exista oameni al caror motto este: Trudesc din greu ca sa muncesc cu greu. Ei sunt aceia care se folosesc de orice pretext pentru a lua pauze dese sau pentru a lasa munca cea mai grea in seama altora mai "constiinciosi".
Dar un adevarat crestin nu fuge de responsabilitati!
In Coloseni 3:23, Pavel scrie: "Orice faceti, sa faceti din toata inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni".
La urma urmei, chiar daca incerci sa lucrezi doar de ochii celorlalti, Dumnezeu e Cel care vede totul si cantareste toate faptele, chiar si cele facute in ascuns...
Atunci cand lucrezi, se vede pe fata ta bucuria Domnului? Ceea ce faci Il reflecta in intregime pe Hristos?
Este atat de usor sa faci doar lucrurile care iti plac! Dar oare esti la fel de bucuros cand trebuie sa faci un lucru mai costisitor, care cere efort si necesita un timp indelungat?
Expresia "orice faceti" se refera la ORICE lucru.
Haideti sa ne straduim sa-L aratam pe Hristos in tot ce facem! Vom avea o indoita satisfactie...

Lidia Duciuc

Cuvinte...cuvinte...cuvinte

2008-01-04T23:11:00.000+02:00

Cuvinte…cuvinte…cuvinte… O mulţime de cuvinte ce ne inundă spaţiul, devenind în final simple înşiruiri de simboluri grafice fără sens. Mulţi oameni scriu, fiind îndragostiţi de propria creaţie şi faimă. Se simt cuceritorii lumii, folosind ca armă un pix sau o tastatură. Dar care este adevăratul succes în scris? Se măsoară el în cititori sau în vieţi transformate?

Ca scriitori creştini (indiferent dacă foaia ta este una reală, digitală sau virtuală) trebuie să fim conştienţi că ceea ce scriem poate fi pentru cititori o poartă spre Dumnezeu sau o uşă trântită în nas. Dumnezeu Şi-a asumat riscul de a fi portretizat de noi... Există anumite sfaturi sau indicaţii care pot face ca scrierea noastră să fie una care să slujească mai bine lui Dumnzeu şi celor din jurul nostru.

O scriere bună îşi are originea într-o relaţie bună cu Dumnezeu. Roagă-te specific pentru ceea ce urmează să scrii. Citeşte Biblia şi evaluaează ceea ce ai spus prin adevărurile Scripturii. Dar este indicat să citeşti şi alte cărţi, reviste, ziare şi situri referitoare la subiectul interesat pentru lipsa de documentaţie să nu-i determine pe ceilalţi să închidă dezgustat cartea, revista sau computerul. Ceea ce scrii trebuie să fie actual, bine documentat şi concentrat. Originalitatea nu înseamnă lipsă de informare, ci este exprimarea unor idei mai mult sau mai puţin noi într-o manieră inedită şi proprie.

Foloseşte scrisul ca pe o unealtă prin care să modelezi vieţi, nu ca pe o armă care ucide. Scrie realist, dar pe un ton pozitiv, care să dea speranţă şi creştere. Oamenii se vor sătura repede să citească acuzaţii făţişe sau deghizate sub forma unor fraze ironice, de aceea trebuie să ai o aplicaţie încurajatoare.

Un alt lucru de care trebuie să ţii cont atunci când scrii este corectitudinea lingvistică a lucrării tale. Pasiunea de a scrie nu înlocuieşte instruirea în acest domeniu. O idee extraordinară exprimată într-o serie nesfârşită de greşeli gramaticale şi fraze întortocheate are toate şansele să nu aibă ca reacţie mai mult decât un dispreţ compătimitor. Scrie ordonat, clar şi corect. Foloseşte-ţi propriul stil, dar nu o face într-un mod agresiv. Cunoaşte-ţi audienţa şi adaptează-ţi conţinutul şi stilul pentru a împlini nevoile lor. Aceasta nu înseamnă depersonalizare, ci este exprimarea dorinţei de a sluji şi nu de a te impune.

Dacă simţi că Dumnezeu te-a chemat să transmiţi mesaje prin cuvinte, fă-o conştient de faptul că o peniţă poate schimba vieţi...

Urare de anul nou

2008-01-03T01:35:00.001+02:00

Am primit pe e-mail acest mesaj, aceasta urare de anul nou...chiar mi-a placut.

Iar pentru ca Noul An 2008, să fie unul al succesului, vă sugerăm mentalitatea Apostolului Pavel: “...uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă...”(Filipeni 3:13-14).

La Mulţi Ani! Domnul să vă binecuvânteze în mod abundent!

La multi ani!

2008-01-02T15:02:00.000+02:00

Anul 2007 s-a incheiat,

pentru 2008, noi,

Va dorim multa speranta! - sau cum spun unii, buna nadejde! - speranta ca un mod de viata, speranta ca un izvor nesecat de putere si speranta ca o fantana de bucurii intr-o inima din care lauda si rugaciunea se vor revarsa neintrerupt!

Urare din India

2007-12-30T01:12:00.000+02:00

Va vine sa credeti ca suntem la sfarsitul anului 2007 ??? Aproape ca mie imi vine sa cred ca visez... Parca ieri-alaltaieri era 199... Se spunea ca in 2000 va fi sfarsitul lumii... ca cine ajunge in 2010 va muri fericit... Prostii ! Numai prostii !

Trecutul, prezentul si viitorul... toate numai El le stie si le conduce! El e Stapanul.

Iacata-ne in finele anului 2007! Un an asa de plin de harul Domnului. Sincer.. ma mir cum de ma mai tine Domnul pe mine pe fata Pamantului! Stiu ca numai harul Lui (chestie pe cred o pot deslega abia in Cer...si-aolo, de fapt, tot Domnul Isus mi-o va explica).

Nu a fost un an prea simplu pentru mine, insa stiu, uitandu-ma in urma ca Dumnezeu a fost cu mine in fiecare moment. Vreau sa va spun celor care nu stiti, ca au fost momente in viata mea, chiar anul asta in care am fost departe de Dumnezeu, L-am intristat de nenumarate ori (o data chiar ma apucasem sa numar... am renuntat! De prea multe ori!). Daca ar fi sa ma judece domnul dupa faptele mele bune si cele nebune, sigur as infunda Iadul. repet cuvantul care imi place si care ma tine in viata: HARUL. Jetfa Domnului Isus e cea care ma tine in viata, care imi da dreptul de a veni la Tatal chiar si dupa ce am pacatuit, dupa e am gresit in vreun fel.

La inceputul anului 2007 eram student la Universitatea Bucuresti Facultatea de Limbi si Literaturi Straine Spaniola-Hindi, anul I...acum? sunt in India! Nu visam asa ceva la inceputul anului... ma gandeam ca voi veni aici... (imi planuiesm eu..) in 2010, adica dupa ce terminam facultatea, dupa ce ma casatoream (am vorbit cu Merry sa ne casatorim in 2009)... Domnul a fost de parere ca planurile mele nu se potriveau cu ale Lui. El a vrut ACUM sa fiu aici. Nu am vrut sa ma impotrivesc si ma bucur ca nu am facut-o!

Normal, era mai confortabil sa fiu acasa cu prietena, cu familia, cu cei cunoscuti...

Sunt in India din Octombrie, dupa cum stiti... Asa de repede a trecut timpul aici ! extraordinar! Acum, viza s-a apropiat de sfarsit, dupa cum banuiesc ca ati citit si in foaia de informare trimisa de Craciun... Unora ne expira pe 4 ian, altora pe 5...

Mergem, cu ajutorul Domnului in Nepal pe 31 decembrie... Revelionul..in tren! Trebuie sa plecam pe 31 intrucat nu exista decat un singur tren care merge in Nepal. O cursa o are pe 31, iar urmatoarea pe 5 ianuarie. Asadar, nu ne permitem sa mergem cu acela doar ca sa fim de revelion aici..
Pentru mine, de fapt, nu e cu nimic mai importanta ziua de 25 dec decat cea de 27.. nici 31 dec fata de 1 ian... Toate zilele pe care le traim sunt cadouri de la Domnul. Important nu e in ce zi suntem, ci cum traim ziua in care suntem.

Asadar, vom fi prin granita Indiei cu Nepalul sau in tren. Nu stim daca si cat va intarzia trenul spre Nepal. Are obiceiuri din-astea. Abia in 7 ianuarie putem depune actele pentru o noua viza..

De ne intrebati pe noi... TOTI vrem sa ne intorcem! Insa, acceptam voia Domnului... Am fi tentati sa spunem "Doamne, voia Ta, insa eu tot asa vreau!" Nu ! Fie voia Domnului 100%. Nu exista solutie mai buna decat cea oferita de Stapanul nostru, Isus.

Vreau pentru ca tot am ocazia asta, sa imi cer iertare tuturor celor carora le-am gresit in vreun fel pana aici. nu fac asta pentru ca asa se face de Anul Nou... O fac pentru ca am simtit indemnul sa fac asta... Va rog sa ma iertati... Stiu ca uneori am fost ironic (cei din echipa stiu asta), repezit, alteori am fost prea incet... Uneori pre iute, aspru... Va rog sa ma iertati..

Vreau sa va multumesc pe aceasta cale tuturor colaboratorilor. Unii m-ati ajutat prin rugaciunile voastre, altii prin sprijinul moral, altii prin finantele voastre... Nu am cum si nici cand sa va rasplatesc pentru toate astea. As ca IL las pe Cel care stie cel mai bine s-o faca. Domnul cu astea se ocupa.

Vreau sa multumesc in special Domnului ca m-a lasat sa lucrez pana aici impreuna cu El. E o mare cinste pentru mine. Multumesc ca a trimis Duhul Sfant cu mine ca sa ma calauzeasca, sa ma pazeasca, sa fie in mine... Am avut cu cine vorbi chiar si atunci cand nici un om nu a fost langa mine. Ce Sfatuitor bun! Cele mai bune decizii le-am luat cand L-am ascultat. Doamne, fii laudat!

Multumesc, de asemenea, prietenei mele Merry si familiei mele iubite (corect ar fi familiilor... Chelu, Stan, Lungu si Ivonici) pentru ca au fost alaturi de mine cu totul: spirtual, emotional, moral, financiar. De asemenea, vreau sa multumesc si neamurilor mele (familiile Crisan si Aranyosi) V-am simtit aproape si inca va mai simt. Sunteti aici, in inima mea. Va iubesc! Comparativ cu prima plecare.. mi-e mult mai usor acum. Imi sunteti mult mai apoape. Va multumesc pentru toate SMS-urile. Sunt asa de importante pentru mine! Va multumesc ca ma tineti la curent cu ce se intampla acasa in Bucuresti si Oradea. Va imbratisez si va pup ! ! ! !

Multumesc de asemenea, echipei care este cu mine aici, in India (Matei. Lois, Ade si Claudia). Pana acum ati avut rabdare cu mine. Va rog sa mai aveti si in continuare... Mai am pana ma sfarseste Domnul. Sunt inca nedesavarsit.... Va multumesc pentru colaborarea din anul 2007.. cred in una si mai faina pentru 2008! Domnul e cu noi! Mai avem multe intarituri de-ale Diavolului de daramat!!

Multumesc Bisericii BETESDA pentru increderea pe care mi-au acordat-o. Va multumesc pentru rugaciunile voastre. ele isi vor primi rasplata in Cer, fiecare dupa felul in care a facut-o. Va multumesc ca sunteti alatui de mine! Daca va voi Dumnezeu... ne vedem in 2008! Plini de Duhul Sfant si de putere! Pentru urmatorul an va doresc o crestere spirituala sanatoasa si vizibila, la fel ce imi doresc si mie. Multumesc atat celor care se roaga dimineata...cat si celor care se roaga la pranz, seara..oricand isi aduc aminte. Multumesc tinerilor (Mariane, Domnul sa te tina tare... urmeaza vanturi puternice... si un vant puternic de trezire) ...pentru SMS-uri si bipuri. Imi pare rau ca nu pot raspunde la toate..:( Multumesc grupei Betel si invatatoarelor de acolo, cat si grupei mic si invatatoarelor de acolo. Nu uitati ca sunteti indicatoare pentru copii! Multumesc tuturor batranilor care, poate se roaga de acasa pentru noi... Dumnezeu vede si va va rasplati !

ProMission, ati fost tari pana acum... nu lasati standardul nicidecum mai jos! Ma bucur sa am o familie asa ... multipla.. Abia astept sa ne reintalnim si sa povestim cu a lucrat Domnul pana in momentul respetiv... Imi aduc aminte cu placere de intalnirile pe care le-am avut in Romania inainte de pleca. A fost un timp in care mi-am incarcat pur si simplu bateriile spirituale.. Va multumesc pentru ce ati facut pentru noi pana acum, si, in mod deosebit, multumesc Lidiei Muraru si Dianei Prodan. Ma bucur ca miile de kilometri nu au fost nicidecum o piedica in a comunica..

Multumesc Bisericii Vestea Buna din Bucuresti, si in mod special pastorului Emil Mestereaga pentru tot sprijinul acordat pana aici. va veni o zi in care ne vom bucura cu totii de biruintele Domnului... Nu mereu creste samanta imediat dupa ce o sadesti... Trebuie sa o uzi... Faca Domnul sa pice samanta pe un pamant bun si sa fie udata in mod eficient.

Multumesc bisericilor din Romania (aici mi-ar fi greu sa speific toate localitatile.. Sunteti multi si nu vreau sa omit pe nimeni), Italia (si aici sunt multe biserici...), America, Spania si celor din alte tari care se roaga pentru noi. Multumesc CBEE! Sa va dea Domnul har deplin in 2008!

Multumesc lui Paul Serban pentru gazduirea din India, pentru ajutorul dat in toata perioada Oct-dec 2007. A trebuit sa ai destula rabdare cu noi.. Iti multumesc pentru disponibilitatea ta si pentru dragostea ta. Sa ai parte de multe biruinte in 2008!

De asemenea, vreau sa multumesc familiei Peter Dani si Ioana. Din prima zi a noastra in Patna ne-ati sarit in ajutor. Nu voi uita clipele petrecue impreuna...mai ales la nunta Manishei si la colindat...sa nu mai insir acum toate serile faine pe care le-am petrecut impreuna... Pentru ca ne-ati ajutat de atatea ori cu masina.. Domnul Isus sa va rasplateasca! De asemenea, multumesc lui Marian si Luizei Nitu (impreuna cu micuta Emma) pentru ajutorul acordat pana aici...

Multumesc tuturor celor care au inaltat Domnului rugaciuni pentru mine si echipa cu care sunt aici. Nu ne uitati nici in continuare. Oriunde si oricand va pune Domnul pe inima sa va rugati pentru noi, faceti-o! Nu asteptai sa vina "timpul rugaciunii"...

Fie ca in urmatorul an sa primim de la Domnul multe binecuvantari...asa de multe incat sa nu le putem numara, dar nici sa nu le uitam! Binefacerile Domnului ne sunt date zinic... Numai ca noi nu le vedem adesea.. sau le uitam...

Sa traim vesnic ! ! ! ! !

Cu speranta ca nimeni nu a adormit, inchei.

Ramaneti in harul Domnului ! Romani 12;21

La Picioarele Lui cu toata dragostea,
Sammy.

E CRACIUN ACUMA IAR CA SI LA-NCEPUT

2007-12-25T14:17:00.000+02:00

Eram copil, sau cel puţin mai tânăr când mergeam cu colindul. Acum m-am cam lăsat şi parcă îmi pare rău. Atunci era un frig năpraznic, nu prea conta asta. După programul de seara de la Biserică,mergeam pe la case. Îi cunoşteam pe toţi cei pe care voiam să îi colindăm, la unii chiar ne doream să ajungem. Aveam o metodă discutabilă. Ne furişam sub geam şi începeam să cântăm. Cât ne ţinea gura. Urlam. Speram ca în balamucul nostru gazda să se trezească şi să ne primească în case.

Cel colindat venea, ne deschidea uşa, îşi cerea scuze că a adormit aşteptându-ne, ne servea cu multe, prea multe mâncăruri, ne mulţumea că nu l-am ocolit şi noi plecam la altcineva.

Imaginea mea despre Crăciun a căpătat un contur clar, atunci când am colindat la geamul unei familii care doream să ne deschidă. Am colindat încă odată, doar, doar se va trezi. Stupoare. Întunericul din cameră refuza să fie străpuns de lumină. Chiar colindasem în şoaptă? Ştiam sigur că sunt acasă. Maşina era în curte, nu erau urme pe zăpadă...dar totuşi, becul rămânea stins. Ne-am luat şi ne-am dus la altă casă.

Poate că dintr-o astfel de întâmplare s-a născut şi colindul „Deschide uşa creştine”, nu ştiu, presupun doar, însă mai clar îmi este că aceasta e o imagine actuală a Naşterii Domnului. Penibil trebuie să fii să nu primeşti colindătorii...chiar ce motive ai avea? Nu cred că aveau motive. N-aveau niciun interes. Cum se spune...”îi durea nicăieri”. Nu-i aşa că la fel arăta lumea şi când s-a născut Cristos? Dumnezeu Însuşi a venit şi oamenilor nu le-a păsat. Deloc. La fel stau lucrurile şi acum. Indiferenţa s-a aşezat la noi în casă confortabil. Nu ne mai pasă. Nici măcar de Dumnezeu.

O viaţă în care singuri ne suntem stăpâni. Avem o agendă de urmat, avem un moft de îndeplinit, orice, numai că Dumnezeu nu mai încape în agenda noastră.

Aşa arăta Crăciunul şi acum două mii de ani. Cristos a venit şi oamenilor nu le-a păsat.

Îți pasă sau nu?

2007-12-21T14:51:00.000+02:00

De Camelia Poruț

Trăim într-o lume plină de nevoi. Domnul Isus a fost Cel care, atunci când a trăit pe pământ i-a îngrijit și i-a ajutat pe oamenii din jurul Lui. Urmând acest exemplu studenții de la Colegiul Biblic Est European Îl slujesc pe Dumnezeu în domeniul asistenței sociale, implicându-se ca voluntari în diverse proiecte care se deșfășoara în Bihor.
Astfel ei vizitează familii de bătrâni sau azilul de bătrâni, stau de vorbă cu ei, le fac curățenie sau cumpărături, iar în preajma sărbătorilor de Crăciun le împodobesc camerele. Penitenciarul este un alt loc unde studenții duc Evanghelia: predică, cântă, iși spun mărturiile și se roagă împreună cu deținuții. Ei nu i-au uitat nici pe cei mici, implicându-se în centre precum: ”Căminul Felix”, “Casa Minunată”, Spitalul de copii, Leagănul de copii, ”Copiii făgăduinței”. Studenții se joacă cu copiii, îi ajută la teme, îi hrănesc, fac studiu biblic. La orfelinatele “Bethanan” si “Dorcas” studentii îi ajută pe adolescenții de 18 ani să se integreze in societate pentru că odată cu împlinirea acestei vârste, copiii din orfelinate trebuie să invețe să se descurce pe cont propriu. Împărtășind din experiențele lor, studenții mărturisesc cu tristețe că deși au văzut în copiii de care s-au ocupat un mare potential, prea puțini sunt dispuși să investească cu credincioșie în acei copii până la capăt. Una dintre studentele care a îngrijit de un copil de numai 6 luni a fost surprinsă să remarce, după mai mult timp petrecut cu el, reacția lui la dragoste. Viitorul și dezvoltarea acestor copii n-ar fi compromise dacă s-ar găsi oameni care să se ocupe de ei.
Atunci când ești fericit și toate lucruri iți merg bine, ai o familie sănătoasă, si un cămin fericit parcă ai impresia că totul ți se cuvine și uiți de cei care tânjesc să aibă măcar jumătate din ceea ce ai tu. Acei oameni care de multe ori sunt cuprinși de singurătate și se simt neiubiți, neglijați. Să nu uităm însă că: ”Religiunea curată si neîntinată înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani si pe văduve în necazurile lor…”Iacov 1:27.

2007-12-20T19:35:00.001+02:00

Craciun Comercial

2007-12-18T16:46:00.001+02:00

de Andreea Crăciun

Moș Crăciun nu e un sfânt, un discipol al lui Isus ori un mag, așa cum susțin unii oameni. Moș Crăciun nu există; el este doar un element al campaniilor publicitare. Un rol important în crearea mitului l-a avut pastorul american Clement Clark Moore, autor al unui poem scris în 1823, care îl prezenta pe Sfântul Nicolae ca pe un bătrânel simpatic, dolofan și zâmbitor care împarte cadouri din sania lui trasă de reni. Acest poem a fost tradus și publicat în toată lumea. Presa a știut să exploateze subiectul.

Crăciunul a devenit un eveniment folosit de om pentru a simți bucuria cadourilor. Este o sărbătoare căreia îi acordăm o mare importanță: pe lângă achiziționarea cadourilor, sunt cumpărăturile pentru masa festivă și pentru ținute noi; astfel invadăm magazinele și încercăm să profităm de cât mai multe oferte. Este perioda din an în care vânzările ating apogeul.

Deasemenea e perioada în care după un an istovitor de muncă ne gândim la vacanță,agentiile de turism ajutându-ne să alegem locul magic pentru a petrece Crăciunul.

Transmiterea mesajului Crăciunului de către colindători a căpătat o dublă conotație: cea religiosă și cea a răsplății materiale.

Toate aspectele acestei sărbători capătă din ce în ce mai mult un caracter comercial, pentru a împlini setea continuă de consum existentă în noi.

Oare doar la atât se limiteză Crăciunul?

Ce conotație îi vei da tu acestui Crăciun? Una comercială sau cea a nașterii Mântuitorului care a venit in lume pentru mine și pentru tine?

Muzica lui Isus

2007-12-18T16:05:00.001+02:00

de Raluca Foghiș

Crăciunul este sărbătoarea care aduce cele mai multe motive de bucurie. căci,, … un Fiu ni s-a dat, și domnia va fi pe umerii Lui; Îl vor numi Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veșniciilor, Domn al păcii”. Să nu strigăm de bucurie în cinstea Acestui Rege , ce va aduce pacea pe pământ și va domni pentru vecie?

O expresie a laudei și mulțumirii față de Dumnezeu este colinda. Deși originea colindei nu este una creștină, ea a devenit un obicei al creștinilor, prin care Cristos este înălțat. Colinda este un prilej de creație-creativitate, de mulțumire și mai ales de închinare. Muzica care o ascultăm reflectă foarte mult cine suntem noi și asta ne face oare responsabili de ceea ce ascultăm? Lumea are nevoie de Isus, și dacă noi nu Îl prezentăm lumii cine o va face?

Dumnezeu a creat muzica, deci haideți să îi dăm valoarea pe care Satan a furt-o muzicii, aceea de a-L adora pe El și de a ne închina Lui !

De ce media și de ce acum ?

2007-12-18T16:01:00.000+02:00

de Marius Ivonici

Cred că în fiecare dintre noi Dumnezeu a pus un talant și avem datoria să descoperim voia Lui în viața noastră. Am terminat liceul acum șase ani, dar nici nu-mi trecea prin gând la acea vreme că aș putea face ceva pentru Dumnezeu…ceva concret. Dumnezeu ne vorbește fiecăruia în moduri diferite și în vara acestui an mi-a pus pe inimă dorința de a mă înscrie la CBEE. Am venit aici pentru că vreau să învăț să trăiesc pentru El și să fiu folosit pentru lucrarea Lui. Îmi place să scriu, și cred că Dumnezeu mă poate folosi în acest domeniu.

De ce media, Iulia Tuns

2007-12-18T15:59:00.000+02:00

Am 29 de ani, sunt căsătorită, și mamă a doi băieți: unul de 8 ani şi unul de 1 an. Înainte de a mă înscrie la CBEE lucram ca asistent social în cadrul unei fundaţii. Am ales să încep cursurile la zi, la secţia Jurnalism ca un răspuns la chemarea lui Dumnezeu. Îndrumarea spre secţia media a venit din partea unei profesoare de aici, Lisa Egerbo care a crezut în darul meu. Interesul şi pasiunea pentru arta scrierii le-am simţit din momentul acceptării lui Isus în viaţa mea, la vârsta de 14 ani. De atunci şi până în prezent am scris poezie, proză, eseuri, lucrări nepublicate încă. Ele sunt expresii ale recunoştinţei pentru talantul încredinţat de Dumnezeu. Una din dorinţele mele pe plan profesional, este să public o carte, care va aborda teme sociale, pentru că societatea în care trăim e măcinată de astfel de probleme. Unul din îndrumătorii mei de la şcoală a reuşit să-mi insufle o pasiune media: publicitatea, şi poate nu aş exagera să spun publicitatea creştină, diferită de cea seculară bazată pe principiul satisfacerii plăcerii individului, ci una guvernată de principiile moralei creştine. Biblia ne vorbeşte despre publicitate în termenii percepuţi de Dumnezeu ca valoarea şi etalon pentru lumea Lui. De aceea consider că provocarea în domeniul publicitar creştin e una ce necesită a fi luată în seamă.

Craciunul in Trabant

2007-12-18T15:54:00.000+02:00

de Marius Ivonici

Se apropie sărbătorile de iarnă și ne preocupăm intens de modul în care vom întâmpina acest eveniment. Mulți dintre noi vedem doar lucruri frumoase de sărbători și toate povestirile sunt vesele. Dar lângă noi au loc drame cumplite.

Pentru Nea’ Franzelă, Craciunul nu înseamnă nimic altceva decât alte zile petrecute în Trabantul său. Ne-a rugat să nu-i dăm numele și de aceea vom folosi porecla cu care îl știu toți. În anul 1996 și-a vândut apartamentul de pe strada Feldioarei și a cumpărat o casă în Cihei. La trei ani după ce s-a mutat, adică în 99’ a fost somat să elibereze casa pe motiv că trebuie să mai plătească proprietarilor 35 de mii de mărci. În acel moment era taximetrist, iar soția lui lucra la o fabrică de pufuleți. De teamă să nu rămână pe drumuri, soția l-a părăsit plecând în Gorj împreună cu copii. A rămas singur și a pierdut casa după ce a fost purtat prin tribunale de către proprietari. De atunci trăiește așa, el și Trabantul parcat în apropierea colegiului.

După ce a mai lucrat un an de zile, ca șofer de tir, s-a pensionat pe caz de boală. L-am întrebat cât timp îi ajunge pensia de trei sute de lei și ne-a spus că îi ajunge…”până joi”. Și-a păstrat simțul umorului. Nici cu sănătatea nu stă bine Nea’ Franzelă. E astmatic și picioarele nu-l ajută să se deplaseze mai mult de cincizeci de metri. În fiecare săptămână cheltuie opt lei pentru spray-ul inhalant. Se încălzește la o mică butelie care îl costă alți cinci lei pe zi iar în zilele geroase folosește ambele ochiuri ale buteliei. Cu cât este mai frig afară, cu atât geamul mașinii este mai ridicat și riscul de intoxicare cu monoxid de carbon este mai mare.

În fiecare zi, de dimineață și până după-amiază se ocupă de o mică “afacere” care îi aduce un ban în plus. Cumpără obiecte vechi din piață și le vinde “cu zece mii mai mult” cum spune el. În fiecare săptămână își încearcă norocul la extragerile loto, în speranța că va câștiga și își va putea cumpăra o locuință.

Îi mai alungă singurătatea, un mic televizor la care prinde șase posturi. Pe bancheta din spate și în portbagajul mașinii are două valize pline cu haine murdare pe care nu are unde să le spele. Undeva sub aceste valize își ține servieta cu actele de la casă pe care le-a păstrat și care nu-i mai sunt de prea mare folos. Înainte să ne despărțim de el, ne-a spus că de fapt își dorea ca cineva să se intereseze de situația lui. Cu soția și copiii nu mai ține legătura, iar singurii prieteni pe care îi are sunt cei cu care mai bea câte un păhărel. Mai are un frate stabilit în Oradea, undeva lângă Piața Mare dar nici cu el nu mai are nicio legătură

Înainte să plecăm, ne-a rugat încă o dată să nu îi scriem numele. Nu pentru că i-ar fi rușine să-și vadă numele în vreun ziar, dar nu vrea să-și facă de rușine copiii.

Mai sunt și alți oameni în situația lui și poate că pentru fiecare dintre ei putem face ceva. Imaginați-vă că în timp ce noi vom merge să colindăm, acest om își va petrece Crăciunul într-un Trabant. Ne sensibilizăm ușor de Crăciun, dar după ce scoatem bradul din casă, uităm că în jurul nostru mai sunt și astfel de oameni. Una dintre porunci spune să ne iubim aproapele ca pe noi înșine și poate că în această categorie intră și Nea’ Franzelă.